Carti Carti de fictiune

Experiment: umanitate. Un roman cu nuanțe muzicale: ”Flori pentru Algernon”, de Daniel Keyes

Flori pentru Algernon”, de Daniel Keyes
Editura Art, Colecția Young Art, București, 2015
Traducere: Dan Rădulescu

Una dintre temele recurente în literatura universală, încă de la mitul lui Pygmalion și trecând, mai apoi, prin Frankenstein­-ul lui Mary Shelley ori Pygmalion­-ul lui G.B. Shaw, a fost cea a creației umane opuse creației divine (sau, cine știe, în continuarea ei?!). Dintotdeauna, artiștii au fost fascinați și intrigați de ideea că această creația a lor în cuvinte, imagini sau muzică ar putea să ducă la ceva cu mult mai puternic, mai important, mai profund – nașterea unei ființe vii din puterea propriei lor imaginații. Și cine spune că nu se va ajunge la un moment la așa ceva – la transformarea nimicului într-o entitate palpabilă, fizică, cu propriile gânduri și sentimente, îmbinare genială a artei și științei?! Dar să nu ne hazardăm spre tărâmuri încă neexplorate și să rămânem, totuși, în sfera mai mult sau mai puțin concretă a literaturii.

Așa cum am spus deja, nenumărați scriitori au sondat adâncimile misterioase ale umanității, pentru a găsi răspunsuri la întrebări care i-au măcinat pe toți de-a lungul timpului: poate omul să creeze o altă ființă umană?; suntem egalii Divinului?; există viață dincolo de moarte?; se poate descoperi și perpetua tinerețea fără bătrânețe?; dacă un individ se naște nebun sau cu alte deficiențe intelectuale, poate un alt individ să-l transforme într-un model uman de logică și intelectualism? La această din urmă întrebare a încercat să răspundă scriitorul american Daniel Keyes, autorul celebrului roman Flori pentru Algernon, una din scrierile vizionare ale anilor `60, beneficiind până astăzi de multiple adaptări pentru scenă sau pentru micul ecran.

Dar de ce a devenit romanul lui Keyes atât de apreciat, de discutat, de interesant? În primul rând, datorită scriiturii unice până în ziua de astăzi. Compus din caietele de notație și observație pe care protagonistul, Charlie Gordon, este obligat să le țină de către medicii care îl preiau pentru experimentul de transformare a unei persoane cu posibilități intelectuale limitate într-un geniu mondial, volumul scriitorului american fac uz de un limbaj nu foarte ușor de urmărit pentru un cititor neavizat. Flori pentru Algernon este scris, de fapt, precum o partitură de sonată – expozițiunea în crescendo, folosind limbajul greu de descifrat, agramat, al lui Charlie-cel-limitat; dezvoltarea trece ușor de la un mezzo-forte către un forte, atingând chiar zgomotul pricinuit de nuanța fortissimo, prin translarea către o exprimare din ce în ce mai curată, mai clară, ajungându-se la acele momente de tensiune intimă a lui Charlie-geniul, cel care nu mai poate suporta cu ușurința ignoranța dureroasă a tuturor celor care-l înconjoară; iar, la final, re-expoziția, unde protagonistul se întoarce la existența lui ternă, dar mai fericită și mai liniștită, fără capacități mentale de niciun fel, tonul stingându-se într-un dramatic și emoționant pianissimo. Iată, deci, cât de muzicală este această structură scriitoricească, una pe care personal nu am întâlnit-o în nicio altă operă literară, fie ea în proză, versuri sau dramaturgică.

Discuția asupra temei alese de Daniel Keyes se poate întinde cu ușurință pe parcursul unor cursuri întregi de neurologie și psihiatrie. Se pot scrie volume întregi despre povestea fictivă (încă) a lui Charlie Gordon, „cobaiul” doctorului Nemur, și despre destinul lui ingrat. Dar ceea ce m-a atins în mod deosebit nu este latura SF a romanului (care, de altfel, nici nu prea mai pare atât de fantastică în prezent), ci paginile întregi de introspecție psihologică excelentă pe care o întreprinde autorul. Mai că-mi vine să-l asemăn cu alți mari cercetători artistici ai spiritului uman, precum Tolstoi, Dickens, Dostoievski sau Cehov (cu atât mai mult cu cât și acesta și Keyes se folosesc de mijloacele medicinii și ale psihologiei pentru a dezvălui povești și caractere umane deosebite). Așadar, nu pot să nu subliniez frumusețea dureroasă a fragmentelor destul de des întâlnite în care Charlie rememorează într-un fel cumva obiectiv, dar impregnat de o subiectivitate aparte, episoade din propria sa copilărie, de-a lungul cărora a fost expus batjocurii copiilor din cartier, dar mai ales (și mai tragic) umilinței venite din partea propriei mame și a surorii mai mici. Ce poate fi mai dureros pentru un copil decât lipsa afecțiunii ființei care l-a purtat în pântece timp de 9 luni?!

Daniel Keyes si Cliff Robertson

Trebuie să recunosc că acelea au fost adevăratele momente profund umane și artistice, în care Keyes cu siguranță a vrut să reamintească cititorului că a-ți dezvolta capacitatea intelectuală nu înseamnă a-ți pierde latura emotivă și sentimentală. Dimpotrivă, cele două se completează și, împreună, devin mai puternice, fiind ele însele un instrument de sculptură psihică și sufletească a individului respectiv. În paralel cu fragmentele dedicate copilăriei, Charlie este pus și în situația tânărului îndrăgostit, care descoperă tainele iubirii și ale frumuseții sexului opus pentru prima oară. Alice Kinnian este obiectul pasiunii sale platonice, pasiune pe care nu o poate transla într-o expresie fizică, erotică, sexuală din cauza imaturității lui sentimentale. Bărbatul-geniu mai are mult de parcurs până să devină bărbatul-Don-Juan. Și totuși reușește să-și împlinească iubirea cu Alice, chiar înainte să revină la stadiul retardului mental de la început. Poate nu întâmplător, momentul maturizării depline pe plan erotic coincide cu cel al iertării familiei lui pe care, de-a lungul romanului, a analizat-o, întorcând-o pe toate părțile și nu s-a sfiit să o judece cu o asprime îndreptățită. Aici, în acest punct, se întâlnesc cele două planuri emoționale ale personajului, armonizându-se și unindu-se într-unul dintre cele mai complexe personaje literare din toate timpurile.

Nu rămâne decât să descoperiți singuri meandrele labirintului sufletesc, intelectual, psihologic și psihiatric pe care este obligat să-l străbată ghidat doar de condeiul autorului personajul său, Charlie Gordon. Nu știu dacă vă va plăcea sau nu această odă impură adusă umanității, dar și creatorului, pe care Daniel Keyes o realizează în romanul lui, Flori pentru Algernon. Oricum, va fi o carte pe care nu o veți putea uita, căci cu siguranță va rămâne imprimată pe retina creierului și inimii voastre. Nu aveți cum să scăpați de acest lucru, odată ce se deschid copertele volumului de față. Dar chiar dacă nu veți înclina balanța în favoarea sa, va trebui să recunoașteți scânteia genială pe care scriitorul a avut-o când a pornit la dezvoltarea scurtei povestiri pe care, mai apoi, datorită succesului fulminant, a transformat-o într-una din scrierile de bază ale literaturii psihologice de ficțiune și ale celei science fiction, deopotrivă, din secolul al XX-lea.

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.

(Surse foto: www.editura-youngart.ro, www.nytimes.com, https://media.library.ohio.edu/)

Articole similare

Lecturi adictive: Ultima din clanul Stanfield, de Marc Levy

Adriana Ruta Neagoe

Călătorii muzicale prin Polonia lagărelor naziste: „Pianistul”, de Wladislaw Szpilman şi „Playing for Time” (un film cu Vanessa Redgrave)

Tudor-Costin Sicomas

Distopie sovietică: ”Măștile lui Brejnev”, de Nicolae Spătaru

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult