Carti Carti de fictiune

Adevăruri ascunse și iubiri interzise: „Ultima scrisoare de dragoste”, de Jojo Moyes

Ultima scrisoare de dragoste”, de Jojo Moyes
Editura Litera, Colecţia Blue Moon, Bucureşti, 2021
Traducere din limba engleză şi note de Daniela Truţia

Declarat în  anul 2011 câștigător al Premiului  Romanul Romantic, oferit de Asociația Scriitorilor de Romane de Dragoste din America, romanul Ultima scrisoare de dragoste se înscrie în seria fictiunilor create de  scriitoarea si jurnalista britanica Jojo Moyes din dorința de a ne face martori la noi povești tulburătoare și pline de mister, în care dragostea adevărată ocupă un loc privilegiat.

Desprins parcă din universul celebrelor romane ale lui Jane Austen și considerat  “o carte perfecta pentru cei cu sufletul tânăr și mereu îndrăgostit ”, Ultima scrisoare de dragoste  ne invită încă de la început la o călătorie în timp. Facem astfel cunoștință cu Ellie Haworth, o tânără jurnalistă britanică a zilelor noastre, preocupată de a-i încânta pe cititorii ziarului Nation cu articole inedite si provocatoare inspirate, de cele mai multe ori, din necunoscutele trecutului. În acest context, Ellie ajunge la arhiva redacției unde, mai mult sau mai putin întâmplător, descoperă o scrisoare de dragoste datată 4 octombrie 1960 si destinată catre “Marea si singura mea iubire”, adresare ce pare că se transformă într-o veritabila formulă magică a unei povești despre “o iubire interzisă care a durat patruzeci de ani”.

Părăsind atmosfera prezentului, suntem propulsați în contextul anilor 1960, când Jennifer Stirling, soția unui important om de afaceri și victima a unui tragic accident de mașină, încearcă să își redescopere identitatea: 

Află că era măritată de patru ani. Nu avea copii (…). Locuia într-o casă elegantă dintr-o zonă simandicoasă a Londrei (…). Soțul ei, un important om de afaceri în domeniul minier, era adeseori plecat, deși îi era atât de devotat încât amânase mai multe voiaje importante după ce avusese loc accidentul (…). Nimeni nu-i spusese mare lucru despre cum ajunsese aici (p.24).

Întoarcerea acasa va fi umbrită de aceleași clipe de singurătate, in care preocupările tind să se rezume la nenumărate plimbări prin camere și la studiul unor fotografii care parcă înfățișau viața altei persoane:

Casa mea, continua Jennifer să-și repete. Lucrurile mele. Soțul meu. O dată sau de doua ori își impusese să nu se gândească la nimic și lasase pașii s-o poarte unde își imagina că poate fi o baie sau un birou, fericită să  descopere că o parte din ea totuși recunoștea casa. Cerceta cărțile  în salon, remarcând cu oarecare satisfactie că, deși atât de multe lucruri i se păreau străine, totuși își amintea despre ce era vorba în multe dintre cărți (p.35).

Scindarea existenței este cu atât mai mult amplificată, cu cât anumite momente dintr-un trecut aparent străin se vor regasi într-o serie de scrisori de dragoste pe care Jennifer le găsește prin casa, dar despre care pare că nu își amintește nimic:

Acum totul îi devenise ceva mai clar: nu-și imaginase motivul distanței dintre ea și Laurence. Era deci urmarea faptului că  se îndrăgostise de un alt bărbat. Scrisorile erau pline de pasiune: acel bărbat își deschisese sufletul spre ea, așa cum Laurence n-ar fi fost nicicând în stare (…). Dar deși le știa, totuși în miezul lor continua să existe un mare vid. Mintea îi era năpădită de întrebări (p.112).

În paralel cu această dramă, suntem invitați să pătrundem în lumea mondenă a Londrei, unde aceeași Jennifer Stirling se îndrăgostește de Anthony O’Hare, jurnalist al aceluiași ziar Nation. Iubirea interzisă dintre cele doua personaje se va manifesta printr-un schimb permanent de scrisori, întruchipări ale luptei dintre rațiunea femeii fidele vieții de familie și mirajul  invitației la o nouă viață, aflată sub semnul iubirii adevărate.

Plecarea lui Anthony la New York se suprapune  accidentului, iar reminiscențele acestei tragedii vor face ca cea de-a doua parte a romanului să  se concentreze cu precădere pe reîntâlnirea dintre cei doi îndrăgostiți  și implicit pe dezvăluirea unor adevăruri ascunse. Astfel, anul 1964 ne înfățișează o Jennifer Stirling aparent ideală, soție si mamă a carei existență este umbrită de un puternic sentiment de vinovăție:

Grațioasă. Echilibrată. Calmă. Acestea erau cuvintele cu care o descriau prietenii ei, prietenii lui Laurence si partenerii lui de afaceri. Doamna Stirling, chintesența virtuții feminine (…), care dădea cele mai rafinate dineuri, întreținea o casă frumoasă si cunoștea toată lumea bună (…) Trecuseră patru ani de la accident. Patru ani în care Jennifer se luptase cu durerea, cu sentimental de vinovăție, cu pierderea unei iubiri pe care nu și-o amintea decât pe jumătate, și în tot acest răstimp încercase  din răsputeri să salveze relația în care se găsea (pp.219-221).

La polul opus se află Anthony, pe care viața de familie și cariera jurnalistului de succes pare că  îl îndeamnă  să treacă peste obstacolele unui trecut irepetabil si ireparabil:

În primul an nu-l preocupase nimic în afara trezitului de dimineaţă. (…) Pe urmă, însă se luptase cu convingerea sâcâitoare că adevăratul subiect şi viaţa lui se desfăşurau undeva departe de locul în care se găsea. (…) Timp de patru ani se simţise pe jumătate mort. Avea nevoie să ajungă din nou în miezul realităţii, ca să se trezească iar la viaţă (pp. 227-228).

Cu toate acestea, acțiunea romanului ne lasă să descoperim că viața celor două personaje pare să capete sens în urma șocului unei reîntâlniri:

În clipa aceea îl văzu, pe jumătate ascuns în spatele unor ghivece cu palmieri. La început îl urmări din ochi cu un aer aproape absent, amintindu-şi vag că şi ea cunoscuse odată un bărbat al cărui păr cădea peste gulerul cămăşii. Fusese o vreme – poate cu un an în urmă sau mai mult – când îl vedea pretutindeni,ca pe o fantomă, îi vedea pieptul, părul, râsul, deşi se uita de fapt la alţi bărbaţi.Însoţitorul lui scoase un hohot de râs, clătinând din cap, de parcă l-ar fi rugat să nu mai continue.Ridicară paharele unul spre altul. Apoi el se întoarse.Jennifer simţi cum i se opreşte inima în piept. Totul în jurul ei încremeni, apoi începu să seînvârtească. Nici nu simţi cum îi alunecă din mână cupa, auzi doar vag clinchetul de sticlă spartă trezindecouri în sala uriaşă, apoi tăcerea aşternută când toate conversaţiile încetară brusc pentru câteva clipe şi paşii zoriţi ai chelnerului venind spre ea să strângă cioburile. (…)

 

Anthony se întoarse… şi mintea lui se goli de orice gând. Apoi realitatea îl lovi brusc, cu forţa unei bile de demolări. Bineînţeles că trebuia să fie şi ea acolo. Unica persoană la care încercase să nu se gândească. Unica persoană pe care sperase să n-o mai vadă niciodată. Se înapoiase la Londra de mai puţin de o săptămână şi iată că o întâlnea. Chiar în prima seară când ieşea în lume.Îi remarcă rochia de culoare roşu-închis şi ţinuta aproape perfectă, care o deosebea de toate celelalte femei de acolo. În clipa când privirile li se întâlniră, ea se clătină pe picioare. (pp. 224 şi 231)

Ceea ce va urma se afla sub semnul unor dialoguri purtate în mare taină  într-o cameră de hotel, din dorința de a rememora, recupera și rescrie  povestea  de dragoste exact din momentul în care ea s-a oprit:

Mai târziu avea să rememoreze călătoria de douăzeci de minute, dându-şi seama că văzuse străzile aglomerate şi vitrinele viu colorate cu ochii unui turist, ai unui corespondent străin, ai cuiva care până atunci nu avusese parte de acea privelişte. Nu remarcă decât puţine detalii, rămânând mai curând cu o impresie generală, conştientă că poate nu avea să mai revadă acele locuri. Viaţa pe care o trăise până în acel moment luase sfârşit şi ei îi venea să cânte (p.273).

Și astfel, pe măsură ce firul acțiunii se desfășoară, pătrundem în atmosfera ultimei secțiuni a romanului, în intimitatea unei iubiri interzise din zilele noastre, care pare  să își găsească răspunsuri neașteptate în cele ce s-au petrecut în urmă cu 40 de ani. De această dată, o redescoperim, pe Ellie, care, prinsă fiind în mrejele vechii și misterioasei povești de dragoste, realizează că este la rândul ei prizoniera unei relații nepermise, în care manifestarea  sentimentelor era adesea umbrită de teamă, în vreme ce tandrețea scrisorilor de dragoste tindea să pălească în fața formalismului unor SMS-uri. Treptat, ea se transformă într-un veritabil detectiv, care, înzestrat cu perspicacitatea și ambiția jurnalistului, o întâlnește pe Jennifer, reușind, alături de ea, să elucideze pe deplin misterele iubirii din trecut:

Doamna Stirling vorbeşte cu însufleţire, ca şi cum ar fi aşteptat zeci de ani să-şi poată depăna povestea. Îi spune că e o poveste ale cărei fragmente le-a pus cap la cap în decursul anilor şi, deşi Ellie nu înţelege în totalitate ceea ce aude, totuşi nu vrea s-o întrerupă ca să-i ceară explicaţii. Jennifer Stirling îi mărturiseşte cum viaţa ei lipsită de griji a început dintr-odată să i se pară o colivie aurită. Îi vorbeşte despre nopţile nedormite, despre sentimentul de vinovăţie, despre atracţia înfricoşătoare şi irezistibilă a unei iubiri interzise, despre cumplita revelaţie că poate îşi alesese un drum greşit în viaţă. În timp ce Jennifer vorbeşte, Ellie îşi roade unghiile, întrebându-se dacă şi John gândeşte la fel în clipa asta, pe cine ştie ce plajă îndepărtată şi scăldată în soare. Cum şi-ar putea iubi soţia şi în acelaşi timp să facă ceea ce face când sunt împreună? Cum ar putea să nu simtă atracţia de care pomeneşte Jennifer? Povestea devine mai sumbră, glasul ei mai coborât. Vorbeşte despre un accident petrecut pe un carosabil umed, despre un bărbat mort fără vină, şi despre cei patru ani de căsnicie pe care i-a trăit ca o somnambulă, singurul sprijin fiindu-i pastilele şi naşterea fiicei ei (pp.337-338).

În această  ambianță, tablourile finale ale  romanului ne dezvăluie alte două planuri narative, primul dintre acestea lăsându-ne să înțelegem că iubirea dintre Jennifer și Anthony a fost menită să se transforme într-un permanent sacrificiu, amplificat de o luptă cu propria conștiință:

Trei ceasuri mai târziu Jennifer se hotărâse. (…)  Nimic din viaţa ei n-o pregătise pentru un astfel de gest. Nimic nu-i dăduse de înţeles că ar fi capabilă de aşa ceva. Şi totuşi, din clipa în care suise în avion, deşi înspăimântată, o inundase o bucurie stranie, de parcă ar fi făcut marea descoperire: iată ce însemna să trăieşti cu adevărat. Şi, măcar pentruacel moment de trăire intensă, simţea o bizară înrudire cu Anthony O’Hare. Îl va găsi. Preluase controlul asupra evenimentelor, în loc să se lase la cheremul lor. Îşi va decide propriul viitor. (…)

 

Numai că de ani de zile Anthony trăia printre bărbaţi şi, chiar şi acum, o părticică din sufletul lui de bărbat nu putea să nu-şi imagineze ce simte Laurence la gândul că soţia lui iubea un alt bărbat. Că ar urma să-şi încredinţeze copilul aceluiaşi bărbat care-i furase şi soţia. Această viziune îl făcea neputincios pe Anthony, deşi el n-o iubise niciodată pe Clarissa aşa cum o iubea pe Jennifer. Se gândea la fiul lui cel trist şi tăcut, la propriul său sentiment de vinovăţie, care-i îndurera sufletul neîncetat, şi înţelegea că, dacă ar fi făcut aşa ceva altei familii, orice moment de fericire câştigat ar fi fost clădit pe o suferinţă ascunsă. Distrusese o familie: nu voia să se simtă răspunzător că distrusese încă una. (pp. 354 şi 412).

Ca o replică peste timp, dramele trecutului își vor afla un răspuns fericit în prezent, când cei doi îndrăgostiți se vor reîntâlni, pentru a treia oară, după multă vreme:

Ellie stă în maşină şi şterge cu mâneca condensul de pe geamul din dreapta. A parcat într-un loc nepermis şi fără îndoială că-şi va atrage furia zeilor parcării, dar puţin îi pasă. A rămas încremenită. Se uită cum Jennifer înaintează pe alee, îi vede pasul uşor ezitant, care-i trădează temerile. (…) Şterge din nou geamul şi vede cum Jennifer întâi încetineşte pasul, apoi se opreşte. El iese din umbră, cumva mai înalt decât i se păruse până atunci: se apleacă puţin la intrare, apoi îşi îndreaptă spatele şi rămâne în faţa ei. Stau ochi în ochi, femeia zveltă, îmbrăcată în fulgarin şi bibliotecarul. Chiar şi de departe, Ellie îşi dă seama că nici unul din ei nu se sinchiseşte de ploaie, de părculeţul îngrijit, de privirile curioase ale trecătorilor. Se sorb din priviri şi ar putea rămâne acolo încă o mie de ani. Jennifer lasă să-i cadă umbrela, îşi pleacă uşor capul într-o parte şi ridică mâna, atingându-i obrazul cu infinită tandreţe. Ellie îl vede pe Anthony cum ridică şi el mâna, apăsând palma lui Jennifer peste obrazul lui (pp.444-445)

La rândul ei, Ellie va descoperi dragostea adevărată, iar deznodământul poveștii sale se va afla permanent sub semnul acelei lecții mereu vii despre o iubire menită să dăinuie dincolo de timp și de granițe:

Ellie Haworth mai priveşte o clipă, apoi se îndepărtează de geam şi lasă aburul să-i acopere priveliştea. Se aşază din nou pe scaunul ei, îşi suflă nasul şi porneşte motorul. Chiar şi cei mai buni ziarişti ştiu când să se retragă dintr-o poveste. (…) Iubirea lor, îşi spune ea, semnifica ceva. El a fost un bărbat care şi-a deschis sufletul faţă de femeia pe care o iubea. A încercat s-o înţeleagă şi s-o protejeze, fie chiar şi de ea însăşi. Când a înţeles că n-o putea avea, s-a refugiat în celălalt capăt al lumii şi, foarte posibil, s-a sacrificat pe sine însuşi. Iar ea l-a jelit vreme de patruzeci de ani. (pp. 445 și 364).

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Surse imagini: https://www.cartepedia.ro/, https://www.readmoreco.com/, https://www.printrecarti.ro/, https://www.libris.ro/)

Articole similare

Frații Burgess, de Elizabeth Strout

Jovi Ene

Cum a fost să-i deguști mâncarea lui Hitler? – „Degustătoarele”, de Rosella Postorino

Jovi Ene

Davaiștii, de Irvine Welsh

Andreea Andrusca

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult