Recenzii despre filme si carti. 
Săptămâna Pedro Almodovar: Patty Diphusa
Înainte să se impună ca regizor, pe când era abia la primele filme, la începutul anilor `80, Pedro Almodovar s-a manifestat şi pe tărâm literar, publicând o serie de povestioare şi eseuri în revistele madrilene ale epocii, cum ar fi La Luna, Diario 16 sau El Globo. Reunite în trei capitole mari, ele constituie substanţa volumului apărut la Univers în 2008.
Patty Diphusa
Primul capitol este intitulat chiar Patty Diphusa, este alcătuit dintr-o serie de editoriale care au ca centru femeia cu acelaşi nume, fostă vedetă de filme porno, care şi-a păstrat neatinsă plăcerea de a face sex în orice împrejurare. Limbajul, acţiunea, descrierile, toate par desprinse din filmele îndrăzneţe ale lui Almodovar, iar povestioarele par a fi doar un preambul necesar al scenariilor de mai târziu.
Al doilea capitol este constituit din articole-eseu, fără legătură între ele (numit chiar „De umplutură”) şi care constituie legături ale autorului cu propria creaţie, cu propriile crezuri şi idealuri: o părere despre Scarlett O’Hara, un autointerviu neconvenţional, amintiri despre sosirea la Madrid sau impresii despre naşterea mişcării Dada.
În sfârşit, ultimul capitol se poate descrie pe sine însuşi prin titlu: “Sfaturi pentru a deveni un cineast de renume mondial”, sfaturi pe care probabil şi le dă singur, având în vedere că cele patru articole care îl compun sunt scrise în 1985, an în care faima lui Almodovar este departe de a fi mondială:
„M-am angajat să dau o mulţime de sfaturi celor care s-au născut într-un sătuc şi vor să devină regizori celebri de renume internaţional. (…)
Înainte de a deveni o „valoare-în-creştere” sau pur şi simplu o „tânără-speranţă-de-patruzeci-de-ani-devenită-realitate”, trebuie să te convingi că ai acel lucru despre care nimeni nu vorbeşte: vocaţia. „Vocaţia” este ceva profund „bun” care nu-ţi vine nici din partea tatei, nici din societatea în care trăieşti, nici de la logodnicul tău.”
Un Almodovar asemănător, deşi, să recunoaştem, filmele sunt mult mai bune. Sau poate nu putem să ne imaginăm (regizăm) aşa de bine lumea pe care a construit-o.
2 Comments › Leave yours
Leave a Reply
Prozele şi textele sale sunt foarte proaste, banale, stângaci scrise, lipsite de stil chiar în original, traducţiunea neavând ce salva. Toată cartea de care se face aici vorbire pare a fi de umplutură. Patty Diphusa – personajul – nu demonstreaza nimic, nu este nimeni, nu e nici măcar “un/o nimeni”. Don Pedro şi-a arătat în acest volum limitele – foarte strâmte – ale gândirii ficţionale.
Drept e că pe mine nici filmele nu m-au impresionat cine ştie ce… dar prozele sunt slabe rău… Este un autor în toate “făcut” iat nu “născut”… nu pierdeţi timpul să citiţi “Patty Diphusa”!
scuze dacă se supără cineva…
De ce s-ar supara cineva, oricine poate avea o parere, nu?
Intr-adevar, nu este un text exceptional, dar este in linia lui, plus ca are avantajul ca se poate citi in 2-3 ore, deci un pasionat Almodovar va considera asta o lectura obligatorie.
In schimb, imi plac filmele lui, nu degeaba le-am vazut pe toate in saptamana care a trecut (nu am dat niciunuia nota 10).