Carti Carti de fictiune

Despre frumusețea artei și incertitudinea umanității: ”Către frumusețe”, de David Foenkinos

”Către frumusețe”, de David Foenkinos
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2020
Traducerea din franceză de Daniel Nicolescu

Motto: ”Frumusețea rămâne cel mai bun leac pe care-l avem împotriva incertitudinii.” (pag. 9)

Atunci când prestigiosul profesor de istoria artei Antoine Duris se retrage de la Universitatea din Lyon pentru a deveni un simplu paznic la Musée d’Orsay se pun multe semne de întrebare: Oare de ce a decis să facă aemenea transformare? Ce ascunde trecutul său? Cum poți accepta un erudit într-un post care îi îndeamnă pe vizitatori să nu folosească flash-ul? De la angajatori până la noii săi prieteni și colegi, toți își spun că Antoine ascunde în mod sigur ceva, sigur în spatele său există o dezamăgire profundă, o depresie, un trecut întunecat.

Iar acest moment critic ne este destul de îndepărtat în prima parte a excelentului roman al lui David Foenkinos, ”Către frumusețe”, dar cititorul nu este deloc dezamăgit, pentru că rândurile sunt alerte și concentrate pe frumusețea picturii, pe operele de artă de la muzeul parizian. Întâmplător (sau nu?), prima săptămână de muncă a lui Antoine este într-o sală unde există o retrospectivă Modigliani, pictor care a fost și subiectul tezei sale de doctorat. Indiferent de dorința sa de îndepărtare de trecut, arta nu i se supune și nu se poate abține să nu dea mici lecții vizitatorilor sau ghizilor, fapt ce va declanșa o succesiune de evenimente care ne pot desluși mai ușor misterele personajului.

”Înțelegea puterea tămăduitoare a picturii. Când ne aflăm în fața unui tablou, nu suntem supuși unei judecăți, dialogul e pur, opera pare să ne înțeleagă suferința și ne consolează prin tăcere, rămâne într-o eternitate neclintită și liniștitoare, singurul ei țel fiind să ne copleșească cu vibrațiile frumuseții. Cu Boticelli uiți de tristețe, spaimele se domolesc cu Rembrandt, iar supărările se împuținează cu Chagall.” (pag. 178)

Printre opere de artă și interacțiuni umane atipice, vom afla totul despre aceste mistere și vom plânge alături de Antoine. Călătoria sa de la Paris la Lyon, împreună cu noua sa prietenă, Mathilde, și vizita la un cimitir de la periferie, unde vor contempla un mormânt proaspăt, unde este înmormântată o tânără de doar 18 ani, va declanșa o sarabandă incredibilă a amintirilor, care ne vor aduce, pe rând, speranța și suferința, grijile și lacrimile. Această întoarcere în timp ne îndeapărtează parțial de artă și ne duce în lumea revoltei, asupra acelor acțiuni umane ce par imposibile, groaznice. Nu voi dezvălui mai mult despre această parte a romanului, care e plină de neprevăzut și de dezvăluiri cu alură de investigație detectivistică.

Mi-a plăcut mult că, dincolo de frumusețea artei și de misiunea personajelor și a cititorilor de a descoperi misterele trecutului lui Antoine Duris, romanul are și câteva mesaje clare în privința turismului de plăcere și turismului comercial. Specialistul în artă, transformat, de voie, de nevoie, în paznic, recunoaște printre vizitatori pe cei care sunt atrași de arta adevărată, dar și pe cei pentru care Orsay este doar un obiectiv de bifat, pentru care se poate lăuda mai târziu prietenilor de acasă. Ba chiar, de multe ori, nici măcar nu știu cum se numește muzeul sau orașul vizitat:

”Unii nu spuneau ”Am vizitat Muzeul Orsay”, ci ”Am făcut Orsay”, un verb care trădează un soi de necesitate socială; de fapt, o listă de cumpărături. Turiștii nu se sfiau să folosească aceeași expresie și pentru diferite țări: ”Vara trecută am făcut Japonia…” Așadar, în zilele noastre, locurile se fac. Iar când te duci la Cracovia, faci și Auschwitz.” (pag. 18)

David Foenkinos scrie bine (nu e prima oară când spun asta, v-am mai povestit pe larg și despre ”Potențialul erotic al soției mele”), personajele sale sunt empatice și, deși personalitatea lor e complexă și complicată, ”Către frumusețe” este un roman alert, care va atrage, cu siguranță, orice categorie de cititor, atât pe cei atrași de romanele psihologice, cât și pe cei care apreciază arta sau, de ce nu?, misterele.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, ArtLine.ro)

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (17 – 23 martie 2014)

Jovi Ene

Eram singur și fericit, de Pawel Huelle

Andreea Andrusca

Prin blogosfera cinefilă (24 – 30 august 2015)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult