Editorial Recomandat

29 martie: Ziua a 4-a a Festivalului Internațional de Film București – 2014

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti 201426 martie a dat startul la cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București. Iar festivalul nu cred că putea descinde în Micul Paris altfel decât prin vizionarea filmului ce a câștigat Oscarul anul acesta la categoria Cel mai bun film străin – La grande Bellezza – film ce cântă marea frumusețe a vieții, precum și mizeria și slăbiciunea ce urâțesc individul, toate acestea dezvăluite de către italianul Paolo Sorrentino. O lucrare care m-a trimis cu gândul la o altă capodoperă, The Best Offer, realizată tot de un italian, Giuseppe Tornatore. Probabil pentru simplul motiv că protagoniștii principali se bucură de o vârstă venerabilă și sunt trecuți prin focul vieții (mai mult sau mai puțin, dar niciodată nu e prea târziu!) sau pentru că superlativul răzbate din titlurile ambelor filme.

Competiția a început joi, 27 Martie, cu drama americană Short Term 12, în care rolul principal este deținut de o potențială stea a Hollywoodului, sarcastica și rebela fiică a lui Toni Collette în drama United States of Tara (2009) – Brie Larson. Continuarea a fost oferită de un film mult așteptat de mine datorită actorului James McAvoy ce interpretează rolul polițistului Bruce Robertson – un individ ce se zbate ca un pește pe uscat în încercarea de a-și face ordine în viață prin câștigarea postului de inspector și, printr-o logică doar de el înțeleasă, a femeii iubite. Ecranizare după cartea lui Irvine Welsh, Filth (carte tradusă la noi Jeg) ne reintroduce în lumea scriitorului punkist scoțian, cel ce s-a remarcat în lumea cinefililor cu Trainspotting (1996). Regizorul Jon S. Baird a fost producătorului unui alt film care arată brutalitatea scoțienilor, precum și atașamentul lor față de plăceri „nevinovate” – Green Street Hooligans (2005).

Filth-dim

De-a lungul celor 8 zile de festival, vor fi proiectate 34 de filme din 15 țări, printre care Georgia, Polonia, Belgia, Australia, Canada, Marea Britanie, România și Statele Unite. Până acum au fost difuzate și filme din secțiunile Panorama și Focus: Chile.  Însă week-endul este cel care va oferi cea mai mare parte a filmelor: ne vom bucura de două filme difuzate în memoria lui Philip Seymour Hoffman (Magnolia în regia lui Paul Thomas Anderson), precum și a lui Peter O’Toole (Lawrence of Arabia în regia lui David Lean). Apoi continuăm cu alte 6 filme din Competiție, dar și cu difuzarea filmului Rătăcire în onoarea lui Dan Nuțu, actor ce va primi premiul de excelență din partea festivalului. Programul complet al festivalului poate fi descărcat de pe site-ul oficial.

Ratacire

Biletele pentru proiecțiile de la Cinema Studio s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate în avans pentru întreg festivalul. Studenții de la UNATC au acces liber, numai în limita locurilor rămase disponibile. Biletele pentru proiecțiile de la NCRR, Cinema Elvira Popescu, Institutul Cervantes și Club Cobntrol se achiziționează de la fiecare cinematograf în parte, în ziua proiecției.

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lungmetraj, continuă până pe 2 aprilie 2014, la Cinema Studio, NCRR – Studioul Horia Bernea, Cinema Elvira Popescu, Club Control și Institutul Cervantes.

Fiecare zi de festival se încheie cu petreceri în Control, clubul oficial al festivalului, la care accesul este liber.

Articole similare

Conferinta de presa ONE WORLD ROMANIA 2011

Delia Marc

Anchetă literară: de ce vă place sau de ce nu vă place Charles Bukowski?

Jovi Ene

Bibliotecile din America – exemplu pentru toată lumea

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult