Carti Carti de poezii

confront reality: „o cană de noviciok la bătrânețe”, de Lena Chilari

„o cană de noviciok la bătrânețe”, de Lena Chilari
Editura Tracus Arte, București, 2020

Lena Chilari s-a născut în 1995 în satul Pepeni, raionul Sîngerei, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Litere din Cluj. A publicat în revistele Steaua, Echinox, Poesis Internațional şi pe platformele literare „O mie de semne”, „Fabrica de poezie”, „Noise Poetry”. În 2020 a apărut la editura Tracus Arte primul său volum de poezie, o cană de noviciok la bătrânețe, în urma câștigării concursului de debut „Alexandru Mușina”.

”Prima variantă a volumului a fost scrisă în 3 zile, am explodat de poezie. Desigur, după ce am fost desemnată „Regele Dimineții”, l-am hibridizat cu un alt manuscris și l-am tot modificat, atât singură, cât și cu redactorul-șef al editurii Tracus Arte, domnul Teodor Dună.

Factorul declanșator a fost respingerea sentimentelor mele de către băiatul de care eram îndrăgostită semestrul trecut în iarnă.

Am impresia că sunt a nimănui și am apărut de nicăieri în lumea poeziei, or, noviciokul pe lângă cea mai letală și periculoasă otravă făcută de oameni este și un slang rusesc pentru un nou-venit. Citisem primul poem la un eveniment la Poethree Collective, la graniță la unguri, alături de prietena mea, Maria Jardan, exact cu un an în urmă și m-am rușinat enorm. Pot spune că revista Echinox m-a respins de 3 ori înainte să mă publice, dar nu m-am supărat niciodată, fiindcă însemna doar că trebuie să scriu mai bine.”, spunea Lena Chilari într-un interviu despre poezia pe care o scrie.

Volumul pornește de la o idee destul de dezbătută în poezie de-a lungul timpului: iubești, dar te simți abandonat. Însă, deși nu e nici pe departe o noutate, faptul că alegi să scrii despre asta și să îți expui sentimentele, să diseci pe viu această tristețe în poezie, nu este la îndemâna oricui. Este o asumare care te poate consuma, dar care îți poate oferi și eliberarea de care ai nevoie în astfel de situații.

ce m-au învățat la litere
este să vorbesc frumos despre
un ambalaj de la mega
image pe care-l plătesc

 

elocvența este cheia
spre succesul futil
în direcția nepotrivită
o astfel de perioadă
în care a sucit lumea
de cap și unde încet m-am pierdut pe sine
a fost doar după acea monstruoasă despărțire
de mama și de bunica
apoi de acel băiat
care mi-a zdrobit inima
și a sfârșit cu holurile facultății și cu fețele senine
ale dascălilor preaiubiți

o cană de noviciok la bătrânețe se constituie ca un denunț de sine, cum aprecia Al. Cistelecan, provocator și aproape neiertător. Patetică și renăscută, cum Lena însăși mărturisește în poeme, reușește să construiască texte puternice, populate uneori de creaturi ciudate (moliile din păr, avortonii, martirii desfigurati), și să creeze o lume în care este liberă și se iartă. Prețul eliberării este mare, taie gândurile, chiar și cele mai negre, adânc, și pune în lumină ceea ce majoritatea crede că nu ar trebui expus niciodată.

Poemele apelează la un limbaj dur, fără adaosuri artificiale, este incisiv și nu lasă loc pentru pauze, Lena spune totul aproape pe nerăsuflate și nici cititorul aproape că nu are timp să respire. Părinți, frați, bunici, locuri de suflet, prieteni, sentimente năvălesc la fiecare pagină și bătătoresc niște cărări care pare că nu duc nicăieri. Mediul în care trăiește, personal și profesional, nu pare să-i acorde nicio șansă. Deși textele sunt uneori constituite ca flash-uri, în stări care se axează pe evenimente speciale, există la final o imagine de ansamblu, care poate fi decupată cu sens după ce citești întregul volum.

crăpând oglinda cu pumnul am observat
cum în ochii mei se cuibărește micuța helena
cea cu ochii aurii în care o văd pe
mama la fereastra din bucătărie cu paharul
de cafea băut
”viața îi tare frumoasă, mamă” spune omul bun
nu mama helenei
îl văd pe goliathul meu mai cretin decât
poate suporta pământul și arunc cu sucul în el
mă văd pe mine alungată de acasă noaptea
în rochia verde de satin
cu inima ruptă și putredă unde mi-am
dorit să scot ochii din craniu și să-mi
tai urechile din carne ca să nu văd sau aud
că nu sunt vrută sau iubită sau binevenită
— oedipă postmodernă the pale wo man
cu găuri în palme ce nu pot plânge
decontectează-te • lena • sari • îmbracă pachetul de
plastic • înghite sticla sau pastila  •  gâtuie-te
la naiba cu tine — trăiește dar nu deveni ca ei
you`re supposed to use writing as a medium to
confront reality • black lives matter • all lives matter
but does my own life matter?
asta e întrebarea, helena, în asta tu trăiești până
nu vei decide să-ți scoți ochii aurii din craniu
puțin câte puțin

Nu este ușor să vorbești despre nedreptate, despre neînțelegere, respingere, abuz, frică, chiar dacă au mai făcut-o și alții înaintea ta. Sentimentele nu sunt niciodată la fel, drumurile fiecăruia sunt diferite. Și deși s-ar putea crede că poezia ei vorbește doar despre propria viață, textul Lenei Chilari nu se rezumă doar la ea, ci întinde pânze către toți cei care trec prin stări asemănătoare, deschide portaluri care strigă. Și strigă puternic. Aici nu e loc pentru tăcere. Nu este vorba despre un strigăt de ajutor, ci despre asumarea unei poziții: a alege să scrii, să te exprimi chiar atunci când aproape nimeni nu consideră că ceea ce faci este valoros. Să crezi cu toată puterea de care dispui că poți schimba lucrurile și că renunțarea nu este o opțiune.

am vrut să fiu slabă și să am părul lung
când o să fiu
Mare
am ajuns atât de frumoasă la suflet
că se revarsă peste părul veșnic tăiat și nici
măcar nu mai contează cum arăt
poezia mea nu e cuvânt frumos și rimă
poezia mea e trăire apoi durere
apoi cerneală apoi tastatură
apoi agonie apoi plăcere
și în sfârșit vindecare
stigmatul iubirilor debile
îl port în crăpăturile tălpilor
în timp ce-mi îndrept spatele
și-mi ridic capul la soare
mică sau mare
lenuța sau elena
cinci sau douășcinci
chilàri sau chìlari –
un spate întors nu mă definește
iar pământul se crapă sub tălpile
mele sfințite cu bătături
nu există pe lumea asta un om mai fericit ca mine.   

Puteți cumpăra cartea: Editura Tracus Arte.

(Sursă fotografii: edituratracusarte.ro, arhiva personală FB, Lena Chilari)

Articole similare

Despre cele 3 cărți recente ale lui Ciprian Măceșaru de la Editura Casa de Pariuri Literare. Proză, poezie, fotografie

Jovi Ene

Un film, două păreri: Budapest Noir (2017)

Delia Marc

Top 5 cărți despre copilărie

Carmen Florea

1 comment

confront reality: „o cană de noviciok la bătrânețe”, de Lena Chilari – Editura Tracus Arte 17 februarie 2022 at 11:57

[…] Citiți recenzia completă aici: https://filme-carti.ro/carti/confront-reality-o-cana-de-noviciok-la-batranete-de-lena-chilari-93409/ […]

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult