Carti Literatura romaneasca

”Cu urșii polari nu discutăm”: Cine locuiește la subsol, de Diana Geacăr

”Cine locuiește la subsol”, de Diana Geacăr
Editura Paralela 45, Colecția Avanpost. Proză, Pitești, 2018

Volumul Cine locuiește la subsol a câștigat anul acesta Premiul Iocan și pe bună dreptate. Singurătatea, depresia, sentimentul irelevantului sunt doar câteva chei în jurul cărora gravitează poveștile, iar subiectivitatea bine dozată adaugă un element de care cititorii care caută să citească despre experiențe personale, veridice, se simt legați. Iar eu fac parte dintre aceștia; dincolo de ficțiune aștept să găsesc o fărâmă din autor, o fărâmă cu care să pot rezona și în care să mă regăsesc parțial sau pe care să nu o fi gândit nici măcar și să mă uimească prin ineditul ei.

Cine locuiește la subsol e un puzzle cu șaptesprezece piese. Șaptesprezece proze despre oameni care stau înghesuiți, fiecare într-o realitate diferită, și despre oameni care cred că scapă din ea. Despre fete în creștere și femei blocate în trecut. Despre un băiat care nu mai poate crește și despre un bărbat blocat într-un alt spațiu.

De la maturitate la ani de studenție, ani de liceu, de școală generală și tot mai jos, până în copilăria petrecută în anii 90, niște vremuri în care copiii stăteau pe-afară până când adormea soarele, jucându-se Frunza, Pititea, Flori, fete sau băieți sau de-a Dallas, cartea este o coborâre la subsol. La subsolul ființei umane,” spunea Diana într-un interviu.

Destabilizarea este aici la ea acasă; la fiecare nouă proză, avem parte de drame diferite, dar Diana Geacăr stăpânește ca un adevărat magister ludi textul, astfel că nu există sincope veritabile. De o frumusețe bolnăvicioasă, pasaje din prozele sale sunt greu de suportat pentru cititorii mai sensibili, greu de urmărit pentru cei grăbiți. Legăturile dintre povești sunt realizate atât prin subiect și cronologie, care este clar distorsionată, ci mai curând prin apelul la trecut, sondarea acestuia în cele mai întunecate colțuri și extragerea unui conținut condensat.

”Singurătatea dezvrăjește mintea, așa cum gerul limpezește aerul. Așa cum ochiul ei, ca un aparat performant, pate să străbată, în timpul zilei, distanțe lungi prin fereastra din bucătărie, prin aerul de iarnă, ajungând până la vârfuri înzăpezite de munți, mintea dezlegată vede viața în cele mai mic detalii.” (pg. 34, Where is Jack? Where is my wife)

În centrul poveștilor se află două femei, Nora și Vera, verișoare, iar firele narative se întind nu numai pe perioade diferite, cu reminiscențe dureroase din viețile de copil și adolescent, dar și în realități alternative, fără a cădea în capcana unui SF clasic, chiar dacă există extratereștri. De asemenea, stilul și vocile sunt diferite: avem parte de monolog, pagini de jurnal sau confesiune, iar asta se datorează realităților în care personajele Dianei Geacăr trăiesc, construit universuri alternative pentru a-și găsi echilibrul.

„De ce-aş vrea să fiu atentă la real?“ întreabă unul dintre personajele Dianei la un moment dat. Fuga de realitate naște povești uimitoare, în care protagonistele joacă alături de extratereștri și fantome roluri de vrăjitoare, plămădesc scenarii în care singurătatea e alungată și corpul încălzit de un partener cu apariții sporadice, după a cărui atingere tânjește permanent. Frica încetinește timpul și oferă moment de răgaz, atât de prețios pentru multe dintre personajele prinse în caruselul unei vieți nepotrivite.

”Avantajul locuirii într-un copac gol, cu multe crăpături: dacă ești atacat, ai o mulțime de ieșiri. Pentru că, dacă există o crăpătură undeva,înseamnă că pe acolo poate pătrunde lumina. Am auzit noi chestia asta printr-un cântec pe care îl punea des tatăl Sabinei. Casa asta e plină de crăpături, dar sunt toate ocupate de tarsieri.” (pg. 227, Cu urșii polari nu discutăm)

Diana Geacăr atacă teme importante: dragostea, viaţa de cuplu, sexualitatea, maternitatea prin intermediul unor texte demistificatoare, unde tendința este prăbușire permanentă. Banalitatea acaparează toate sentimentele înalte, iar scopurile scapă oricărei analize, oricât de profunde. Poveștile și jocurile clasice ale copilăriei se îmbină cu vrăjitoria, iar textul le permite adulților să penduleze între vârste diferite. Maturizarea este când așteptată, când respinsă, iar personajele feminine joacă intermitent rol de mamă sau copil. Visul și istorie se îmbină în povești de un tragism greu de digerat uneori, dar și de o frumusețe stilistică demnă de apreciat.

„Nesiguranţa dă naştere la mii de realităţi” – prilej pentru Diana de a mai broda în jurul pseudoeroinelor sale povești în care lipsa de comunicare, singurătatea exacerbată și mistificarea realului converg în cadre apocaliptice, unde lipsa de perspectivă și neputința aruncă viețile în necunoscut, iar straniul își instalează imperiul.

”Ce o preocupă acum pe Vera este faptul că se întunecă, iar noaptea, apartamentul ei se transformă”. (pg. 156, În cazul în care a mai rămas vreo fantomă) 

”Toate cuștile au ceas deșteptător.

Dacă trezești pe cineva brusc dintr-un vis, nu mai găsește drumul înapoi decât prin psihoterapie. Și nici atunci nu are garanția că se întoarce acasă. E foarte posibil să rămână blocat la jumătatea drumului.” (pg. 224, Cu urșii polari nu discutăm)

Atunci când crezi că nu te mai surprinde nimic, Diana Geacăr revine cu noi instrumente de tortură psihică pentru personajele sale, fie că sunt femei, copii sau motani, și ancorează din nou cititorul în lianele poveștii. Transformarea tragicului în sublim prin intermediul textului e una dintre realizările scriiturii sale, iar faptul că exasperarea nu exasperează și cere să fie urmărită și analizată e un semn că scriitoarea și-a câștigat cititorii,  care pot observa prin fisurile personajelor propriile lor temeri legate de sentimentul eșecului. Amatorii de Kafka și Saramago se vor simți excelent în proza Dianei Geacăr, mai ales datorită abilității de a pleca de la banal și de a construi un întreg castel al imposibilului, unde se strecoară tiptil, rând pe rând aceleași personaje la vârste diferite.

În loc de final:

”Pentru că nu puteau să simtă nimic, extratereștrii scriau.” (pg. 169)

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

(Sursă fotografii: Edituraparalela45.ro, Arhiva FB Diana Geacar)

Articole similare

Mozaic maramureșean: Zeppelinul piticului, de Marian Ilea

Dan Romascanu

Michelle Cuevas: prezentare de carte și spectacol-lectură Replika

Carmen Florea

Dragul meu turnător, de Gabriel Liiceanu

Andreea Andrusca

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult