Carti Carti de fictiune Recomandat

Cazul Eduard Einstein, de Laurent Seksik

cazul-eduard-einstein_1_fullsize”Cazul Eduard Einstein”, de Laurent Seksik

Editura Pandora M, București, 2015
Traducere din franceză de Doru Mareș și Gabriela Riegler

Moto: ”Tata zice să mai ies la aer. Pentru el e ușor, dar eu trebuie să muncesc foarte mult. Nu sunt Einstein.”

Am fost întotdeauna interesat de biografiile marilor personalități, iar Albert Einstein nu face excepție, fiind una dintre cele mai importante personalități ale secolului trecut, un om de știință apreciat pentru descoperirile sale, pentru modul în care s-a implicat, mai ales în America, în cauzele considerate pierdute ale umanității, cum ar fi segregația rasială sau o lume fără războaie. El a rămas, în același timp, o persoană controversată (nu e cazul să spun eu aici motivele și adevărul, ele se pot regăsi răsfoind niște pagini, inclusiv de pe Internet). Dacă pentru inițiativele și părerile sale publice, informațiile abundă, pentru a intra mai adânc în biografia personajului, sunt necesare și lecturi mai avansate, biografii și arhive.

”Cazul Eduard Einstein” încearcă să facă un pic de lumină cu privire la unul dintre aspectele mai puțin cunoscute despre marele savant: fiul său, Eduard, a fost închis de la vârsta de 20 de ani într-un sanatoriu de boli mintale din Zurich, bolnav fiind de schizofrenie și a petrecut aici aproape tot timpul de până la moartea sa, survenită la vârsta de 55 de ani. Laurent Seksik scrie aici despre o poveste reală, ficționalizată sub forma romanului, iar totul este povestit din trei persective: a lui Albert, a fostei sale soții Mileva Maric și a lui Eduard însuși, bolnavul fără șanse de recuperare într-o epocă în care schizofrenia nu se putea trata, deși se încerca prin mijloace cu totul inedite (cum ar fi injectarea cu insulină, care provoca comă temporară, sau prin aplicarea de șocuri electrice).

Eduard Einstein
Eduard Einstein

Dintre cele trei perspective, se detașează de departe mărturia ficționalizată a lui Eduard Einstein, Seksik făcând aici dovada măiestriei sale, pentru că trebuie să fie destul de dificil să te pui în mintea unei persoane cu schizofrenie, să cauți resorturile pe care mintea sa se mai poate sau nu baza, să vezi cum privește un asemenea bolnav relațiile cu cei din jur și mai ales cu micii monștri pe care mintea îi naște și îi dezvoltă:

”Acelora dintre dumneavoastră care se întreabă ce caut eu aici, la douăzeci de ani, le-aș răspunde printr-o interogație. Mă credeți capabil s-o bat pe mama? De felul meu sunt un băiat calm, taciturn, incapabil să ridic mâna asupra cuiva, mai ales asupra celei care m-a adus pe lume, în circumstanțe oribile. Aș fi un ingrat, căci mama mă îngrijește singură de-atâția ani. Totuși, dacă mama susține asta, n-am s-o contrazic. În ultima vreme nu mai sunt stăpân pe gesturile mele. Într-o clipă de rătăcire mâna mea să o fi plesnit peste amândoi obrajii? În acest caz, regretabil de altfel, îmi cer iertare.”

Mintea lui Eduard trece prin totul felul de faze, în funcție de care își trăiește de altfel și viața: în perioadele mai bune, stă alături de mama sa, Mileva, în apartamentul lor din Zurich; atunci când are crize, este internat imediat în sanatoriu; ba, după moartea acesteia, este găzduit și de niște oameni binevoitori, care încearcă să îl integreze în societate, facilitându-i inclusiv întâlnirea cu copii sau anumite responsabilități minore în casă. Se detașează, în cadrul acestor faze, anumite direcții clare spre care lunecă mintea lui, cele mai importante fiind negarea demenței sale (incluzând aici și dorința de a reuși în cariera de medic, pe care și-o propunea pentru viitor) și o anumită formă de dușmănie la adresa tatălui său (chiar dacă, pe Wikipedia, am descoperit că cei doi au purtat tot timpul o corespondență activă, despre care nu se vorbește în carte):

”De ce sunt așa pornit contra tatălui meu? Nu știți? Credeam că toată lumea e la curent. Tata ne-a abandonat pe mine, pe fratele meu și pe mama în august 1914, pe un peron din gara Berlinului. Apoi a venit războiul.”

Eduard și Albert Einstein
Eduard și Albert Einstein

Pe scurt (veți descoperi restul în carte): Albert Einstein s-a despărțit de Mileva în 1914, după mai multe aventuri extraconjugale, considerând că soția și cei doi băieți îi stau în calea reușitei profesionale; el a rămas să cerceteze la Berlin, ei s-au stabilit în Zurich și s-au văzut de foarte puține ori; în 1933, ca urmare a presiunilor naziste, alege să rămână în Statele Unite, iar înainte de plecare face o ultimă vizită fostei soții și lui Eduard (atunci internat la sanatoriu, iar poza de pe copertă este o mărturie de la acea întâlnire); Hans Albert, celălalt băiat al său, îl urmează în S.U.A. în 1938, în vreme ce viza lui Eduard a fost refuzată din cauza handicapului său. Albert nu și-a mai văzut niciodată fiul, deși putea să o facă după al doilea război mondial.

Cam acestea sunt circumstanțele în care se învârste romanului lui Laurent Seksik, iar accentul se pune pe boala lui Eduard și remușcările tatălui său, căruia nu i-a fost ușor să aibă un fiu în această postură, l-a vegheat mereu de departe, inclusiv cu bani sau cu răscumpărarea apartamentului în care locuiau. Eduard a fost, de asemenea, un băiat foarte educat, inteligent, care știa să cânte perfect la pian, iar ambiția sa cea mai mare era să se facă psihoterapeut, fiind un admirator înfocat al lui Freud (pe care Einstein l-a cunoscut, cu care a corespondat, dar nu a avut niciodată curajul să îl întrebe ce părere are despre boala fiului său, dacă există vreun remediu necunoscut). Iar cuvântările sale sunt atât de sincere și de inocente, încât îți imaginezi că nu e vorba de un bărbat bolnav, ci de un copil care spune prostiuțe:

”Totuși, să știți că sunt rezistent la durere. Luna trecută mi-am tăiat venele și nu m-am simțit nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dar mama era într-o asemenea stare, încât am jurat să nu mai repet gestul. M-am ținut de cuvânt. Vorba e vorbă, chiar dacă suntem mai mulți care ne exprimăm prin gura mea.”

”Cazul Eduard Einstein” este, în mod sigur, una dintre cele mai bune cărți citite de mine în 2015, fiind în același timp o incursiune fără egal și antrenantă în viața unuia dintre geniile secolului trecut, Albert Einstein, dar și un roman bine construit, atent cu toate aspectele vieții celor prezentat și foarte bine documentat.

Puteți cumpăra cartea: Librăria online Iuppy.ro.

Articole similare

Mici focuri pretutindeni, de Celeste Ng

Jovi Ene

Un film, două păreri: Trois Couleurs: Blanc (1994)

Dan Romascanu

Dușmanca. Balul, de Irène Némirovsky

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult