Editorial

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în octombrie 2020

În octombrie, am făcut o cură de filme care mi-au lipsit din lista de cinefil, dar am văzut și câteva dintre noile realizări ale celor de la Netflix. Din punctul meu de vedere, The Trial of the Chicago 7 este unul dintre cele mai bune filme realizate și distribuite de Netflix în acest an, având toate ingredientele pentru un film de calitate – umor, distribuție, subiect, mesaj politic și social. La fel, chiar dacă poate fi considerat un pic subțirel, The Flavours of Romania ne prezintă o imagine a țării noastre pe care o ratăm deseori, în dorința de a fi totul perfect și la standardele din celelalte țări. Nu reușim, dar avem tot ce trebuie ca țara noastră să devină o forță în turism. Iar acest serial ne-o dovedește. Plus alte (cel puțin) trei filme pe care le recomand.

PS: Revin luna asta și cu câteva seriale, desigur 😉

1. The Trial of the Chicago 7 (2020)

Îmi plac filmele genului ”court drama” și, de obicei, ele primesc de la mine note mari, dacă sunt bine realizate, dacă au o distribuție care își face treaba și sunt ”împrumutate” din realitate. ”Procesul celor 7” le are pe toate și mi s-a părut, în ansamblu, excelent. Povestea reală din spate este, pe scurt: la Convenția Națională a Partidului Democrat de la Chicago din 1968, au izbucnit revolte anti-război și conflicte cu Poliția, iar capii revoltelor (în esență, pașnice) au fost trimiși în judecată pentru instigare. 7(+1) oameni total diferiți, veniți din organizații cu scopuri diverse, de la hipioți până la Pantere Negre, de la oameni de familie respectabili până la tineri politicieni. Filmul se concentrează pe acest proces și are multe atuuri: o atmosferă a anilor 60 excelent înfățișată, mult umor și o distribuție stelară. Este un nou rol magnific al lui Sacha Baron Cohen – personajul său este Abbie Hoffman, un hippiot de frunte al mișcării Flower Power. Foarte, foarte bun. Nota: 9/10

2. Flavours of Romania (2017, miniserie)

Seria de 9 episoade avându-l în centru pe Charlie Ottley oferă o nouă perpectivă, tot una frumoasă, asupra țării noastre. Ziaristul britanic se plimbă pe un Harley prin toate provinciile istorice, înainte de pandemie, și ne prezintă cele mai importante obiective turistice, impecabil filmate, într-un documentar construit special pentru turiștii străini. Dincolo de elementul publicitar existent (în fiecare episod, există una sau mai multe pensiuni tradiționale care probabil au dat bani grei – și care sunt foarte scumpe, din câte am văzut), sunt și multe lucruri bune aici: promovarea unor locuri faine și mai puțin cunoscute, imaginea impecabilă, dar mai ales atingerea unor subiecte sensibile, precum fenomenul dispariției muzicii tradiționale și alarmele trase ici și colo în privința degradării României autentice (gunoaie, lipsa de viziune a autorităților, defrișările etc.) Nota: 8/10

3. The Mule (2018)

Odată ce transformările economice îl determină pe Earl Stone să își închidă grădina de flori și constrângerile familiale îl obligă să facă rost de bani, el devine un atipic curier/traficant de droguri. Călătoriile sale lungi cu mașina îl fac să se redescopere, o dezvoltare personală neobișnuită și aflată la limita de jos a legalității. Ciudat că îți trebuie o viață lungă pentru a-ți da seama la final cum ai ratat-o, cum jobul a fost mereu pe primul plan și ți-ai distrus toate relațiile cu familia și prietenii. Da, Clint Eastwood a îmbătrânit, dar are încă experiența de partea lui, pentru a reuși un film închegat, molcom, dar cu câteva mesaje clare despre viață și familie. Nota: 7,5/10

4. The Equalizer (2014)

Robert McCall este justițiarul perfect; sub armura lui de om obișnuit, lucrător într-un Dedeman de-al lor, el face numai fapte bune și reglează lucrurile rele din jur, iar oamenii sărmani sunt recunoscători, fără să-l cunoască pe acest Spider-Super-Man. Uneori însă trebuie să iasă de sub carapace, pentru că anvergura dușmanilor e prea mare, ca atunci când trebuie să salveze o frumoasă rusoaică din mâna peștilor din Mafia rusă. Și descoperim și noi un bad guy chiar bine construit – Teddy (Marton Csokas). The Equalizer e un action movie chiar bun, cu un Denzel Washington care nu dezamăgește aproape niciodată. Despre film, a scris Ionut aici. Nota: 7,5/10

5. Sour Grapes (2016)

În ultimele decenii, vinul a devenit o marfă de lux pe piețele internaționale, mai ales pe cele de licitații, unde se plătesc sume exorbitante pentru sticle de vin de colecție, produse mai ales în secolul 20 în Franța. Numai că, aparent de niciunde, la începutul anilor 2000, a apărut Rudy Kurniawan, expert în vinuri din Indonezia, care a creat o rețea de vânzare-cumpărare de vinuri rare, plătind milioane de dolari pe astfel de sticle. Documentarul recreează cumva faima și expertiza sa, până la procesul care i-a adus condamnarea la 10 ani de închisoare pentru falsificarea de vin, fraudă etc. Părerea justiției americane, dar și a producătorilor sau experților oenologi, este că el falsifica, printr-o rețea extinsă (niciodată condamnată sau cercetată), mii de sticle de vin de lux, vânzându-le apoi în lumea întreagă, pe bani frumoși. Interesant documentar. Nota: 6,5/10

Pentru alte filme, puteți căuta cu încredere și pe grupul de recomandări Netflix România.

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Malcolm & Marie – Lansare Trailer Netflix

Jovi Ene

Fragment în avanpremieră: ”Compunere cu paralele inegale”, de Gheorghe Crăciun

Jovi Ene

Cele mai traduse 50 de cărți din lume [infografic]

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult