Carti Carti de fictiune Recomandat

Eseu despre orbire, de Jose Saramago

Eseu despre orbire

“Eseu despre orbire”, de Jose Saramago
Editura Polirom, Iaşi, 2008
Traducere din limba portugheză de Mioara Caragea

Puteti cumpăra cartea acum, de pe Cartepremium.ro.

Înainte să vorbesc de cartea propriu-zisă, m-am gândit să amintesc aici două evenimente care mi s-au întâmplat în ultimul timp în legătură cu această carte. Primul dintre acestea este coincidenţa cu moartea scriitorului, veste tristă pe care am aflat-o pe data de 18 iunie si despre care am scris atunci pe site. Cartea am primit-o încă din luna ianuarie 2010, prin amabilitatea unuia dintre partenerii noştri, librăria online Cartepremium.ro. Lucrul susţinut, alte cărţi la rând, alte contracte, m-au făcut să tot amân cartea, să o uit prin sertare, când, într-o dimineaţă de 18 iunie 2010, când încă nu aflasem vestea decesului lui Saramago, m-au determinat să o îndes între bagajele pe care le pregăteam pentru concediu.

Cei care mă cunosc ştiu că nu sunt un om pe care îl interesează înscrierea în moda zilei, în „trendul” momentului, aşa cum mulţi au făcut-o, de exemplu, după moartea lui Michael Jackson sau după primirea premiului Nobel de către Herta Muller. Sunt chiar în contradictoriu cu aceste tendinţe, aprecierea unui artist, scriitor, om de cultură nu trebuie realizată numai în astfel de momente, ci este important ca respectul pentru acesta să fie acordat în orice condiţii, pentru strict opera sa. De aceea, pura coincidenţă cu moartea scriitorului nu m-a împiedicat să încep lectura „Eseului despre orbire” si lectura operei lui Saramago, acest roman fiind de altfel primul pe care îl citesc din întreaga sa operă.

În al doilea rând, de-a lungul timpului, am primit critici cu privire la faptul că privesc filmele (pe care apoi le recenzez), dintr-o perspectivă (total) neprofesionistă. Unul dintre motive este acela că, de obicei, nu mă interesez de scenarist, de unde a fost preluat scenariul, care a fost cartea de la care a plecat întreaga idee a filmului. La fel s-a întâmplat si cu Blindness, un film pe care l-am văzut acum peste doi ani şi am rămas pur şi simplu impresionat: incidente cu efecte planetare, o atmosfera inchisă şi terifiantă, conflicte care par noi, dar sunt în această lume de generaţii întregi etc. Mi-a plăcut atunci, era unul dintre rarele filme pe care le-aş fi revăzut şi despre care nu am ştiut nicio clipă că îşi are izvorul în Eseu despre orbire. Dar destul despre mine, recenzia pare până acum doar o serie de impresii personale care nu au legătură directă cu această carte.

Jose Saramago

Am descoperit lumea din filmul pe care îl văzusem acum ceva timp în această carte, dar de o manieră destul de diferită şi superioară din multe puncte de vedere. Lumea pe care o imaginează Saramago este una complet diferită de cea pe care o zărim în fiecare zi, este o lume complet diferită şi extraordinar de sumbră. Şi toată teroarea şi duhoarea unei lumi schimbate ni se relevă încet-încet, pentru că, la început, suntem în prezenţa prezentului aşa cum îl trăim (claxoane la un semafor, o vizită la medic, un act sexual într-un hotel, un furt de maşină), până şi plasarea oamenilor deveniţi orbi în carantină, într-un fost spital de nebuni, este obişnuită, pentru că le sunt asigurate mâncarea şi traiul zilnic, până şi comunicarea cu lumea exterioară.

Treptat însă, întreaga viaţă se schimbă, iar condiţiile din sanatoriu, apoi de pe străzile oraşelor sunt din ce în ce mai sumbre. Am văzut atâtea scenarii apocaliptice, cu precădere în filme, însă acesta este de departe cel mai lubugru: toată lumea este moartă, nimeni nu îşi mai recunoaşte vechea casă şi singura cale este a supravieţuirii prin orice mijloace. Goana după mâncare devină cea mai importantă activitate zilnică, ce se sfârşeşte deseori în lupte pe viaţă şi pe moarte pentru ultima bucăţică, din ce în ce mai greu de găsit. De altfel, una dintre scenele terifiante este aceea în care soţia doctorului se reîntoarce în subsolul supermarketului, unde mai mulţi orbi, datorită mirosului şi a simţului că acolo este mâncare, au fost prinşi şi au murit de vii, într-o adevărată capcană umană.

Coperta editiei portugheze

Ne aflăm într-o lume depersonalizată şi, pe bună dreptate, în opinia lui Saramago nimeni nu mai are nume şi devin doctorul, soţia lui, taximetristul, primul orb şi soţia lui, bătrânul cu legătură neagră, băieţelul strabic etc. Nici ţara nu este importantă, nici oraşul în care aceştia locuiesc, deşi în viziunea cinematografică totul s-a americanizat şi, după ce te afli în lumea cărţii, filmul ti se pare nepotrivit, nu îţi poţi închipui cum bătrânul cu legătură neagră este, de fapt, un om de culoare neagră sau primul orb este un asiatic. M-am gândit deseori la afirmaţiile lui Adrian Marino, care spunea că închisoarea te imbecilizează, omul nu devine deloc o fiinţă mai frumoasă, ci dimpotrivă te face mai urât din punct de vedere sufletesc, mai imposibil. Aceeaşi lume, ancorată deci puternic în realitate, înfăţişează şi Saramago: proastă organizare, impusă mai mult de cei puternici, apariţia unor lideri autoritari, a căror singură armă este un pistol şi controlul asupra alimentelor. Oamenii aflaţi în situaţii tragice sunt egoişti, închistaţi, fără să le pese de suferinţele celorlalţi, dimpotrivă.

Am avut încă de la început temeri cu privire la stilul lui Saramago. Citesc adeseori eseuri sau cărţi de istorie, însă în privinţa romanelor mă sperie întrucâtva faptul că lipsesc cu desăvârşire, la prima vedere, dialogurile. Ele sunt inserate printre rânduri, într-o formă de scriere continuă, care aminteşte de Toamna patriarhului, a lui Gabriel Garcia Marquez.  Cu toate acestea, este un roman care se citeşte uşor, iar pentru cei pe care nu îi dezgustă scenele prea dure, chiar cu pasiune.

Stilul lui Saramago în acest roman este unul captivant, în ciuda aparenţelor modului stilistic în care organizează textul sau imaginilor terifiante pe care le descrie cu simplitate, dar fără să menajeze deloc cititorul. Am totuşi o rezervă că mi-ar fi plăcut aşa de mult cartea dacă nu aş fi văzut în prealabil filmul. Cine ştie?

Puteti cumpăra cartea acum, de pe Cartepremium.ro.

Articole similare

Prin blogosfera literara (22 – 28 august 2011)

Dan Romascanu

13 întâmplări haioase și memorabile ale scriitorilor români la FILIT 2017

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (30 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014)

Jovi Ene

1 comment

Paul Catalin 11 ianuarie 2015 at 23:33

Si eu am fost putin speriat de stilul lui Saramago cand am vazut structura frazei. Dar am descoperit apoi, cu surprindere, ca lectura merge chiar foarte usor.

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult