Carti Carti de fictiune

Brexitul, relația de cuplu și succesul neașteptat: „Middle England”, de Jonathan Coe

„Middle England”, de Jonathan Coe
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, Iași, 2021
Traducere din limba engleză și note de Radu Paraschivescu

Guest post de Alexandra Niculescu, scriitoare

Trebuie să ai răbdare, să insişti şi să treci de primele o sută de pagini, să nu te laşi învins/ă de plictiseală, şi pe urmă îţi dai seama că merită s-o citeşti, că încet-încet te apropii de unele personaje, că vezi mai multe feţe ale Angliei, că scriitorul are o mare experienţă de viaţă şi ştie despre ce vorbeşte.

Trei sunt direcţiile principale spre care ne atrage Jonathan Coe: politica engleză înainte şi imediat după referendumul privind Brexitul – dar nu într-un mod abstract sau inaccesibil, ci prin intermediul unor oameni care simt consecinţele pe pielea lor -, relaţia de cuplu şi succesul neaşteptat al unui scriitor necunoscut.

Despre Brexit a scris recent şi Ian McEwan Gândacul lui, mult mai scurt şi mai comic, dar cam tot pe acolo se învârte şi Coe, deşi e genul mai realist şi nu foloseşte insectele lui Kafka pentru a-şi arăta propria părere despre ieşirea Angliei din U.E.. Coe arată în schimb vârtejul în care sunt prinşi oamenii, care nu cunosc de fapt mai nimic despre ce presupune Brexitul, şi politicienii care nu se aşteptau la rezultatul referendumului. Brexitul se infiltrează în viaţa tuturor englezilor, chiar dacă uneori e doar scuză sau pretext pentru despărţiri (cazul Sophie-Ian) sau chiar pentru lupte corp la corp (bătaia întrei cei doi clovni rivali).

Acum, la capitolul poveste de dragoste modernă, Jonathan Coe insistă mai mult, are lucruri de spus şi alege un cuplu tânăr: Sophie şi Ian, ea e profesoară de artă, el ţine cursuri pentru cei care depăşesc viteza legală, şi chiar dacă începutul poveştii lor e un clişeu pur, cu coincidenţe de filme de Diva sau Happy, totuşi Coe le adâncește relaţia, scormoneşte prin aşternuturi şi reuşeşte foarte bine să arate fragilitatea legăturilor şi cât de repede apar tentaţiile, cum le fac (sau nu) faţă cei doi şi cât de mult mai contează azi căsnicia. Sophie îşi dă seama că nu au aşa multe în comun după câteva luni de căsnicie – cererea în căsătorie este decupată dintr-un scenariu comercial: Ian se reface după o bătaie încasată, ea îl mângâie între picioare, el îi dă indicaţii practice despre casa mamei lui, şi bum, deodată vine: vrei să te măriţi cu mine?) -, şi când cunoaşte un alt bărbat, Adam, ajunge repede să se sărute cu el, iar fanteziile ei cu acest semi-necunoscut se continuă pe durata a şase ani, în care abia schimbă câteva e-mailuri. Brexitul loveşte şi relaţia cuplului Sophie-Ian, nu el în sine sau votul diferit, ci faptul că alegerea lor le dezvăluie idei cu care celălalt nu e de acord, aşa că se despart şi Sophie crede că are în sfârşit şansa la o relaţie cu Adam, dar află că între timp s-a căsătorit şi are un copil, iar asta îi destramă orice iluzie legată de el. Cred că aici Coe a ales bine şi mai aproape de realitate neaducându-i împreună pe cei doi.

În final, femeia decide să se întoarcă la soţ, în faţa perspectivei singurătăţii, acceptă deci o cale a trecutului deja bătătorit, nu extrem de fericit, dar care măcar nu o sperie foarte mult.

Sophie este personajul cel mai bine conturat din carte, cel puţin ca număr de pagini alocate, este o reuşită pentru Coe să se aventureze atât de mult în psihologia feminină şi să fie destul de aproape de ea.

Scriitorul necunoscut care are deodată succes este Benjamin (unchiul lui Sophie): nu ştiu exact cum şi l-a imaginat Coe, dar eu, din toate replicile, gesturile şi manifestările lui l-am văzut ca pe un bătrânel simpatic de care te ataşezi şi pe care îl înţelegi, deşi personajul are doar puţin peste cincizeci de ani la începutul cărţii. Ce face el? Se mută singur într-o casă în afară oraşului, lângă un râu, şi scrie o carte, prima lui carte. Ca orice scriitor care e conştient de valoarea cărţii lui, are îndoieli şi îşi vede opera:„informă, lăbărţată, prolixă, hiperambiţioasă, prost concepută, de nepublicat, pe alocuri de necitit şi în general de neascultat“. Este un volum monumental şi Benjamin roagă un prieten care are o editură obscură să-l citească, iar acesta mobilizează alţi câţiva prieteni ca să facă faţă numărului de pagini.

Este o scenă foarte bine realizată, în care se întâlnesc toţi să-şi spună părerea despre cartea lui Benjamin, care, de fapt, e sigur că are o operă foarte cultă. Cei care trebuie să vorbească încep timid, unul câte unul, şi spun ce cred despre partea care le-a revenit, se elimină treptat capitole din carte, se tot elimină, până rămâne doar povestea lui de dragoste, de fapt o obsesie ce l-a ţinut închis în ea treizeci de ani şi care se desfăşoară pe doar două sute de pagini. Unul dintre cei de faţă chiar zice:

„-Lucru ciudat totuşi, dat fiind că eşti un scriitor atât de talentat, că ai nişte pasaje descriptive atât de reuşite şi toate alea…Lucrul ciudat totuşi e cât de…mă rog, cât de plictisitor a fost.“

Orgoliul de scriitor al lui Benjamin nu ar vrea să-l lase să renunţe la atâta muncă, la atâta timp, dar e de acord, îşi strânge umil toate celelalte pagini şi le îndeasă la loc în servietă. Cartea apare la editura minusculă a prietenului, nu e luată în seamă la început, se vinde la magazinul de horticultură din cauza numelui: Trandafirul fără spini, şi lumea o returnează când află că nu e despre plante, dar după un timp ajunge pe lista lungă a premiului Booker, şi deci Benjamin e deodată un scriitor adevărat, care e citit şi despre care se vorbeşte. Aşa îşi regăseşte şi o veche iubită din liceu şi încep o relaţie, care pentru el nu înseamnă totuşi mare lucru, ia ce i se oferă, se bucură pentru că nu credea că o să mai aibă parte de atâta sex (iar apar idei ale unui bătrân şi nu ale unui bărbat de cincizeci şi ceva de ani), în timp ce femeia se reîndrăgosteşte de el şi speră mereu că o să se ajungă la ceva serios.

Cartea nu e interesantă prin informaţiile despre Brexit, pe care le putem afla de oriunde, la o adică, dar ajută să înţelegem mai bine cât de afectaţi au fost englezii de ceva ce nici măcar n-au înţeles ce e.

Middle England începe în 2010 şi se termină în 2018, deci avem scene din opt ani care arată cum s-au schimbat lucrurile în Anglia în tot timpul ăsta. Pe lângă Brexit, Jonathan Coe încearcă să atingă şi alte probleme actuale, cum ar fi corectitudinea politică, şi o face prin intermediul unor personaje şi dialoguri amuzante:

„-Am impresia că n-o să ni se alăture nici lesburile, spuse domnul Wilcox.

-Cine? întrebă Sophie.

-Iartă-mă, Sophie, n-am fost corect politic, ştiu, cele două cinstite doamne cu o altă orientare sexuală, atunci“ sau prin intermediul unei tinere studente transgender, din cauza căreia se iscă un scandal care e cât pe ce să o coste jobul pe Sophie, care totdeauna e de partea celor care promovează ideile corecte politic, asta aşa, ca o ironie, a vrut Coe. Reia subiectul în diverse rânduri pentru că e o problemă foarte prezentă:

„-Trăiţi sub tirania unei idei?

-Întocmai.

-Şi numele ei este…

-Corectitudinea politică, bineînţeles. “

Coe alege câteva personaje pe care să-şi încerce diversele idei legate de Brexit, dar printre ele este şi un apropiat de-al lui David Cameron, care îşi susţine şeful în permanenţă de-a lungul celor opt ani, spune mereu că are încredere deplină în capacităţile lui, dar după referendum ajunge să se despoaie de limbajul de lemn al politicienilor şi nu mai poate ascunde ce crede:

„-Am pizdit-o.

-Poftim?

-Am pizdit-o complet şi ireparabil. E un haos total. Fug toţi ca nişte găini fără cap. Nimeni n-are nici cea mai vagă idee ce face. Am pizdit-o de nu se poate. “

Prin volumul de faţă, Jonathan Coe arată de fapt îngrijorarea şi reacţia englezilor în urma referendumului: unii aleg alte ţări, cum fac Benjamin şi sora lui, alţii aleg să-şi schimbe jobul, ca Sophie sau să-şi scrie memoriile, ca David Cameron, unele cupluri se despart, altele se regăsesc, dar literatura are de câştigat.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, The Guardian)

Articole similare

Robii urii: ”Patria”, de Fernando Aramburu

Carmen Florea

Muntele Sfatului Rău, de Amos Oz

Codrut

„Unii vor zice că retrogradez, că petrogradez, că bat câmpii…”: Splină în suc propriu, de San-Antonio

Tudor Mirică

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult