Stiri

Unda verde pentru Erasmus+: Peste 4 milioane de persoane vor beneficia de granturi din partea UE

erasmus_Erasmus+, noul program al UE pentru educatie, formare, tineret si sport, planificat sa inceapa in ianuarie, a fost aprobat ieri, 19 noiembrie, de Parlamentul European. Programul, care se va desfasura pe o perioada de sapte ani si care are ca scop stimularea dezvoltarii competentelor si a capacitatii de insertie profesionala si sprijinirea modernizarii sistemelor de invatamant, de formare profesionala si pentru tineret, va beneficia de un buget de 14,7 miliarde euro, cu 40% mai mare decat nivelurile actuale. Peste 4 milioane de persoane vor beneficia de sprijin pentru a studia, pentru a urma cursuri de formare profesionala, pentru a munci sau pentru a desfasura activitati de voluntariat in strainatate, printre acestea numarandu-se 2 milioane de studenti din invatamantul superior, 650.000 de ucenici si de elevi din invatamantul profesional, precum si peste 500.000 de tineri implicati in programe de schimb de experienta sau de voluntariat in strainatate. Studentii care intentioneaza sa urmeze un program complet de studii de masterat in strainatate, pentru care rareori sunt disponibile granturi sau imprumuturi nationale, vor beneficia de o noua schema de garantare a imprumuturilor, gestionata de Fondul european de investitii.

Erasmus+ va oferi, de asemenea, finantare pentru personalul din educatie si formare, pentru lucratorii din domeniul tineretului si pentru parteneriate intre universitati, colegii, scoli, intreprinderi si organizatii non-profit.

„Ma bucur ca Parlamentul European a adoptat programul Erasmus+ si sunt mandru ca am putut asigura o crestere a bugetului cu 40% fata de programele noastre actuale. Acest lucru demonstreaza angajamentul UE in ceea ce priveste educatia si formarea profesionala. Erasmus+ va contribui, de asemenea, la combaterea somajului in randul tinerilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a-si imbogati cunostintele si de a-si dezvolta competentele prin acumularea de experienta in strainatate. In afara de a oferi granturi pentru beneficiari individuali, Erasmus+ va sprijini o serie de parteneriate, cu scopul de a-i ajuta pe oameni sa faca tranzitia de la educatie la insertia pe piata muncii, precum si o serie de reforme, cu scopul de a moderniza si a imbunatati calitatea educatiei in statele membre. Acest aspect este esential daca dorim sa ii oferim tinerei noastre generatii calificarile si competentele de care are nevoie pentru a reusi in viata,” a declarat Androulla Vassiliou, comisarul pentru educatie, cultura, multilingvism si tineret.

Erasmus+ are trei obiective principale: doua treimi din buget se aloca pentru oportunitati de studiu in strainatate, atat pe teritoriul UE, cat si in afara sa, iar din restul bugetului se vor sprijini parteneriate intre institutii de invatamant, organizatii pentru tineret, intreprinderi, autoritati locale si regionale si ONG-uri, precum si reforme de modernizare a educatiei si a formarii profesionale si de promovare a inovarii, a spiritului antreprenorial si a capacitatii de insertie profesionala.

Noul program Erasmus+ combina toate schemele actuale ale UE pentru educatie, formare profesionala, tineret si sport, inclusiv Programul de invatare pe tot parcursul vietii (Erasmus, Leonardo da Vinci, Comenius, Grundtvig), programul „Tineret in actiune” si cinci programe de cooperare internationala (Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink si programul de cooperare cu tarile industrializate). Acest lucru va facilita intelegerea de catre candidati a oportunitatilor disponibile, in timp ce alte simplificari vor facilita la randul lor accesul la program.

Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene

Articole similare

“Cartea călătoare” – o nouă campanie de promovare a lecturii iniţiată de Grupul Editorial ALL

Jovi Ene

“Just Another Brick in the Wall“ – Arta Contemporană Românească La Zurich

Delia Marc

„Secretul Fericirii”, un film inspirat din viața reală

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult