Stiri

Joi la NexT: seminarii, programe de competiție, secțiuni în premieră și proiecții speciale

După o primă zi de NexT care va începe  în forță cu primul program de competiție și va continua cu lungmetrajul Cold Souls/Suflete înghețate și scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film, mâine, joi, 7 aprilie festivalul își așteaptă spectatorii cu un program extrem de bogat.

Cea de-a doua zi de NexT va începe încă de dimineață, de la ora 10.00 cu seminarul de regie al cărui invitat este Marian Crișan și va continua cu prezentarea Media Desk și seminarul de critică, de la ora 14:00. Seria seminariilor NexT 2011 este centrată în special pe critica de film iar mâine invitații străini și români vor vorbi despre canalele clasice versus new media în abordarea criticii de film. Seminariile NexT, prezentate de JTI și recomandate de Decât o Revistă, se vor desfășura la Mansarda Cărturești iar accesul este liber.

La cinema Scala continuă competiția festivalului cu două programe de scurt și mediu metraj din selecția realizată de criticul de film Andrei Gorzo și co-selecționera lui din acest an, Irina Trocan. Printre filmele care vor fi proiectate se numără și scurtmetrajele românești Strung Love (r. Victor Dragomir) și Apele Tac (r. Anca Miruna Lăzărescu), acesta din urmă fiind selecționat anul acesta la Berlinale. Din cele două programe de competiție care vor fi proiectate joi la Cinema Scala va face parte și mult premiatul scurtmetraj Baby (r. Daniel Mulloy, UK , 2010), câștigător al Premiului pentru cel mai bun scurtmetraj la BIFA, Festivalul Internațional de Film din Edinburgh și Corona Cork Film Festival.  Ca în fiecare an, regizorii și sound-designerii care luptă pentru Trofeul NexT vor susține după fiecare proiecție o sesiune de întrebări și răspunsuri.

De anul acesta, un alt nume prestigios s-a adăugat pe lista partenerilor NexT: Festivalul Internațional de Scurtmetraj de la Clermont- Ferrand. Astfel că, mâine seară, de la ora 21:00, la Cinema Scala publicul NexT va putea vedea filme din palmaresul celui mai important eveniment de scurtmetraj din lume. Printre  titlurile care vor fi prezentate se numără atât scurtmetrajul câștigator al Marelei Premiu în 2010, Blue Sofa, regizat de trio-ul Giuseppe Baresi, Pippo Delbono, Lara Fremder, cât și filmul câștigător al Marelui Premiu de anul acesta: Tremblay-en-France, regizat de Vincent Vizioz.

La cea de-a doua locație a festivalului, Cinema Elvira Popescu spectatorii vor putea să vadă joi în reluare primul program de competiție. Cel de-a doilea calup din mult-așteptatul program Short Matters!, dedicat filmelor nominalizate la Premiul Academiei Europene de Film (EFA) pentru Cel mai bun film de scurtmetraj în 2010 va începe de la ora 18:30 și va fi urmat de un program în premieră anul acesta la NexT. De la ora 20:30 publicul este invitat la Necenzurat, o proiecție îndrăzneață cu filme pentru cei lipsiți de inhibiții. Trailerul acestui program poate fi văzut la accesând linkul http://dai.ly/eNT6Cj. La programul Necenzurat accesul persoanelor sub 18 ani este interzis.

Pentru că la fiecare ediție NexT dorește să își surprindă publicului, programul de suflet al festivalului se mută din sala de cinema în centrele studențesti. Astfel, proiecția specială Cristi&Otto: Filme de Cristian Nemescu și Andrei Toncu îi așteaptă pe studenți și nu numai la Academia de Studii Economice, Clădirea Ion Angelescu, Amfiteatrul 1, parter cu  filme realizate de cei doi cineaști. Accesul la acest program care va cuprinde filmele Kitschitoarele. 2 FM (r. Cristian Nemescu,), Mihai și Cristina (r. Cristian Nemescu, sound-design Andrei Toncu), Poveste la scara C (r. Cristian Nemescu, sound recording Andrei Toncu), Lampa cu căciulă (r. Radu Jude, sound design Andrei Toncu), și Alinuța (r. Matei Branea, sound design Andrei Toncu) este liber. Cei apropiati de Cristi si Otto au povestit despre cea mai frumoasă amintire legată de cei doi in clipul: http://bit.ly/gNh93d

Cea de-a doua zi de festival se va încheia cu o petrecere marca NexT în clubul Coyote Cafe,  cu un happening Pericol. Pericol este un colaj video construit muzical. Sau, altfel spus, o muzica facută din fragmente audio-vizuale capturate si selectate din lumea multicolora a micului ecran. Elementele muzicale sunt desfășurate și controlate live, împreună cu elementele video, de către Matze (Cristian Stanciu) si Rolf (Rolf Ono).  Secvențe din filmele din competiția NexT 2011 vor face parte din mash up-ul audio-video realizat de Pericol. Accesul la petrecerea care va începe de la ora 23:30 se face pe bază de bilet, ce poate fi cumpărat de la Cinema Scala și Cinema Elvira Popescu sau de pe www. ticketfan.ro.

Abonamentele și biletele pentru Festivalul NexT 2011 s-au pus în vânzare în rețeaua TicketFan (în magazinele Flanco și la Librăria Engleză Anthony Frost) și pe www.ticketfan.ro. Spectatorii pot opta între diferite tipuri de abonamente și bilete iar studenții beneficiază de preț redus. Festival Pass-ul costă 100 de lei (80 de lei pentru studenți) și este valabil pentru toate proiecțiile din timpul Festivalului NexT, mai puțin programul Oscars Night. Cei care cumpără acest tip de abonament vor primi și catalogul festivalului și geanta oficială, la prima prezentare a abonamentului la intrarea în cinematograf. Abonamentul de 10 proiecții costă 80 de lei (60 de lei pentru studenți) iar cel de 5 proiecții 40 de lei (25 lei pentru studenți). Biletul de 1 proiecție este 10 de lei (7 lei pentru studenți). Biletul pentru programul special Oscars Night costă 15 lei în avans, respectiv 20 de lei în ziua proiecției și include și accesul la petrecerea Red Carpet din Coyote Cafe. Biletul pentru NexT Kids costă 5 lei iar însoțitorii de grup (grupuri peste 5 copii) au accesul liber.

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT are loc în perioada 6-10 aprilie 2011 la Cinema Scala, Cinema Elvira Popescu si Mansarda Cărtureşti.

Articole similare

Concurs Crăciun (I): Câștigă trei cărți ”Marea Carte a Crăciunului”, oferite de Editura Litera! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Incepe diminetile de iulie la o cafea cu Netflix si Jerry Seinfeld!

Jovi Ene

Concurs: Câștigă una dintre cele trei cărți ”Omul din castelul înalt”, de Philip K. Dick, oferite de Editura Nemira! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult