Carti Eseuri

Despre educația estetică: „Istoria frumuseții”, îngrijită de Umberto Eco

„Istoria frumuseții”, de Umberto Eco și Girolamo de Michele
Editura Rao, București, 2012
Traducere din limba italiană de Oana Sălișteanu

Beauty is in the eye of the beholder – Frumusețea este în ochiul privitorului. De mai bine de 15 ani de când fac în mod profesional fotografie de nuntă, am avut ocazia de nenumărate ori să constat asta. Fotografii mele preferate, atent studiate din punct de vedere al compoziției, posingului, iluminării etc. cădeau la selecția mirilor pentru albumul de nuntă în detrimentul altora mai puțin reușite, dar care lor le transmiteau mai mult. Și mi se pare normal să fie așa. Suntem subiectivi, iar simțul estetic, ca orice alt simț, se raportează la experiențele, cultura și educația noastră.

Ce nu mi se pare normal e că, în diferite grupuri de specialitate – atât pe rețele sociale, dar și în cercuri de artiști -, în locul unor dezbateri argumentate, tot mai mulți vin cu scuza asta.

În parte, reticența în a ne angaja într-o dezbatere pe criterii estetice pare un simptom al lipsei de încredere în gusturile noastre. Să comparăm felul în care ne comportăm asupra esteticii cu modul în care ne comportăm când vine vorba de muzică sau mâncare, două domenii în care părerile și argumentele ne vin în mod natural. Evaluând un nou restaurant indian, e puțin probabil să spunem că „Mâncarea bună e pe limba celui care o gustă”. Vom avea măcar un punct de vedere legat de ingredientele și condimentele folosite. Similar, nu vom spune „Muzica faină e în urechile ascultătorului”. Altfel, n-am mai avea discuții despre rock vs. manele, voci și riff-uri de chitară.

Expresia „Beauty is in the eye of the beholder”, deși apare în alte diferite forme încă din Grecia secolului al III-lea î. Ch., îi este atribuită scrititoarei irlandeze Margaret Wolfe Hungerford, în cartea sa „Molly Bown” din 1878. Sintagma era atunci un soi de scut împotriva snobilor. Susținea dreptul oamenilor obișnuiți de a-și urma entuziasmul într-o perioadă în care o mână de experți țineau frâiele culturale și încercau să modeleze gusturile într-un mod autoritar. Astăzi, însă, când avem atâtea canale de informare, folosirea acestui scut în detrimentul argumentelor este, cel puțin, nepoliticoasă.

Și, dacă nu era suficient, noi, românii, am inventat o scuză alternativă: „Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie”, iar asta în condițiile în care, dintotdeauna, omul a căutat marile valori: adevărul, binele, frumosul, sacrul etc. Însă, frumosul, ca şi celelalte valori, presupune, cu siguranţă, o educare în perspectiva receptării lui. Și e obligatoriu să ne educăm, să ne educăm copiii acolo unde școala nu o face. Altfel, n-ar fi o surpriză să ne trezim curând că vine unul și spune „Nu-i legal, ce-i legal, e legal ce-mi place mie”. Oh stai, se întâmplă deja?!

Tițian, „Amorul sacru și amorul profan”, 1514, Roma, Galleria Borghese

Până în 2002, când a apărut CD-Rom-ul „Frumusețea. Istoria unei idei a Occidentului” editat sub îngrijirea lui Umberto Eco, nu exista niciun compendiu atât de complet pe această temă. Deși se spunea că pe internet poți găsi orice, îmi amintesc că atunci când am fost rugat prima oară să le fiu fotograf nuntă unor prieteni, oricât aș fi căutat, nu puteam găsi surse de inspirație. Fotografiile de nuntă de pe net erau niște kitsch-uri, iar eu mă ambiționam să nu le ofer asta. M-am inspirat din reviste de modă și, recunosc, nici prin cap nu-mi trecea atunci să mă uit la artiști clasici.

Apoi, în 2004, cu anumite adăugiri și adaptări, a apărut volumul de față, care a făcut vâlvă și mi-a trezit curiozitatea. În România s-a editat 8 ani mai târziu. Textele au fost redactate de Umberto Eco (introducerea și capitolele 3, 4, 5, 6, 11, 13, 15, 16, 17) și Girolamo de Michele (capitolele 1, 2, 7, 8, 9, 10, 12, 14), care au selectat și fragmentele de antologie ce însoțesc respectivele capitole.

Cartea nu pornește de la ideea preconcepută a Frumuseții, ci analizează lucrurile pe care omenirea le-a considerat drept frumoase de-a lungul mileniilor. Deși este ilustrată cu opere de artă, nu este o istorie a artei. Autorii citează doar ideile exprimate pe parcursul veacurilor care pun în relație raportul dintre Artă și Frumusețe, raport care a fost deseori ambiguu. Se utilizează îndeosebi documente ce provin din lumea artei, dar pe măsură ce se apropie de epoca modernă se folosesc și materiale care nu au finalități artistice, ci țin de divertisment și comercial.

Vom vedea, printre altele, că în timp ce în aceeași perioadă istorică imaginile pictorilor și ale sculptorilor păreau să se închine unui anumit model al Frumuseții, literatura preamărea un model diferit.

Volumul este structurat, deci, în 17 capitole întinse pe 440 pagini, precum: Idealul estetic în Grecia antică; Frumusețea ca proporție și armonie; Lumina și culoarea în Evul Mediu; De la grație la Frumusețea neliniștită; Rațiunea și Frumusețea; Religia Frumuseții; Frumusețea mașinăriilor; Frumusețea mijloacelor de comunicare în masă.

Ideea de Frumusețe nu se raportează doar la epoci istorice distincte. În aceeași perioadă, ba chiar și în aceeași țară, pot foarte bine coexista idealuri estetice diferite.

Charles-Auguste Mengin, „Sappho”, 1867, Mancester Art Gallery
Kazimir Malevic, „Pătrat negru și pătrat roșu”, 1915, MOMA New York

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu siguranță nu le-a fost ușor nici autorilor să pună cap la cap toate informațiile din această istorie, dar Umberto Eco recunoaște în finalul cărții că:

Cercetătorul din viitor nu va putea desluși care este idealul estetic propagat de mass media în secolul XX și chiar mai târziu.

Va trebui să se predea în fața orgiei toleranței, a sincretismului total, a politeismului absolut și de nestăvilit al Frumuseții.

Articole similare

Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor, de Aurora Liiceanu

Andreea Andrusca

“Binele nu există decât dacă îl faci”: Codul autovindecării, de Tobias Esch

Delia Marc

Scrisoare către tata, de Franz Kafka

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult