TEATRU “marca” INDART!
TANGO, MONSIEUR!
Aldo Lo Castro
Regia: Bogdan Gagu
Distributia: Silvia Gagu (Clelia), Alecsandra Timofte (Amanda), Adriana Gulutanu (Stefania), Andreea Maletici (Marisa), Alin Brancu (Marco), Catalin Stelian (Carlo), Ciprian Nicolae (Notarul)
Aranjamente muzicale: Dan Simion
Costume/Machiaj: Roxana Lazar
Scenografia: Razvan Plaiasu
Coregrafia: Lucian Stan
Directorul Teatrului InDArt: Dan Simion
E o lume extraordinara aceasta a proiectelor de teatru independent! O lume in “care veti gasi” oameni minunati, frumosi si talentati, care fac multe sacrificii personale pentru a urca pe scena si a ne hrani mintea si sufletele cu TEATRU de calitate. O generatie tanara de actori si regizori, o confirmare stenica a ideii ca prezentul nostru poate fi mai bun decat ni-l inchipuim si viitorul are o speranta! O generatie care si-a pus in minte sa ne “educe prin Arta”, asa cum puteti afla despre Asociatia Culturala INDART la http://indart.ro/.
V-am mai vorbit pe acest blog despre spectacolele ULTIMA REUNIUNE (ANIVERSAREA) si CASINA si voi continua sa va prezint si alte proiecte, in sensul unei respectuoase plecaciuni pe care o fac in fata eforturilor si talentului acestor tineri oameni de teatru! Si in spijinirea ideei de “terapie prin ras”.
Pentru ca “rasul inseamna spontaneitate, surpriza si buna dispozitie in stare pura”.
Pentru ca, asa cum ne spune Lenny Ravich in a sa “Terapie prin ras”: “Daca rasul ar putea fi prescris in retete, atunci negresit s-ar imbunatati sanatatea si starea de bine a oamenilor”.
Si tot el ne mai spune ca:”Razi pentru tine, razi de tine si razi impreuna cu alti oameni cat de mult poti”, aceasta pentru ca atunci cand radem, corpul nostru elibereaza endorfina, care distruge durerea. Cand aceasta endorfina este eliberata in creierul nostru, un sentiment de euforie poate persista pana la doua ore (…) Rasul produce si relaxarea muschilor, ceea ce reduce nivelul de stres, prin urmare ajuta sistemul imunitar.
„Sfatul meu pentru toata lumea, spune Ravich, este sa gaseasca umor si buna dispozitie in fiecare. Nu incetam sa mai radem pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca am incetat sa mai radem. Asa ca haideti sa avem vise. Cand ne pierdem visele, murim. . Asa ca multi oameni se plimba in jur ca mortii si nici macar nu stiu asta. Imbatranirea este obligatorie. Sa cresti insa este optional. Nu este niciodata prea tarziu sa fim tot ceea ce ne este cu putinta sa fim. Traieste‑ti viata, dragul meu cititor, dar nu te atasa de ea. E un dar temporar. Alege dragostea in locul fricii. Opusul dragostei nu este ura. Este frica. Priveste lumea cu iubire, rasete, umor si optimism – si toate ti se vor intoarce din abundenta”.
De o astfel de terapie prin ras am avut parte in seara de 11 decembrie 2011 la spectacolul cu piesa „Tango, Monsieur!”, jucata pe o scena minimalista in TONKA SOUL CAFÉ din zona Pietii Amzei din Bucuresti, in cadrul proiectului cultural INDART.
Autorul acestei piese, dramaturgul si regizorul catalan, Aldo Lo Castro a inceput prin a scrie teatru absurd in maniera lui Eugen Ionescu, pentru ca mai apoi sa continue cu lucrari inspirate din viata cotidiana si din cultura populara. In prezent este director artistic al Teatro degli specchi – Catania.
Si fiind vorba despre o comedie spumoasa, inspirata din viata noastra cea de toate zilele, bineinteles ca in ultimii ani a atras trupe de teatru independent din Romania, care au inclus-o cu succes in repetoriul lor.
Eu am vazut numai aceasta montare, sub mana tanarului (30 de ani) regizor buzoian de origine, Bogdan Gagu, care intr-un interviu dat la “Opinia de Buzau” spune: „Fug de vulgaritate şi vreau teatru fără exagerări”
Si intradevar, spectacolul este unul de bun gust si de bun simt, in care atat ritmul alert, cat si interpretarea partiturilor actoricesti sunt un exemplu in sprijinul sintagmei de mai sus.
Cazul „patologic” al DonJuanului extrovertit si pasional, mereu cazut in fata farmecului frumusetii feminine, gata sa contracteze simultan mai multe casatorii si in paralel alte relatii amoroase, devine in mana celor patru „gainuse”, cazul unui „fazan” picat in propia sa capcana, iar pedeapsa nu poate fi pana la urma decat „moartea din dragoste”! Din prea multa dragoste! J Pentru ca planul de razbunare al celor patru frumoase neveste/amante, este neindurator. Inteligenta lor si cruzimea – pana la urma – il transforma pe Marco – intr-o marioneta manevrata articulat si fara scrupule! Sabia ridicata (convenim sa numim „instrumentul” drept „sabie”), de sabie va cadea lovita 🙂 .
Prima sotie – doamna si stapana casei, Stefania, dimpreuna cu cea de-a doua sotie cu acte, Clelia – batausa si colerica, alaturi de urmatoarea candidata la ceremonia nuptiala – pacifista si pusa pe tratative – Amanda si in cele din urma – copilita cu codite – Marisa, isi stabilesc haremul comun in casa fantelui Marco, sub grija si obladuirea majordomului Carletto si pun la cale un program saptamanal riguros de satisfacere a „sultanului”. Fara pauza duminicala 🙂 🙂 🙂 Toate patru il hranesc pe Marco cu dragostea lor. Dar „masina de facut dragoste”, „barbatul mandru” (la urma urmei – nu sunt decat patru, nu-i asa?), „transforma farsa intr-o tragedie”.
Gaselnita deosebita a regizorului, dimpreuna cu intreaga echipa tehnica, este proiectarea video „pe repede” a scenelor suculente care se constituie in „programul devorator saptamanal de amor” al acestui „barbat mandru”.
Sigur ca razbunarea amorezului – venita de dincolo de nefiinta – se concretizeaza amar in testamentul care il transforma pe majordomul Carletto in beneficiar absolut al averii sale. Ceea ce le determina pe cele patru „femei iubite” si „dezinteresate” sa se refocuseze asupra „pinguinului scrobit”, care s-a complacut in tot acest timp in mlastina yes-man-ului J Si planul va functiona in continuare. Pentru ca la munca ( si inca munca grea), trebuie si rasplata!
Interpretii au intrat perfect in aceasta comedie sociala si atat de vie si contemporana – si haideti sa ne amintim de „farsa-tragedie” semnalata de curand in media romaneasca, si anume ca pe plaiurile romano-moldave, un „sultan” traieste si procreaza in lant cu doua surori-neveste in aceeasi casa familiala.
Cele patru „oficiante” si-au creionat cu talent, elasticitate si mobilitate scenica caracterele personajelor si pur si simplu au inflorit si ne-au dezvaluit si comunicat emotia si umorul acestei zone specifice naturii umane. Verva si umorul lor au fost bine temperate, undeva acolo pe muchia fragila a excesului despre care vorbea regizorul in interviul sau mai sus amintit. Pentru ca rasetele si aplauzele sustinute ale publicului pot fi uneori periculoase, pot forta actorul sa apese mai tare, sa ceara mai mult. Ei – si nici vorba de asa ceva, pentru ca au stiut sa isi controleze perfect si matur resursele interpretative! M-am bucurat sa o revad pe scena, cu aceasta ocazie, pe Adriana Gulutanu, pe care am apreciat-o in spectacolul cu piesa Casina si sa observ ca in public au fost si Alexandra Baila (regizoarea Casinei) si Adi Hostiuc (interpretul lui Lysidamus- din acelasi spectacol) – ca o dovada de prietenie si colegialitate.
Alin Brancu – Marco (cu o figura ce aduce putin cu cea a lui Tom Cruise 🙂 ) se transforma cu multa dibacie, sub ochii spectatorului, din „cocoselul” dominant-iresponsabil, in marioneta vlaguita de propriile sale excese si naufragiaza in final intr-un portret al mult regretatului, flancat de lumanarile aprinse si inconjurat de cele patru indoliate si „inlacrimate” gorgone! Iar figura aparent inocenta a lui Catalin Stelian, care traverseaza vexat in fracul sau de majordom mai toate momentele acestei comedii, cantandu-i in struna lui Marco, face toate paralele in final, cand isi constientizeaza viitorul! Iar aparitia scurta a lui Ciprian Nicolae, in rolul Notarului este o dovada ca talentul face si dintr-un rol episodic, o mostra de profesionalism.
Tinand seama de faptul ca intreaga actiune se desfasoara pe o scena minuscula, trebuie sa evidentiez si scenografia – minimala, dar expresiva, care slujeste perfect intriga, dar sa spun ca si miscarea scenica – in viu si in video, este de mare ingeniozitate si plina de ritm, pe o coloana sonora adecvata. Vinovatii sunt numiti in preambulul la aceasta cronicuta.
Buna dispozitie si starea de bine pe care a transmis-o acest spectacol si echipa care l-a facut posibil, ma face sa va recomand sa urmariti atat urmatoarea programare, cat si viitoarele proiecte ale Teatrului INDART!
Si nu pot sa inchei fara sa transmit intregii distributii si echipei de realizatori, multimirile si aprecierile amicilor care m-au insotit, printre care si coechipiera de blog, Mihaela Mandru.
5 comments