Filme Filme europene

Cine livrează timp? – Sorry We Missed You (2019)

Sorry We Missed You (2019)
Regizor: Ken Loach
Scenariu: Paul Lavert
Cu: Kris Hitchen, Debbie Honeywood, Rhys Stone, Katie Proctor

Sorry We Missed You, în regia lui Ken Loach a fost selectat pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes din 2019. Filmările au început în Newcastle din nord-estul Angliei, scenariul a fost scris de Paul Laverty, iar producția este semnată Rebecca O’Brien. Drama îl are în centru pe Ricky (Kris Hitchen), un fost muncitor în construcții, care momentan nu are venituri și care se confruntă cu o situație financiară dificilă. Locuiește într-o casă închiriată alături de soția sa Abbie (Debbie Honeywood), o asistentă contractuală și îngrijitoare, care trebuie să viziteze persoane cu dizabilități și vârstnici. Nici ea, nici Ricky nu au timp pentru cei doi copii adolescenți, Seb (Rhys Stone) și Liza Jane (Katie Proctor).

Unul dintre prietenii lui Ricky îl convinge să obțină un job în cadrul unei companii de livrare colete, însă are nevoie de o autoutilitară. Deși jobul nu are niciunul dintre avantajele angajării convenționale, Ricky acceptă pentru că nu are altă opțiune, iar datoriile familiei cresc de la o zi la alta. El trebuie să-și cumpere sau să închirieze propria autoutilitară și să scaneze toate livrările la timp. Asigurări nu există, iar familia decide să vândă mașina lui Abbie pentru ca Ricky să poată lucra și să încerce să rezolve situația delicată în care se află familia.

Noul job vine cu o mulțime de probleme atunci când e vorba despre nevoile obișnuite precum timp liber de la job pentru ședințele cu părinții sau alte probleme personale, iar sistemul de „sancțiuni” înfiorător determină apariția unor altor datorii și mult mai multă muncă. În acest context din ce în ce mai sumbru, viața de familie și relația cu copiii devin din ce în ce mai tensionate, mai ales când Ricky își dă seama că întreaga responsabilitate financiară se află pe umerii săi. Situația devine insuportabilă spre finalul filmului, iar disperarea își instalează imperiul pe nesimțite.

Copiii au nevoie de timp, pe care părinții nu îl au. În fiecare zi, fetița vine singură și rămâne la fel până seara, iar băiatul, Seb, pasionat de graffiti, aproape că nu mai ajunge nici acasă, nici la școală, considerând-o inutilă pe cea din urmă. Lupta pentru atingerea obiectivelor înseamnă pentru Ricky mult timp consumat, pauze zero, iar ratarea acestora duce la creșterea datoriilor. Tensiunile la domiciliu se agravează, iar pe plan emoțional toate problemele ating un nivel alarmant.

Kris Hitchen și Debbie Honeywood au un joc puternic, veridic, reușind să ilustreze perfect problemele cu care se confruntă milioane de familii: lipsa de timp, lipsa de comunicare, incapacitatea de a găsi soluții pentru gestionarea problemelor de familie, dificultatea de a înțelege problemele adolescenților, negocierea unor condiții de lucru decente. Efortul afectiv pe care cei doi îl fac nu este suficient, iar familia, care este centrul filmului, este tot timpul pe punctul de a se scinda. Camera alunecă pe fiecare participant și observăm lent transformările prin care trec, de la entuziasmul primei zile de muncă a lui Ricky, până la disperarea care îi cuprinde pe toți la finalul peliculei. Înțelegerea lipsește și de ”acasă”, unde membrii încep să se perceapă ca persoane străine, ajungând la concluzia că nu se cunosc aproape deloc. Abbie găsește uneori alinare la bătrânii pe care trebuie să îi îngrijească și alături de care uneori plânge involuntar.

De la vârstnicii care rămân singuri, incapabili să se miște chiar și pentru minima igienă, la copii și abandonul emoțional al părinților, lupta pentru supraviețuire într-un cadru în care timpul a devenit un lux, filmul lui  Ken Loach te pune inevitabil pe gânduri. Cine este omul de lângă noi, trăim cu el în fiecare zi și aproape uităm care îi sunt obiceiurile, nu mai avem răgaz pentru afecțiune, empatie sau somn. Aproape că nu mai trăim, ci supraviețuim într-un război mut cu ceilalți, cu noi înșine sau cu sistemul care folosește arme invizibile de constrângere. Ne trezim bătrâni, fără să fi realizat ceea ce ne-am propus, cu visele căzute și singuri. Chiar dacă uneori avem șansa de a schimba ceva, de a ne salva familia și trasa limite job-viață personală, disperarea învinge și uităm care sunt lucrurile care contează cu adevărat.

Regizorul nu oferă soluții, însă trage un puternic semnal de alarmă. Filmul are foarte puține artificii cinematografice și în distribuție persoane care nu sunt actori, însă jocul lor are mare acuratețe, reușind să insufle veridicitate în fiecare scenă. Cadrele de cele mai multe ori sunt înguste, pentru a ilustra spațiile mici în care se concentrează viața familiei. Politica și opinia publică rămân în urma realității căci pentru pentru guvern oameni ca Ricky fac parte din statistica pentru înregistrarea locurilor de muncă, iar pentru ceilalți ei sunt agenții anonimi ai comodității.

Nota: 9/10

(Sursă fotografii: Allocine.fr, Cinemaluna.ch, Talkmagazinemiami.com)

Articole similare

Identități paralele: Dancing Arabs (2014)

Dan Romascanu

One World Romania 2018: Childhood (2017) – Barndorm – Copilărie

Delia Marc

Puterea gloatei: The Chase (1966)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult