Carti Carti de fictiune

O certitudine că dragostea va salva lumea: „Doamna Nobel”, de Lisa Strømme

„Doamna Nobel”, de Lisa Strømme
Editura Humanitas Fiction, Colecţia Raftul Denisei, Bucureşti, 2020
Traducere din engleză şi note de Carmen Paţac

După debutul răsunător cu romanul Fata cu fragi  – pagină importantă de biografie romanţată a celebrului pictor norvegian Edvard Munch –, scriitoarea de origine britanică Lisa Strømme propune o nouă poveste ancorată deopotrivă în tradiția romanelor de dragoste şi în pragmatismul schimbărilor de ordin științific și cultural.

Avându-l drept protagonist pe Alfred Nobel, romanul Doamna Nobel ne înfăţişează povestea de dragoste dintre o florăreasă nefericită și un „rege al dinamitei” aflat într-o permanentă luptă cu sinele, ca prizonier al tristeţii şi melancoliei, al durerii şi singurătății. Totodată, pe parcursul romanului, destinul reputatului om de ştiinţă tinde să se confunde cu cel al unui personaj mitic, al unui Pygmalion mereu actual.

Dovada vie a acestei permanente încercări de a depăşi condiţia unei existenţe banale se reflectă cu precădere în relaţia cu Sofie Hess, o simplă florăreasă din Baden care, deşi înconjurată de frumuseţe şi lux, pare că se resemnează în faţa statutului femeii simple, care nu este bună decât „la frecat podele, la făcut curăţenie şi la tăiat flori”. Întâlnirea cu totul întâmplătoare dintre aceasta şi Herr Nobel aduce cu sine o serie de schimbări, în urma cărora existenţa Sofiei tinde să fie permanent scindată între propriile viziuni, adesea aflate sub semnul unor vise cu ochii deschiși,  şi realitatea dură a societăţii. Fie că se află în saloanele luxoase ale Vienei sau că este înconjurată de „mănuşi de dantelă, sticluţe cu parfum, rochii cusute impecabil, pălării, voaluri şi eşarfe (…) pe care le poţi găsi doar la Paris” , tânăra proaspăt aflată într-o „lume nouă a posibilităţilor” nu pregetă să conceapă accederea la noul statut ca pe o dovadă de „naivitate fără leac c-ar putea să-l impresioneze pe Alfred, c-ar putea deveni altceva decât vânzătoare”, ca pe o formă de  prizonierat în lumea literelor şi a cuvintelor „care nu au nici un sens” şi care „găsesc cu cale să se schimonosească, să se deghizeze şi să fugă de ea” şi, nu în ultimul rând, ca pe o şansă uriaşă.

Dialogurile dintre cele două personaje, precum şi răspunsurile Sofiei la nenumăratele scrisori ce reflectă deopotrivă permanenta dezamăgire în faţa decadenţei morale a societăţii şi  preocuparea de a demonstra că „nu există înlocuitor pentru inteligenţă şi cunoaştere”, capătă astfel nuanţele unor declarații de recunoștință pentru „un om bun şi blând, generos şi plin de compasiune”, care „mi-a dat o viaţă la care n-aş fi putut spera niciodată” şi a cărui existență trebuie să devină echivalentul dorinței de a fi de folos societăţii şi de a face lumea mai bună. În această ambianţă, conflictul acţiunii, axat în cea mai mare parte pe relaţia tumultuoasă dintre cele două personaje, pare să ascundă una dintre convingerile lui Nobel privind faptul că „trebuie să suferim ca să apreciem frumuseţea, să cunoaștem greutăți ca să apreciem ce ni s-a dat”.

Având alături un spirit obsedat de perfecțiune și faimă, personajul feminin al romanului pare să moştenească firea naivă şi iscoditoare a Emmei Bovary precum şi rezistenţa în faţa sacrificiilor demonstrată de o serie de eroine ale literaturii de secol al XIX-lea.

Asemenea personajului Fantine din romanul Mizerabilii, Sofie se lasă prinsă în mrejele unui veritabil bâlci al deşertăciunilor, devenind rând pe rând „mamă nemăritată, insultată şi condamnată”, iar mai apoi „soţia unui bărbat pe care nu îl iubeşte şi mama unui copil pe care-l adoră”.

Dincolo de această poziţie mai mult sau mai puţin ingrată, atitudinea demnă, inteligenţa şi firea pătrunzătoare o transformă pe Sofie într-o femeie puternică, mereu gata să răspundă binelui cu bine, să renunţe la „haine, o casă şi lucruri bune” în numele unei iubiri curate și chiar să îşi găsească, asemenea lui Nobel, o „ocupaţie care să dea un scop şi înţeles vieţii”. Prin aceasta, deși nu este o Doamnă Nobel în adevăratul sens al cuvântului, ci doar un pion important în temperarea ambițiilor utopice, Sofie devine, fără doar și poate, martora unui mariaj cu totul ideatic în care imaginea soţiei se întrepătrunde cu aceea a unei prietene care, „devotată şi credincioasă”, (…) „te iubeşte în ciuda defectelor tale (…), care poate să te vadă şi să ştie ce ai nevoie, chiar când nici tu însuţi nu ştii (…), care îţi dă posibilitatea să vezi clar adevărul eului propriu” (p.271).

Prin aceasta, demersul literar propus de Lisa Strømme demonstrează, pe lângă o documentare minuţioasă corelată cu fascinaţia autoarei pentru personalitatea lui Alfred Nobel, faptul că dragostea și sprijinul permanent au contribuit fără doar şi poate la îmblânzirea omului de știință. Astfel, existenţa acestui veritabil „produs al Stockholmului” – oraş în care „nimeni nu arată prea multă emoţie, nimeni nu face declaraţii înfocate şi nu-şi exprimă sentimentele” – se confundă permanent cu destinul celui  care, înzestrat cu o „aptitudine pătrunzătoare și pătimașă pentru cercetarea și explorarea celor mai îndepărtate unghere ale străduinței omenești”,  „a cucerit forțele ascunse ale naturii și le-a pus în slujba omenirii”, dar care „a murit singur”, pentru că „moartea nu face nici o deosebire între milionar şi sărac, între geniu şi omul simplu”.

Ceea ce a pălit cu siguranță în fața unor zvonuri mai mult sau mai puțin speculative din presa vremii, este dovada vie a istoriei, care, dublată în mare măsură de deznodământul romanului de față, ne demonstrează că în urma acestui „om mare, plăpând ca o umbră, blând, puternic şi vulnerabil în acelaşi timp, liniştit şi totuşi chinuit” a rămas o imensă avere menită „să-i ajute pe alţii care doreau cu ardoare să-şi vadă visurile împlinite” Alfred Nobel se impune, în consecinţă, nu doar ca personaj fictiv, ci și ca personalitate a culturii universale care, „printr-unul dintre cele mai magnifice gesturi spre binele umanității de care s-a dovedit capabilă o ființă omenească”, a transformat acea „armă distrugătoare care să umple de spaimă inimile oamenilor” într-un „beneficiu nemăsurat şi unic adus științei și umanității”. În același timp, ca o posibilă formă de reabilitare a miturilor privind statutul femeii simple în societate, prologul și epilogul romanului pun în lumină adevăratul rod al dragostei și devotamentului Sofiei: momentul 10 decembrie 1901 și implicit prima Gală care, până în zilele noastre, adună și pune la loc de mare cinste cele mai strălucite minți din domeniul fizicii, chimiei, medicinei și literaturii, cărora li se adaugă „militanții pentru pace din lumea întreagă”.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Gjengangeren.no)

Articole similare

Un trecut care se încăpăţânează să nu mai treacă, de Bronisław Wildstein

Victor Alartes

Nou la Editura Humanitas. Fragment în avanpremieră din Suleika Jaouad, „Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată”

Jovi Ene

Viața și vremurile lui Michael K, de J.M. Coetzee

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult