Editorial

Nou la Editura Paralela 45. Fragment în avanpremieră din Flora Harding, „Înaintea Coroanei”

Vă prezentăm un fragment în avanpremieră din volumul „„Înaintea Coroanei”, de Flora HardingCartea va apărea în curând la Editura Paralela 45

Despre carte:

Prințesa Elisabeta, prezumtiva moștenitoare a tronului Angliei, o tânără liniștită, hotărâtă, sensibilă, și prinţul Philip al Greciei și Danemarcei, un bărbat curajos, spiritual, fermecător, sunt personajele principale ale cărții Înaintea Coroanei, semnată de Flora Harding. Dragostea lor sinceră și profundă a stat la baza acestei narațiuni încântătoare, dar și a unui mariaj fericit de peste șapte decenii.

Acțiunea cărții începe în anul 1943, la Castelul Windsor (când prințesa Elisabeta îl întâlnește pentru a doua oară pe Philip) și se încheie în noiembrie 1947, în catedrala Westminster, după ultimul și cel mai strălucitor bal din seria de festivități anterioare nunții regale.

Înaintea Coroanei este o poveste cu sfârșit fericit, pe care toată lumea îl cunoaște, ceea ce totuși, n-o face mai puțin captivantă. Mai mult chiar, cartea ar putea fi o lectură reconfortantă și pentru fanii serialului The Crown, unul dintre cele mai urmărite și mai populare seriale de pe Netflix. Nici amatorii de ficțiune istorică nu vor fi dezamăgiți, căci autoarea le oferă un splendid tablou al vieții sociale și politice din Anglia acelor timpuri.

O poveste de dragoste incitantă, cu o prințesă adevărată și un prinț la fel de adevărat – cu sânge albastru, dar și cu niște frumoși ochi de aceeași culoare –, care au reușit să rămână împreună în pofida tututor piedicilor și să respecte toate rigorile impuse de statutul pe care-l aveau din naștere.

Așadar, citiți Înaintea Coroanei, o carte cu final fericit, unul de care avem atâta nevoie astăzi!

Fragment în avanpremieră:

E îmbrăcată în uniforma Serviciului teritorial auxiliar: veston, cămașă, fustă, ciorapi, toate kaki și, ca variațiune la atâta kaki, niște pantofi maro butucănoși. Centura cu care-și strânge vestonul pe talie o face să pară greoaie. Mama ei s-a arătat oripilată când a văzut-o prima oară îmbrăcată așa.

— Oh, draga mea! atât a putut spune cu glas pierit.

Dar Elisabeta e mândră de uniforma ei, mai mândră decât de coroana și roba de hermină pe care le-a purtat la încoronarea tatălui său. A lustruit cu mâna ei fiecare nasture, iar în această zi a victoriei nu vrea să arate ca o prințesă, ci ca o persoană care, măcar pentru scurt timp, a făcut un oarecare efort pentru câștigarea războiului.

A trebuit să-l bată mult timp la cap pe tatăl ei, regele, ca să i se permită să intre în Serviciul teritorial auxiliar. Poate „a bate la cap“ nu e expresia potrivită. Elisabeta îl asculta în liniște, încuviința dând din cap, după care își relua solicitarea pe un ton rezonabil. Ea nu renunță niciodată. Până la urmă, și-a înduplecat tatăl fără ca vreunul dintre ei să ridice vocea nici măcar o dată.

Înrolarea în Serviciul auxiliar a fost prima ei aventură în lume. Totuși, nu i-a oferit chiar libertatea la care spera. În fiecare seară, după instrucție, era adusă cu mașina la castelul Windsor, iar la prânz era luată în graba mare de lângă celelalte recrute și dusă să ia masa cu ofițerii. Însă era incitant să iasă și să întâlnească oameni obișnuiți, după ce fusese atâta timp izolată la Windsor.

Și mai însemna că putea să-i scrie și despre altfel de lucruri lui Philip.

Toți sunt sătui să le tot povestesc despre pistoane și chiulase. Singura care nu se plânge niciodată e Susan! Uniforma e oribilă, dar măcar Margareta nu are motive să fie geloasă. Se supără imediat, dacă i se pare că eu fac ceva ce-ar vrea să facă ea, însă spune că n-are chef să se vâre pe sub camioane sau să-și murdărească mâinile, schimbând cauciucuri. Nu-mi dau seama de ce îmi place atât de mult. Cred că e din cauză că efectiv fac ceva, nu doar vorbesc despre ce-aș face.

A trecut mai mult de un an de când nu l-a mai văzut pe Philip. Elisabeta știe că părinții ei speră în tăcere că l-a uitat. Au organizat mici petreceri și serate la care au invitat tineri potriviți. Bărbații sunt cu toții foarte drăguți și cu mulți dintre ei s-a împrietenit, dar niciunul nu are ochii albaștri sfredelitori ai lui Philip, care îi cer să-și spună povestea într-un mod adecvat. Sunt fermecători, însă o tratează ca pe o prințesă.

Philip o tratează ca pe un om, ca pe Elisabeta, și chiar îi spune Elisabeta, tot timpul. Membrii familiei îi spun mai mereu Lilibet, însă Philip e altfel. Lilibet e drăgălaș, dar e un nume de fetiță, i-a răspuns când l-a întrebat de ce nu-i spune și el așa. Prefer să mă gândesc la tine ca la o tânără femeie, așa că Elisabeta mi se pare mai potrivit. Nu te superi, nu?

Bineînțeles că nu.

Elisabeta își dorește deseori să fi fost mai caldă ultima oară când s-au întâlnit. La puțin timp după Crăciun, Marina a invitat familia regală la cină, iar Philip era și el acolo. Necazul e că, între timp, Elisabeta aflase că el nu și-a petrecut Anul Nou cu prietenii, cum îi spusese, ci cu o prietenă, Hélène Foufounis.

David Milford Haven i-a povestit despre relația lor a doua zi de Crăciun, când a venit să-și ia rămas-bun. Băuse toată seara și se clătina ușor pe picioare, cu ochii injectați.

— Hélène înseamnă foarte mult pentru Philip, a spus el bălmăjind cuvintele. Se cunosc de copii. E o fată pe cinste!

Această remarcă salutară i-a reamintit Elisabetei că în viața lui Philip existau și alte persoane, inclusiv „fete pe cinste“, care îl cunoșteau foarte bine. Și-a dat atunci seama că e geloasă pe această necunoscută Hélène. Nu-și amintea să mai fi fost cotropită de gelozie vreodată – de ce ar fi fost? –, dar Elisabeta i-a recunoscut imediat împunsătura.

Realizarea că gelozia era irațională și injustă a făcut să-i simtă și mai acut împunsătura. Philip nu jurase strâmb că va renunța la alte prietenii, la alte iubiri. Conveniseră să-și scrie și-atât.

Despre autoare:

Flora Harding a început să scrie cu peste treizeci de ani în urmă pentru a se susține material în perioada în care scria o teză de doctorat despre problema deșeurilor în Yorkul epocii elizabetane, iar de atunci jonglează cu literatura documentară și cea de ficțiune. Sub diferite pseudonime, a scris peste 75 de romane și povestiri, dar și volume de nonficțiune, continuând să fie fascinată de relația dintre trecut și prezent în tot ceea ce scrie. Flora încă mai trăiește în York, Marea Britanie, și pe lângă cariera scriitoricească, lucrează și ca editor independent. Oricât de mult și-ar iubi orașul încărcat de istorie, Flora tânjește după orizonturi deschise și e pasionată de drumeții, de preferință în locuri sălbatice.

Articole similare

Top 5 cărți alese la clubul lui Reese Witherspoon

Iulia Dromereschi

Fragment în avanpremieră: ”Compunere cu paralele inegale”, de Gheorghe Crăciun

Jovi Ene

Puteti ajuta fiecare dintre voi!!!

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult