Carti Carti de fictiune Recomandat

Despre 7 fantasyuri (I): Trei fantasyuri de la Art-Robert Holdstock, Neil Gaiman, China Miéville

primele_4_volume_paladinFantasyul ca gen literar nici măcar nu prea era pomenit, nicidecum cunoscut maselor larg de cititori, înainte de 89. Termenul utilizat era cel de fantastic, umbrelă generoasă ce acoperea și horrorul, gothicul, dark thrillerul mistic și orice nu putea fi încadrat sub eticheta sefeului din lipsă de suport tehno-științific. Escapismul intrinsec al unor astfel de texte era trecut cu vederea numai dacă permitea încadrarea lor între cele pasabile ideologic de la literatura pentru copii. Doar astfel se explică apariția unor rara avis precum Hobbitul, Ultima licornă sau Povestea fără sfârșit.

După ’90 a început, timid, tipărirea unor cărți clasice esențiale precum Lordul inelelor sau seria Narniei, dar parcă fantasyul nu și-a găsit ritmul și locul, la noi, decât după ecranizarea capodoperei lui Tolkien (merci PJ!) și, mai ales, după succesul fără precedent al Game of Thrones.

Tot datorită acestui succes, Nemira a început să publice mai consistent fantasy – colecția Nautilus fiind prepondorent axată pe sefe – și a lansat în România nume necunoscute publicului larg – Joe Abercrombie, Robin Hobb, Steven Erikson. RAO publică sporadic fantasy, dar menține cu ritmicitate Lumea Disc a lui Terry Pratchet și Roata timpului a lui R. Jordan.

Interesantă mi s-a părut alegerea a două edituri de a lansa colecții dedicate acestei literaturi și, mai jos, mă voi referi in extenso asupra câtorva dintre producțiile lor.

Trei fantasyuri de la Art

Editura Art a decis ca literatura de consum – sefe, fantasy și polițistă – să primească o titulatură specială și a creat imprintul Paladin pentru ea. De partea de sefe și fantasy se ocupă cunoscutul scriitor și animator Michael Haulică, deci putem înțelege de ce apar atât volume clasice, cât și autori noi sub egida acestei edituri. Haulică a girat și defuncta colecție de sefe a editurii Tritonic și venind la Paladin a continuat să promoveze unii dintre autorii pe care i-a publicat acolo pentru prima dată în România cum ar fi Gaiman sau Miéville. Am ales să vă prezint pentru acest articol trei cărți extrem de diferite a trei scriitori extrem de diferiți și numai bune pentru a ilustra cât de bogat în resurse, teme și direcții poate fi fantasyul fără a fi redundant.

art-Mitago7-pic1. Clasicul

”Mitago”, de Robert Holdstock

Editura Paladin, București, 2013
Traducere din limba engleză de Mircea Pricăjan

Prin anii ’90, nu-mi amintesc exact anul, 94 cred, într-unul dintre Almanahurile Anicipația am avut ocazia să citesc o nuvelă incredibil de frumoasă intitulată Codrul Mitago. M-a impresionat mult pentru că pică și pe unele din marotele personale apropo de mituri și m-a urmărit multă vreme iformația că a generat un roman și după aceea o serie de romane. Pe care n-am apucat să pun mâna la vreme. De aceea am șovăit destul înainte de-a începe călătoria prin Mitago (de ce nu codrul Mitago, cum e în original? nu știu ;( ). Dar magia era acolo și m-a prins imediat.

Tragica poveste a familiei Huxley, ai cărei membri au fost mereu puternic influenţaţi de apropierea pădurii Ryhope, o pădure unică, enigmatică, poate ultima rămășiță a pădurilor virgine din vechime nu are cum să nu te emoționeze. Pădurea are proprietatea fantastică de a materializa arhetipurile care locuiesc în inconştientul colectiv (un fel de Solaris, veți spune, nu, e altceva). Pădurea este pe rând fundal și personaj în saga fantastică a celor trei păstrători ai secretului pădurii Ryhope, care-și riscă viețile încercând s-o exploreze și să-i afle enigmele. Pentru că în labirintul vegetal se amestecă nu numai potecile, ci și epocile, timpurile, dimensiunile. În centru volumul se află o frumoasă poveste de dragoste al cărui tragism permite autorului excursuri la numeroase mituri.

Abia aștept volumul doi care deja e tradus și, în curând, trebuie să apară.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paladin/Elefant.ro/Libris.ro.


art-oceanul-de-la-capatul-aleii-426452. Singularul

”Oceanul de la capătul aleii”, de Neil Gaiman

Editura Paladin, București, 2013
Traducere din limba engleză și note de Iulia Dromereschi

Neil Gaiman este unul dintre autorii promovați de Haulică și cele două apariții de la Tritonic Anansi Boys și Zeii americani l-au trecut pe lista mea de autori must read. Gaiman a devenit faimos odată cu celebrul Sandman, comics care a transcendat limitele genului și unul din puținele care-au ajuns în New York Times Best Seller.

Oceanul de la capătul aleii e romanul lui Gaiman care mi-a plăcut cel mai puțin. Și nu pentru că ar fi un roman prost. Nici pe departe. Dar Gaiman te obișnuiește cu o efervescență a imaginației care te îmbată și te duce în galop până la un finiș absolut imprevizibil.

În Oceanul de la capătul aleii un bărbat se întoarce la locurile natale și – totodată – la amintirile vârstei blocate până atunci. Treptat, flash backurile devin tot mai lungi, amintirile se completează și aventurile lui și ale prietenei din copilărie care locuia lângă un iaz despre care afirma c-ar fi oceanul ies la iveală. Cred că principala nemulțumire provine din faptul că romanul e cam diluat, e prea lung pentru ce-ți oferă. Nemulțumitoare este și vocea auctorială șovăielnică și nefirească – nu știi dacă e a adultului sau a copilului din trecut – mult mai reușite, din acest punct de vedere, fiind Coraline sau Cartea cimitirului.

Poate vouă o să vă placă mai mult.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paladin/Elefant.ro/Libris.ro.


art-mieville-sobolan800h3. Non-conformistul

”Regele Șobolan”, de China Miéville

Editura Paladin, București, 2013
Traducere din limba engleză de Mircea Pricăjan

Miéville e tot unul din autorii apăruți la Tritonic. Și care-a avut efectul unei lovituri în moalele capului. O asemenea imaginație nepereche, un asemenea creator și arhitect de lumi e greu să te lase indiferent.

Regele Șobolan e primul lui roman și cel mai… hai să-i zic normal 😉 Dacă normalul ar cuprinde incursiuni scatologice prin străfundurile Londrei, oraș multiplu în care se regăsește orașul știut de toți, dar și unul tenebros, coclit, plin de efluviile miturilor urbane.

Mie mi-a plăcut nu numai pentru că l-am găsit in nuce pe scriitorul pe care l-am îndrăgit în trilogia Noului Corbuzonului, ci și pentru că am văzut cum ar fi scris dacă ar fi continuat explorarea filonului fantasy în detrimentul sefeului practicat – deocamdată.

Ca și în multe dintre romanele ulterioare acestuia, Miéville folosește un puternic fundament de thriller pentru asamblarea narațiunii și animarea personajelor. Acțiunea e alertă și amestecă mai multe mituri și povești într-un mod foarte personal.

E un bun început pentru cei nefamiliarizați cu lumile stranii ale lui China Miéville până la apariția Orașului ambasadei – cel mai recent roman al lui.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paladin/Elefant.ro/Libris.ro.

(va urma)

Articole similare

“De ce să te expui de bunăvoie acestui trecut? / Ca să nu se mai repete!” – Casa germană, de Annette Hess

Delia Marc

Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă, de Sherman Alexie

Jovi Ene

Gluma, de Milan Kundera

Victor Alartes

2 comments

Dan Romascanu 20 octombrie 2014 at 11:01

Chiar nu exista un alt cuvant cuvant romanesc decat fantasy/fantasyuri? Am si mari rezerve in legatura cu incadrarea de gen. ‘Fantasy’ si ‘Science-fiction’ sunt genuri diferite. Nu cred ca Asimov, Arthur C. Clarke, China Mieville si cea mai mare parte din ceea ce a scris Neil Gaiman apartin genului ‘fantasy’

Reply
Ionut 20 octombrie 2014 at 19:49

Nu, nu există. Dac-ar exista l-ai fi știut, nu? Fantasticul e prea vag pentru că e o umbrelă sub care intră și miraculosul și basmul cult și oniricul și insolitul și multe altele. Dacă te interesează subiectul îți recomand lucrarea clasică a lui Tzvetan Todorov care are și o diagramă apropo de subgenurile fantasticului (dacă nu mă înșel). N-am înțeles care-i legătura între ce-am scris eu și Asimov și Clarke pe care nici măcar nu i-am pomenit, nicidecum să-i trec ca fiind autori de fantasy. N-am spus că Mieville scrie fantasy, ci că romanul lui de debut a fost fantasy citez: „Mie mi-a plăcut nu numai pentru că l-am găsit in nuce pe scriitorul pe care l-am îndrăgit în trilogia Noului Corbuzonului, ci și pentru că am văzut cum ar fi scris dacă ar fi continuat explorarea filonului fantasy în detrimentul sefeului practicat – deocamdată.” În ceea ce-l privește pe Gaiman – te contrazic. Scrierile lui sunt fantasy, urban fantasy în general.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult