Carti Memorii jurnale

Aceasta nu este o carte de călătorii: „Soră lume”, de Ana Blandiana

„Soră lume”, de Ana Blandiana
Editura Humanitas, București, 2020

De pe coperta volumului Anei Blandiana, ‘Soră lume’, apărut în 2020 la Editura Humanitas, ne zâmbește o femeie tânără și frumoasă pe care o cunoaștem din numeroase fotografii și apariții în public sau în mediile de comunicare. Ana Blandiana, poeta cu nume de poezie, mi-a însoțit parcursul de cititor vreme de mai bine de jumătate de secol, din vremea când apărea cu un singur poem, daca îmi amintesc bine, în antologia ‘Poezia română contemporană’ a ‘Bibliotecii pentru toți’ împreună cu câțiva dintre formidabil de talentații colegi ai generației sale. Fotografia, făcută în vârful Turnului din Pisa, sub un clopot care iți dă la prima vedere iluzia că este o uriașa pălărie, pare a fi o ilustrație a bucuriei de a călători, una dintre acele fotografii amintire pe care fiecare dintre noi (sau dintre cei norocoși dintre noi) le-a făcut atunci când a dorit să țină timpul în loc într-un moment de fericire prilejuit de bucuria de a călători. Probabil că asta a fost chiar și menirea acestei fotografii, dar în această carte cu totul specială, ea pare a avea rolul de a descrie ceea ce cartea nu este. Precum în celebra pictură a lui Magritte, cititorul care va începe frumoasa aventură a citirii acestei cărți va primi din primele pagini avertismentul ‘aceasta nu este o carte de călătorii’, repetat de câteva ori în volum, dar și în interviurile autoarei prilejuite de lansarea cărții:

‘Este un fel de a-mi aminti nu doar ce am trăit, ci și ce am fost în stare să înțeleg și să spun atunci, și ce sunt în stare să înțeleg și să spun acum, din ce am trăit. Și, mai ales, în ce măsură eram în stare atunci, și sunt în stare acum, să compar și să trag concluzii din comparații. Comparații între țări, popoare și istorii diferite, comparații intre sisteme politice, stări materiale și niveluri de cultură diferite, între mentalități și revelații, și chiar între ochiul meu care selecta atunci și ochiul meu care vede azi. Iar astăzi ochiul meu vede mai mult idei decât forme, mai mult istoria decât timpul.’ (pag. 6)

Ana Blandiana își definește cartea ca pe un fel de continuare a ‘Falsului tratat de manipulare’, carte la a cărei lectura eram avertizați că nici acolo nu este vorba despre o carte de memorii, în orice caz nu despre una convențională. În cazul lui ‘Soră lume’ axei timpului pe care cititorul va călători împreună cu scriitoarea înainte și înapoi se adaugă coordonatele geografice. Ana Blandiana a fost unul dintre puținii norocoși care au avut ocazia călătorească în lume, de multe ori însoțită de soțul ei, Romulus Rusan, și înainte de 1989. Evit să spun că ar fi beneficiat de ‘libertatea de a călători’ căci fiecare dintre voiajele tinerei perechi de scriitori în acea perioadă este descris ca rezultatul unor conjuncturi favorabile cu un preludiu legat de emoțiile primirii ‘vizei de ieșire’, a recomandărilor Uniunii și aprobărilor legate de pașaport sau de ridicola diurnă de 5 sau 10 dolari pentru o călătorie, precum și de alte manifestări ale ‘comunismului buf’ cum le numește scriitoarea într-un loc. Și totuși, tinerețea, curiozitatea, entuziasmul și gustul, chiar și porționat și controlat al unor porții de libertate însoțesc toate evocările călătoriilor din această primă parte a vieții autoarei. Ultimii ani ai dictaturii au însemnat și restricții de călătorie pentru poeta trecută la index, iar atunci când după decembrie 1989 condițiile se schimbă și libertatea reală de a călători devine o parte din firesc, apar alte probleme, legate de gestionarea timpului și de obligațiile oficiale ale scriitoarei devenită activistă publica, conducătoarea a PEN Clubului romanesc și participantă pentru o vreme în jocul politic. Deși nu o spune direct, impresia printre rânduri este că tocmai în condițiile restricțiilor financiare și de mișcare din perioada comunistă bucuria experiențelor de descoperire a lumii și contactul nemijlocit cu oamenii rezulta într-o trăire mai intensă și mai spontană decât atunci când libertatea de mișcare fusese câștigată și condițiile de călătorie deveniseră infinit mai bune, dar condiția și obligațiile oficiale limitau experiențele și contactele umane.

‘Mi-am propus ca aceasta carte să fie una nu despre peripețiile călătoriilor mele sau ale noastre în străinătate și nici despre arta și cultura pe care le-am descoperit astfel la fața locului – descoperire care a reprezentat o însemnată parte a formarii mele intelectuale -, ci despre peripețiile care m-au făcut să înțeleg lumea prin care treceam, de cele mai multe ori grație întâmplării, și să am în felul acesta un termen de comparație … Adevărul este că, de fiecare dată când reușeam, nu ne venea să credem și, deși acea perioadă de semilibertate a durat mulți ani (șapte sau opt cred, este greu de socotit pentru că întunericul a început să se lumineze treptat și tot treptat și-a reintrat în drepturi), nici o clipă n-am fost convinsă de consistenta ei, n-am considerat-o o forma de normalitate, ci doar un șir intermitent de mici miracole sau noroace.’  (pag. 58-59)

 

‘ … după ’89 numeroasele mele călătorii în străinătate au fost riguros planificate, mergeam să țin conferințe, să fac lecturi publice, să dau recitaluri, să particip la lansarea unor traduceri, având mereu reflectoarele puse în ochi, fiind mereu prea ocupată, prea grăbită, prea solicitată ca să-mi rămână libertatea și plăcerea de a hoinări pe străzi și prin muzee. În schimbul libertății de a fi văzută pierdusem libertatea – infinit mai plină de substanță și de farmec – de a vedea. În acești ultimi 30 de ani am fost scriitor – nu e prima oara când o spun – mai mult în străinătate decât acasă.’ (pag. 308)

Noțiunea însăși de ‘străinătate’ este pusă în discuție. În limba engleză se spune simplu, ‘abroad’. Limba română a importat construcția din franceză, dar acolo l’etranger este cel mult ‘etrange’ în timp ce în romănește ‘străin’ a căpătat și un al doilea sens, amenințător. Și la Ana Blandiana se simte uneori disconfortul, reperul de bază și termenii ei ficși de comparație fiind întotdeauna ‘acasă’, locul în care ne întoarcem.

Cartea este compusă din vreo 50 de capitole care relatează ceva mai mult de 30 de călătorii pe care Ana Blandiana le-a făcut pe cinci continente în peste jumătate de secol. Fiecare dintre capitole sau grupările de capitole care se referă la același episod ar putea constitui o narațiune de sine stătătoare, bazată însă pe evenimente reale sau pe felul în care ea și le reamintește. Nu sunt trecute în revistă toate călătoriile, ci mai ales cele semnificative temelor principale pe marginea cărora își construiește comentariile despre istorie și prezent: binele și mai ales răul sub multiplele sale încarnări; libertatea, lipsa de libertate și renunțarea la libertate; comunismul, continuitatea sa, și comunismul de după comunism. Lipsesc unele episoade. Am căutat de exemplu o relatare despre vizita Anei Blandiana în Israel și întâlnirea cu publicul israelian organizată acum vreo 15 ani de filiala din Tel Aviv a Institutului Cultural Român. Am participat și eu la acea întălnire, singura dată de altfel când am fost fizic aproape de poetă. I-au fost puse atunci niste întrebări incomode, nu cred că toți cei prezenți au fost mulțumiți de răspunsurile ei, și aș fi dorit să stiu cum s-a văzut întâlnirea din perspectiva dânsei, dar poate că episodul i s-a părut minor și astăzi este uitat, sau poate îl voi găsi povestit într-o carte viitoare.

Cartea are o structură simetrică. Începe cu o introducere care are titlul ‘Compasiunea ca formă de cunoaștere’ și se încheie cu un eseu scris în vremurile Coronei la care mă voi referi și eu spre finalul acestor rânduri. Prima călătorie în străinătate pe care o relatează are loc în 1965 la Moscova și relatarea ei poate fi un episod dintr-un roman de spionaj din perioada războiului rece scris de un John Le Carre. Delegația tinerilor scriitori romani este permanent însoțită de o translatoare – supraveghetoare care le limitează mișcările și suprimă orice încercare de a discuta direct cu scriitorii sau cetățenii sovietici de rând. Când după o evadare rocambolească din hotel ajung pe străzile Moscovei, sunt contactati de un trecător care se dovedește a fi român basarabean cu care au o interacție emoționantă, pentru a descoperi, ani mai târziu, că și acesta era sau devenise agent KGB. Ultima călătorie relatată în carte este cea în Hong Kong și China, încheiată la începutul lui decembrie 2019, când scânteia pandemiei se aprinsese deja, deși lumea nu era încă conștienta. Hong Kong se afla în pline proteste împotrivă lichidării ultimelor urme ale sistemului democratic, dar participanții la conferința ‘Speech and Silence’ sunt izolați de evenimentele din oraș și se complac în a nu le menționa în intervențiile lor.

După ce trece în China, Ana Blandiana retrăiește episoade asemănătoare cu cele de la Moscova cu 54 de ani în urma. Grupului de poeți din toată lumea i se organizează conferințe și vizite propagandistice. De la libertatea cuventului tema conferinței este redirecționata spre glorificarea celei de-a 70-a aniversare a preluării puterii de către comuniști în China. Sute de milioane de chinezi folosesc telefoanele mobile pentru a se conecta la rețea dar nu au acces la motoarele de căutare a informației sau rețelele sociale din restul lumii.  Tiananmen este un cuvânt interzis. Oamenii se feresc să vorbească sau, mai rău, își ignoră propria istorie. Și totuși, majoritatea celor întâlniți, mai ales cei tineri, par fericiți. Situația îi prilejuiește Anei Blandiana reflecții privind raportul dintre libertate și fericire.

‘Și atunci întrebarea care se năștea – înspăimântătoare prin capacitatea de a pune sub semnul îndoielii însuși sistemul nostru de valori – era: de câtă libertate are nevoie un om că să fie fericit? Nu cumva cantitatea este mai puțin însemnată decât cred eu, care mi-am clădit întreg eșafodajul existentei și rezistenței pe această noțiune, atât de complicat de definit? … La urma urmei, față de trecutul recent, viața lor făcuse un uriaș salt înainte, nu numai nevoile materiale le erau satisfăcute într-o mult mai mare măsură, ci chiar și libertatea, sub aceasta formă strict supravegheată, fusese de neînchipuit înainte. … Pentru că libertatea modestă, pe care o contemplam cu sufletul îndoit, îmi ducea gândul la libertatea leneșă, tot mai îngrămădită de propriile ei invenții tehnice de pe cealaltă parte a pământului, unde majoritățile fericite preferă să îi lase pe alții să gândească în locul lor și îmbracă uniformele corectitudinii politice.’ (pag. 401-402)

Mărturisesc că nu întotdeauna pozițiile ideologice ale Anei Blandiana coincid cu ale mele. A considera corectitudinea politică sau excesele acesteia ca o formă de neocomunism mi s-a părut întotdeauna o metaforă și atunci când prietenii mei conservatori o iau în serios nu pot să nu remarc că ideologia comunistă are multe alte caracteristici și dimensiuni pe lângă cenzură și încercarea de a supune arta sau limbajul controlului politic. Felul în care tânăra Ana Blandiana privește în mai 1968 evenimentele de la Paris unde este prinsă în vârtejul revoltelor studențești mi se pare de înțeles pentru cineva venit din România în acel an, dar cred că în perspectivă istorică se impunea o reconsiderare, inclusiv identificarea elementelor comune ale mișcărilor de protest occidentale din acel an cu Primăvara de la Praga care se petrecea în cealaltă parte a Europei, inclusiv recunoașterea faptului că protestele studenților de atunci nu erau o negare a libertății ci o exersare a acesteia, chiar daca finalitatea era vagă și modelele revoluționare (Mao, Che) erau greșit alese. Expunerea este însă sinceră și argumentată, Ana Blandiana nu numai că și-a câștigat dreptul la opinie, dar o și face într-un mod care cere respect și face posibil dialogul.

Momentul fractal al vieții și carierei Anei Blandiana, ca și al multora dintre cititorii ei, este cel din decembrie 1989. După cum se știe, Ana Blandiana a fost participant activ în unele dintre evenimente. Întrebării ‘lovitură de stat sau revoluție?’ ea îi dă un răspuns tranșant, bazat pe felul în care au fost trăite evenimentele pe străzile Bucureștiului și ale altor orașe ale României în acele zile. Câteva dintre capitolele cele mai interesante din punct de vedere documentar ale cărții se referă la evenimentele de imediat după Revoluție cu acea întrebare premonitorie pusă vizitatorilor străini de un tânăr soldat pe străzile Capitalei acelor zile – ‘Ce facem cu libertatea?’, și la anul 1990, în care istoria părea să se accelereze și România își reclădea legăturile cu restul Europei și al lumii. Desincronizarea dintre cele două lumi este însă cel mai bine descrisă de un episod anectodic relatat în foarte interesantului capitol dedicat copiilor greci.

‘Eram – mulți ani mai tărziu – într-un restaurant din Atena împreună cu un arheolog cu care ne împrieteniserăm pe situl de la poalele Acropolei și vorbeam despre istoriile țărilor noastre, atât de adesea înlănțuite dramatic și mereu determinate de alții, când interlocutorul nostru a rostit cu obidă: “Vinovat este ticălosul de Churchill, care ne-a vândut americanilor.” Pentru o secundă fraza a rămas suspendată de uimirea noastră în aer, apoi am izbucnit amândoi din toată inima în ras. Grecul ne-a privit jignit, neințelegând ce poate fi de râs într-o atât de dramatica încheiere. Ne-am oprit cu greu, explicandu-i că în Romania se rostește de decenii cu aceeași obidă , aceeași fraza, răsturnată: “Vinovat este ticălosul de Churchill, care ne-a vândut rușilor.”

De fapt, nu era nimic de râs.’ (pag. 235)

Lipsesc aproape cu desăvârșire descrierile de peisaje, monumente, muzee care abundă în cărțile de călătorie. Cei care ar vrea să afle mai multe despre legendara călătorie a soților Rusan în ‘America Ogarului Cenușiu’ vor trebui să recurgă la cartea devenită aproape instantaneu un mare succes al literaturii de gen în limba română. În ‘Soră lume’ vor afla mai multe despre pregătirile de călătorie, despre experiența voiajelor cu vaporul, despre episoadele ne-americane din finalul acelei călătorii și despre un caiet pierdut într-o dimineața somnoroasă la Los Angeles. Destinul sorei Maria de la Providenza, călugăriță la o mănăstire italiana, plecata din satul lui Vasile Alecsandri, ar putea fi subiectul unui viitor roman. Regele Mihai a fost deja subiectul multor cărți, și relatările întâlnirilor poetei cu personajul tragic cum îl descrie a fi pe ultimul suveran al României adaugă câteva detalii interesante și probabil și inedite. O însoțim pe Ana Blandiana și în câteva dintre multele reuniuni ale poeților, deși întrebarea dacă poezia poate salva lumea rămâne fără răspuns. Suntem alături de ea și la congresele organizației mondiale a scriitorilor, PEN Club, a cărui activitate în România a fost reluată și condusă pentru o bună perioadă de poetă. Confruntările și intrigile politice la nivelul conducerii acestei organizații, cândva o navă amiral a marilor scriitori ai lumii, astăzi o organizație cautandu-și busola pierdută în marea de ONG-uri și de alte organizații similare dau ocazia câtorva relatări interesante și cu valoare de mărturii documentare prețioase.

Titlul capitolului final este ‘Apocalipsa second-hand’. Scris în perioada pandemiei, el încearcă să adune meditații și învățăminte din experiența comună prin care trece omenirea. Unul dintre primele efecte este transformarea antagonică prin care trece conceptul de globalizare, devenit peste noapte dintr-un concept pozitiv o forță amenințătoare. Schimbarea atitudinii față de bătrâni, ‘lingușirea tinerilor’ și tentativa de a adapta societatea după ei în loc de a-i educa pe ei pentru a se integra în societate, este un alt fenomen care reprezintă de fapt, în opinia autoarei, accelerarea unor tendințe deja existente în societatea contemporană, și în special cea occidentală. Fraza repetată până la a deveni o mantra ‘nimic nu va mai fi că înainte’ pune în fața fiecăruia dintre noi provocarea de a ne depăși limitările personale și colective.

Cu ocazia pandemiei ștergerea frontierelor naționale s-a dovedit a fi o iluzie, dar vom fi capabili, ca indivizi și ca națiuni să reînoim dialogurile, comunicarea, cunoașterea reciprocă, acceptând în același timp diferențele specifice firești? Încadrarea forțată prin reglementările legate de pandemie în categoria bătrânilor va putea fi anulată? Libertatea subiectiva care sfidează calendarele, inclusiv libertatea de a trăi călătoriile și a ne bucura de ele, va fi ea regăsită? Pentru o scriitoare, așa cum aflăm în paragraful final al cărții, răspunsul poate fi conținut doar în cărțile viitoare. Eu le aștept cu aceeași dragoste și aceeași nerăbdare din totdeauna. 

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografie: LibHumanitas.ro, ICR.ro)

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (25 – 31 ianuarie 2016)

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (16 – 22 iulie 2018)

Dan Romascanu

Anii ye-ye-ului: Cherchez l’idole (1964)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult