Carti Carti de istorie Recomandat

Abandonații, de Tim Tzouliadis (I)

abandonatii”Abandonații. De la Marea Criza economica la Gulag: destinele unor tineri americani in Rusia lui Stalin”, de Tim Tzouliadis

Editura Corint, București, 2014
Traducere de Sorin Șerb

Fascianata, dar şi foarte bine scrisa carte a lui Tim Tzouliadis[1], este un rechizitoriu nemilos atât la adresa atrocităţilor regimului stalinist (expune lucruri destul de cunoscute chiar şi în epocă), cât şi o condamnare fără echivoc a indiferenţei criminale a Administraţiei Roosevelt. Noi suntem familiari doar cu pasivitatea şi complicitatea din ultima parte a celui de al Doilea Război Mondial, dar semne prevestitoare ale stângismului politicilor lui Roosevelt se arătau şi în anii ’30, lăsând la o parte the New Deal (prima dată când Statul intervenea masiv în economia americană). Greu de crezut, dar Uniunea Sovietica a exercitat un miraj[2] şi la nivelul clasei muncitoare americane, grav afectată de Marea Criză economică de la începutul anilor 1930. Cum îi ademenea sistemul sovietic pe naivii americani? Le promitea dublul salariilor din SUA (oricum tăiate la jumătate), casă, masă la locul de muncă, grădiniţe pentru copii şi, în plus, o sută cincizeci de dolari vărsaţi lunar în conturi din America.

Paleta situaţiilor este extrem de vasta. Unii ingineri şi specialişti erau trataţi la început foarte bine, trăiau în condiţii excelente, unii dintre ei căsătorindu-se cu frumoasele rusoaice. Alte categorii mai putin norocoase, dar mai numeroase (muncitori, mineri etc.), în plin avânt propagandistic, ajungeau să-şi vândă toate proprietăţiiile din America pentru a se îmbarca pe vaporul către Leningrad sau Odessa, pentru a contribui la edificarea societăţii fără clase. Însă când ajungeau în URSS primeau doar ruble cu care nu aveau ce face, rubla nefiind liber convertibilă, iar în conturile de acasa nu era vărsat nici un dolar. Stalin însuşi era avid de valută străină pe care a cheltuit-o pentru echipamente industriale care să-i asigure aberantele planuri cincinale. Mai mult, autorităţile sovietice le reţineau/confiscau paşapoartele folosind tot felul de tertipuri. Servicile secrete americane au constat ulterior cu stupoare că paşapoartele originale, usor modificate, erau folosite de agenţii comunişti pentru a se infiltra în SUA. „După opt luni de muncă, am hotărât să mă întorc în SUA…Mi-au spus că nu-mi vor da actele, pentru că au nevoie de mine ca specialist în fabrică…Mi-au adus ameninţări că mă aruncă în puşcărie. Mă tot întrebau de ce vreau să mă întorc în State, că acolo se suferă de foame. Le-am spus că prefer să fac închisoare în America decât să fiu angajat în URSS. Asta i-a enervat…Mi-au spus că preferă să execute un individ ca mine, decât să-l lase să părăsească ţara.[3]

Tim Tzouliadis
Tim Tzouliadis

Interesant şi o culme a cinismului era tocmai argumentul adus de autorităţile sovietice: în SUA se murea de foame în condiţiile în care Uniunea Sovietica depăşea una din cele mai groaznice foamete din istorie, datorată lui Stalin şi colectivizării care făcuse cu adevărat 3-4 milioane de morţi. Nu numai că cetăţenii americani, profund dezamăgiţi, nu mai deţineau acte care să le ateste cetăţenia, dar nici măcar bani nu aveau pentru a plăti astronomica sumă de 178 de dolari cât costa preţul unui bilet de întoarcere, marea lor majoritate fiind angajată şi plătită ca toţi muncitorii sovietici obişnuiţi, cu salarii de mizerie de 120-150 de ruble. Până prin 1936, autorităţie sovietice le-au permis noilor imigranţi americani chiar să practice baseball-ul, iar Tim Tzouliadis urmăreşte destinele tragice ale membrilor celor două echipe care au dispărut în Gulag. La un moment dat, se propusese constituirea unei ligi sovietice de baseball. Totul s-a năruit odată cu Marea Teroare.

Absolut fascinantă rămâne implantarea unei grandioase fabrici Ford în URSS în orasul Nijni-Novgorod (Gorki) pentru suma de 40 milioane de dolari. Marele industriaş Henry Ford i-a oferit lui Stalin o line de asamblare a unui model (A) depăşit, pe care oricum dorea să o dezasambleze. În contexul crizei economice, când Ford a dat afară o mulţime de muncitori (de la 165.000 la 35.000), cei 40 de milioane de dolari de la sovietici au reprezentat o mană cerească.[4] Raportul celui trimis de Henry Ford pentru a studia oportunităţile şi condiţiile locale (având în vedere că, prin contract, Ford se angaja să trimită şi personalul tehnic care trebuia să opereze fabrica şi să instruiască personalul tehnic sovietic) este o excelentă fresca a Rusiei Sovietice. Lui Ford nu i-a păsat de muncitorii pe care i-a dus in URSS si care, evident, nu au luat cunoştinţa de el. Autorul raportului, foarte speriat de cele descoperite, implora ca el sa fie distrus avand in vedere puterea de penetrare a spionajului sovietic (păstrat în arhivele Ford). Deschiderea oficială a fabricii Ford din Gorki a avut loc la 1 ianuarie 1932, conform tiparelor propagandistice comuniste. Insa la puţin timp cei 750 de muncitori americani importaţi au făcut grevă datorită penuriei alimentare, fiind chemată Armata Roşie, producţia reluându-se chiar dacă „managementul sovietic nu avea habar nici măcar de regulile elementare ale producţie de masă”. Un inginer american din fabrică avea să mărturiseasca: „Ruşii sunt ca o ceată de copii care se joacă acum cu primele lor maşinuţe mecanice: le ciocnesc, le forţează anapoda şi, în general, fac numai dandanale.[5]Primele Forduri sovietice plecau din fabrică fără piese esenţiale, mai ales fără bujii şi volanuri!

Ambasada SUA la Moscova s-a deschis în 1934, fiind luată cu asalt de cetăţenii americani captivi care doreau să se întoarcă acasă. Evoluţia primului ambasador american, William Bullit, întâmpinat de sovietici cu pompă propagandistică, având în vedere bucuria lui Stalin de a vedea regimul său terorist recunoscut de puterile occidentale, a fost una obişnuită. Dacă la început era încântat, în 1936 când a plecat era profund scarbit. Reporterul Henry Chamberlain care a părăsit URSS odată cu Bulit era şi mai dur: „Am mers în Rusia crezând că sistemul sovietic putea reprezenta cel mai plin de speranţe răspuns la problemele declanşate de Războiul Mondial şi de criza economică de după acesta. Am plecat convins că statul sovietic absolutist este o putere a întunericului şi o forţă a răului care cu greu îşi poate găsi termeni de comparaţie în istorie. Asasinatul este un nărav, cu atât mai mult când e vorba de state, şi nu de indivizi.”

Stalin
Stalin

Numirea celui de al doilea ambasador al SUA la Moscova a reprezentat o altă dovadă a miopiei lui Roosevelt la adresa lui Stalin. Joseph Davies era prieten bun cu preşedintele, căsătorit cu una din cele mai bogate femei din SUA, Marjorie Merriweather Post, care deţinea marele producător de alimente General Foods, putred de bogată. Evident, Davies habar nu avea despre realităţile din URSS, necunoscând o boabă de rusă. El se va dovedi de altfel unul din idioţii utili, cum îi numea cu dispreţ Lenin. Se pare că Davies şi soţia sa contribuiseră financiar substanţial la campania de realegere a lui Roosevelt în 1936. Cuplul a ajuns la Moscova în ianuarie 1937 şi, la numai două zile, ambasadorul american a luat parte în primul rând la cel de al doilea mare proces de la Moscova în condiţiile în care până şi reprezentanţii ambasadei naziste stăteau la distanţă. „În 1937, în perioada cea mai cumplită a Măririi Terori, ambasadorul Joseph Davies a izbutit să stea în afară graniţelor Rusiei sovietice exact 199 de zile, acasă în Statele Unite, făcând turul capitalelor europene sau în croazieră cu iahtul sau pe Marea Baltică. Se află oriunde, mai puţin în locul unde prezenţa să era atât de necesară”. De ce era necesară? Pentru că americanii naivi erau arestaţi (şi de multe ori împuşcaţi sec) pe capete, săltaţi chiar după ce ieşeau din clădirea Ambasadei unde solicitau în van noi paşapoarte. În acest timp, cuplul chic format din Davies şi soţia sa se preocupa de achiziţionarea obiectelor de preţ pe care aristocraţia rusă asasinată le lăsase în urmă. Ştia şi că este urmărit îndeaproape de NKVD, clădirea ambasadei ciuruită de microfoane. Pentru a se distra i-a propus ataşatului militar al Marii Britanii care era galez să vorbească la telefon în galeză, limba pe care Davies o ştia de la părinţii lui galezi. Se pare că NKVD a fost panicat şi a inventat pe loc un complot anglo-american care se pregătea într-o limba amerindiană. Evident, nimeni din NKVD nu avea habar de existenţa şi rezonanţele galezei!

La 5 iunie 1938, Davies şi-a terminat penibilul mandat de ambasador al SUA la Moscova şi a avut parte de şocul vieţii sale: o discuţie neaşteptată cu Stalin de două ore care l-a bulversat complet. Dacă până atunci era doar un admirator al lui Stalin, după aceea a devenit un fanatic stalinist. Liderul sovietic avea acest obicei de a se arată foarte rar, iar cei cu care avea întrevederi erau şocaţi[6] de natura privilegiului.”Dacă Davies avea mustrări de conştiinţa nu există niciun indiciu în acest sens. Mai presus de toate ambasadorul încerca să evite până şi cea mai mică aparenţă de conflict cu autorităţile sovietice.” Ajuns acasă, s-a apucat să scrie una din cele mai abjecte cărţi apărute vreodată în SUA, „Mission to Moscow„, imediat poreclită de corpul diplomat american „Submission to Moscow” care a fost publicată numai bine, în 1941, în ajunul alianţei americano-sovietice. „Cartea aducea cu sine bine-venita asigurare că democraţia americană se aliase cu un lider sovietic cinstit şi de încredere, după cum îl caracteriza Davies, şi nu un dictator nemilos şi înclinat către genocid, răspunzător deja cu moartea a milioane de oameni. Mission to Moscow a devenit un fulminant succes internaţional, vânzându-se doar în SUA în 700.000 de exemplare şi plasându-se în fruntea listei celor mai bine vândute cărţi în toate cele 13 limbi în care a fost tradusă.” Roosevelt a scris pe pagina de garda „această carte va dăinui”.

tzouliadis-275x415Însă rolul lui Davies în strângerea legăturilor între URSS şi SUA nu era încheiat căci în plin război, în mai 1943 a fost trimis de Roosevelt să pregătească prima întâlnire între preşedintele american şi Stalin (o dovadă clară a încrederii de care se bucura din partea lui Roosevelt), iar în seara de 23 mai 1943, chiar Stalin a prezidat un banchet organizat la Kremlin în cinstea lui Joseph Davies. La final, s-a vizionat în cinematograful Kremlinului filmul holywoodian care ecraniza propagandistic cartea. Chiar Davies, în introducere, condamna prejudecatile care existau faţă de URSS în lume. Drept mulţumire, Stalin i-a decernat Ordinul Lenin. Averell Harriman, succesorul lui Davies, un alt reprezentant al claselor superioare americane, de asemenea, nu a ridicat un deget pentru a-i ajută pe cetăţenii americani eşuaţi în URSS, ba mai mult, nu a protestat nici măcar atunci când sovietici i-au cerut să renunţe la serviciile unei familii de americani de origine finlandeză care muncea pentru ambasadă şi care a dispărut fără urmă. În schimb, organiza dineuri cu nomenklaturistii sovietici de frunte din rândul carora nu lipseau şefii NKV (inclusiv Beria). Secretarul său nota în jurnalul intim „Ciudată mai e o ţară în care un ambasador american se mândreşte că îl are oaspete la cină pe şeful poliţiei secrete, probabil un asasin de talia lui Himmler.”

(va urma)

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.


[1]  Abandonatii. De la Marea Criza economica la Gulag: destinele unor tineri americani in Rusia lui Stalin, Editura Corint, 2014.

[2] Bine ar fi fost sa fi ramas doar utopic, dar a evoluat catre morbid.

[3] John Match, catre Departamentul de Stat, scrisoare olografa, 6 mai 1935.

[4] Raportul dintre un dolar din anii 1930 si cel de acum este cel putin de 1 la 10.

[5] Pag. 73.

[6] Si Romain Rolland a avut acest privilegiu.

Articole similare

Un film, doua pareri: Das Leben Der Anderen (2006)

Jovi Ene

Capcanele istoriei. Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950, de Lucian Boia

Codrut

Executati prin infometare, de Miron Dolot

Delia Marc

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult