Carti Carti de fictiune

Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică. Lovitura de grație, de Marguerite Yourcenar

”Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică. Lovitura de grație”, de Marguerite Yourcenar
Editura Humanitas Fiction, București, 2017
Traducere din franceză de Petru Creția (primul roman) și Doina Jela Despoi (al doilea roman)

Motto: „Nu viciile pe care le avem ne fac să suferim, ci neputința noastră de a ne împăca cu ele.” (pag. 79)

Marguerite Yourcenar este autoarea celui mai bun roman istoric pe care l-am citit vreodată, ”Memoriile lui Hadrian”, așa că îi citesc cu interes și cu așteptări mari fiecare volum apărut în traducere românească. Cel mai recent cuprinde două mini-romane – ”Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică” și ”Lovitura de grație” – constituie un fel de introducere în opera sa literară, pentru că nu sunt nici cele mai bune romane, nici cele mai bine închegate stilistic, deși talentul scriitoarei se vede la fiecare rând. De altfel, ”Alexis” este primul ei roman, publicat inițial în 1929, iar ”Lovitura de grație” îi urmează mai târziu, în 1939, după ce publicase alte două romane intermediare.

În Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică(care mi-a adus aminte, pe alocuri, de ”Scrisoare către tata, de Franz Kafka), Alexis concepe o scrisoare către soția sa, de care este acum despărțit în fapt, pentru a explica de ce nu a rămas alături de ea, de ce respinge orice formă de relație, dar și neputința de a sta alături de o femeie. Este o mărturisire completă, dar nu și explicită în totalitate, întinsă pe mai mult de 100 de pagini, în care Alexis își explică, în cuvinte frumoase și într-un limbaj stilistic clasic, toate gesturile, sentimentele și întâmplările trăite în scurta sa viață de până atunci. Și totul se transformă într-o formă de mărturisire, de dorință de a fi înțeles de singura ființă care i-a fost mai apropiată:

”Scrisoarea asta este o explicație. N-aș vrea să devină o pledoarie. Nu sunt atât de nebun încât să doresc să fiu aprobat. Nu aștept nici măcar să fiu acceptat așa cum sunt: ar însemna să cer prea mult. Nu doresc decât să fiu înțeles. Văd bine că de fapt este același lucru și că poate cer prea mult. Dar tu mi-ai dat atât de mult când era vorba de lucruri mărunte, încât aproape că mă simt îndreptățit să sper că mă vei înțelege acum, când e vorba de lucruri mari.” (pag. 35)

În ceea ce poate fi considerat o aluzie și un paralelism cu viața autoarei, ceea ce vrea cu adevărat să mărturisească Alexis este homosexualitatea sa, ceea ce îl împiedică, de fapt, să rămână și să investească într-o relație cu o femeie. Legăturile cu băieții/bărbații sunt sugerate, iar scenele de sex lipsesc cu desăvârșire. Chiar dacă nu e nimic explicit, din întreaga scrisoare a lui Alexis se relevă atât suferința sa, determinată de respingerea totală, în acele timpuri, a unor astfel de relații, cât și inadaptarea sa la societatea tradițională, chiar dacă a încercat să fie conform, măcar prin încheierea unei căsătorii în termeni conservatori. Sunt pagini de regret, dar și pagini de neputință, sunt rânduri de mulțumire în paralel cu rânduri în care își asumă greșelile (pe care și le exorcizează, pentru ca apoi să și le admire):

”Și ceea ce regretăm acum nu mai erau păcatele mele, ci atâtea posibilități de bucurie pe care le refuzasem. Nu-mi mai părea rău că am cedat prea adesea, ci că am luptat prea îndelung și prea înverșunat împotrivă-mi.” (pag. 121-122)

”Lovitura de grație” este tot o confesiune, dar de data aceasta ea nu mai îmbracă formă epistolară, ci totul ia forma clasică romanescă, fiind narată de personajul principal. Acesta este un bărbat prins în războiul civil din Rusia de după primul război mondial, care în același timp povestește greutățile unui război care nu prea îi aparține, dar la care este aproape constrânsă să participe, dar își și mărturisește pasiunea pentru o femeie, care locuiește în conacul în care locuiește provizoriu.

Cele trei personaje principale – Eric, Sophie și Conrad – nu alcătuiesc propriu-zis un triunghi amoros, deși naratorul Eric este atras și, în același timp, respinge pe singura femeie care l-a iubit cu adevărat, pe Sophie. Este o poveste cu iz clasic, dar pe care o găsim foarte rar în literatură și în viața de zi cu zi: o femeie se oferă cu totul, iar bărbatul refuză ceea ce este de nerefuzat. În același timp însă, el nu își poate închipui viața lui fără prietenul dintotdeauna, Conrad:

”Departe de Conrad, viața mea fusese ca o călătorie. Totul la el îmi inspira o încredere absolută, pe care mi-a fost cu neputință s-o mai acord apoi cuiva. În preajma lui, și sufletul, și trupul meu cunoșteau tihna și nu puteau fi altfel decât liniștite de simplitatea și franchețea lui, libere prin urmare să-și vadă de treburi cu maximă eficacitate. Era tovarășul de luptă ideal, cum fusese tovarășul ideal de copilărie. Prietenia este înainte de toate certitudine, asta o și deosebește de dragoste.” (pag. 153)

Lovitura de grație, pe fundal de război, nu este dată de acesta, ci de sentimentele umane de alintare, cruzime și suficiență: Eric este distant și indiferent, dar și apropiat și afectuos, atunci când și-o dorește; Sofie nu poate rezista cruzimii lui și se integrează în lumea bărbaților, o lume plină de violență, dar și de dorință de sex, dar ceea ce ea își dorește este afecțiunea, nu sexul, deși are parte și de acesta; o lume dură pentru oricare dintre protagoniști, populată de personaje foarte pasionale, puternice, care se simt integrați în război, în noroiul și frigul adus de acesta.

Ce pot scrie, la final, despre aceste două romane care alcătuiesc volumul apărut la Editura Humanitas? Pot reafirma, cu ușurință, ceea ce mi-am spus ori de câte ori atunci când am scris de cărțile scrise de Marguerite Yourcenar și anume că ea scrie admirabil și fiecare carte a sa este o delectare. Cu toate acestea, ceva le-a lipsit acestor două mici romane ca să îmi placă suficient de mult, poate a fost subiectul, poate dorința de a ascunde mai degrabă decât să fie înțeleasă, poate am fost eu de vină.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Raiul lui Wallace era chiar Kolîma!

Codrut

Prin blogosfera literară (4 – 10 septembrie 2017)

Jovi Ene

Disgrace (2008)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult