Editorial

Fragment: ”Logodnica”, de Doina Ruști

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Logodnica”, de Doina Ruști, ce a apărut de curând la Editura Polirom, în Colecția Fiction. Ltd. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

O poveste adevărată despre dragoste și răzbunare

David s-a născut la Belfast, dar este cetățean norvegian. Alisa are sânge rusesc, dar se consideră moldoveancă din Chișinău. David n-a vorbit niciodată irlandeza, căci este britanic, protestant din Irlanda de Nord. Alisa vorbește românește, cu toate că se consideră rusoaică sută la sută. El a avut o copilărie cu bombe și lupte de stradă. Ea este o orfană  din Ungheni. La un moment dat se întâlnesc, iar drumurile lor trec prin București.

„David Kinsella este un regizor britanic, stabilit în Norvegia. De fapt, prin sînge este irlandez, plin de pasiune, ca toţi fidelii Sfîntului Patrick, dar a ales să-şi potolească temperamentul de foc în liniştita şi calma Norvegie, care l-a adoptat. Regizor de succes, David este legat şi de România, unde are mulţi prieteni care îi cunosc viaţa şi pasiunile. Iar una dintre aceste pasiuni a vrut să-i fie transformată într-o carte. Fără ezitare, gîndul m-a dus la Doina Ruşti, stăpîna cuvintelor şi a poveştilor care te fascinează. Ca noi toţi, şi David a fost cucerit de farmecul ei narativ şi-a rugat-o să-i scrie povestea de dragoste. Altcineva vede uneori mai bine decît tine cheile ascunse într-o serie de întîmplări. Însă nu acesta a fost motivul principal al lui David. El a vrut să experimenteze condiţia de personaj. Să simtă pe propria piele ochii necruţători ai spectatorului. Desigur, şi-a închipuit că Doina va urmări faptele pe care el însuşi i le mărturisise, lucru imposibil, avînd în vedere originalitatea ei ieşită din comun. «Ce poveste este aceea, a întrebat ea, spusă pe o singură voce? Orice iubire presupune un EL şi o EA, două puncte de vedere.» Prin urmare, Doina a scris un roman admirabil, din două confesiuni, pe cît de diferite, pe atît de legate.

Scris în trei luni, romanul Logodnica nu este doar povestea de iubire a lui David, ci şi o parabolă despre Est şi Vest, despre extremele Europei.” (Dan Burlac)

 

Fragment în avanpremieră:

De câte ori trec prin Sjøsiden Shopping Center mă taie durerea. Acolo e un gândac uriaș, care mă privește cu ochi ironici. Dintre dramele mele, aproape franțuzești, imediat după umbra tenebroasă a Juliei se află gândacul din Sjøsiden. El ar putea fi a doua fotografie din albumul meu cu secrete. Un gândac păros cu doi ochi omenești, gata să și-i răsucească prin creierul meu.

Prima venire a Alisei la Mosjøen se leagă de Sjøsiden. Lumină interminabilă, seară albă, de august. Eram trist pentru că era ultima ei seară la Mosjøen. Făceam deja planuri în mintea mea, care începuse să se populeze cu Alise.

La magazinul Hammer stătea în ușă o tipă cu fața numai zâmbet, dar nu zâmbetul ăla bovin, al vânzătorului care e gata să facă orice numai să cumperi ceva, ci unul nerușinat, de om care-ți spune în mod clar că deși e gata să se ploconescă în fața ta, știe exact câte parale faci. Imediat ce-o să închizi ușa, o să te uite. Să nu-ți faci iluzii c-ai valora ceva. Pe scurt, era o activistă cu gura mare și ochi disprețuitori. Pe vârful capului purta o pălărioară gen farfurie întinsă, o canotieră cu banderolă verde.

Alisa voia neapărat să intre la Hammer. Ea pășea lin, iar eu o urmam ca o focă. Nu pentru că m-ar fi împiedicat ceva, ci pentru că nu-mi plăcea vânzătoarea. Bineînțeles, ea și-a dat imediat seama de asta, exact cum se întâmplă cu acele femeiuști care nu știu multe, dar ceea ce știu atinge perfecțiunea.

Ochii Alisei au căzut pe niște ginși. Părea pierdută printre manechine, iar eu o urmam emoționat.

— Uită-te la ginșii ăștia, David! Ai mai văzut așa ceva?

N-aveau nimic special, erau niște blue-jeans stretch.

— În sfârșit văd și eu niște ginși ca lumea, a spus ea. Fără elastic, blue-jeans adevărați, bumbac sută la sută! Pot să-i încerc?

Nu vedeam niciun impediment.

Cât timp Alisa a dispărut în cabină, fata cu pălărie m-a privit amabil, povestindu-mi cât de greu este astăzi să mai găsești un denim fără fire elastice. Nu trebuie să vă spun că nu mă interesa. În plus avea și-o voce enervantă, de motor mic și vechi.

Alisa era foarte încântată de pantaloni, care o făceau s-arate la fel de bine ca orice. Era o pană gata să-și ia zborul. Balerinii roz îi dădeau un aer foarte nostim.

— Sunt perfecți! s-a extaziat ea, apoi a întrebat cât costă, luând o figură de copil care îl așteaptă pe Moș Crăciun.

Pălăria a răspuns pe-acel ton pe care se-anunță lucrurile gratuite:

— 160.

— Euro?

In loc de răspuns, purtătoarea canotierei a făcut ochii mici și, strângându-și buzele într-un mare act de plăcere, a dat de câteva ori din cap, ca și cum ar fi acceptat o invitație la plimbare. În fond, făcuse efortul de-a converti coroanele în euro.

Waw! s-a mirat Alisa, privindu-mă cu cei mai rugători ochi.

Dar cum eu nu ziceam nimic, a hotărât să renunțe, ceea ce mi se părea foarte rezonabil. Prețul era mai mult decât piperat.

După ce-am ieșit din magazin, viața nu mai era aceeași. În primul rând că îi pierise cheful de vorbă. Mergea lângă mine evitându-mi mâna pe cât putea, oprindu-se pe la alte vitrine, mai mult ca să-și ascundă ochii. Ajunsesem un gunoi.

— Îți pare rău că nu ți-ai luat pantalonii ăia?

— Nu.

— De ce nu ți-i iei?

A ridicat din umăr, ca omul care nu neapărat că nu știe, ci consideră că nu merită să vorbească despre asta.

Vă spun sincer că până în acel moment pur și simplu nu-mi trecuse prin cap că Alisa voia ca eu să-i cumpăr ginșii ăia. De altfel cred că în acea seară lungă, în care pantalonii s-au aflat în rolul principal, am și întrebat-o, și-a negat imediat. Altminteri, recunosc, ea nu mi-a cerut nimic. Niciodată. Mă aducea în stare să-i cumpăr orice-și dorea, fără să-mi ceară explicit.

O oră mai târziu am intrat din nou la Hammer. Pălăria ne-a privit rânjind. Alisa a cerut ginșii, eu am scos cardul. Iar atunci, în momentul cenușiu al acestei tranzacții, după ce băgasem cadrul în aparat, vânzătoarea și-a arătat colții, iar în vitrina magazinului a crescut un gândac uriaș, de care n-am mai scăpat nici în ziua de azi. Cuvintele ei m-au lovit exact după cum calculase:

— Așa este când ieșiți cu fiica la cumpărături!

Nu doar că-i dispăruse bruma de politețe, dar, în mod evident, eu eram ținta!

Mai întâi m-am enervat în limba mea, apoi am înjurat-o în norvegiană:

Gå til Helvete!

Idioata cu pălărie a chemat paza. Puțin a lipsit să nu-i bag gheara-n gât. Când a apărut bodyguardul, vorbeam atât de repede, încât omul m-a întrebat de două ori ce voiam să spun.

— Vorbește un fel de engleză, a spus gândacul cu pălărie, ceea ce a fost picătura cea de pe urmă. Nici măcar limba maternă nu mai era a mea!

Eram hotărât să cer despăgubiri. Șeful de magazin mi-a dat dreptate. În fond, îmi stricase imaginea în fața iubitei mele. În tot timpul ăsta, Alisa urmărea faptele cu gravitate. Nici în ziua de azi nu-mi dau seama dacă empatiza cu mine sau dacă doar aștepta să se termine totul.

Bineînțeles, mă întâlnesc adeseori cu vânzătoarea-gândac și de fiecare dată îmi pun aceeași dorință: să n-o ia nimeni de nevastă, să moară fată bătrână în același magazin, vânzătoare de pantaloni până la pensie.

Despre autoare:

Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre romanele sale, unele reeditate în colecţia Top 10+, amintim Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, Zogru (2006) şi Lizoanca la 11 ani (2009, reeditat în 2017 la Editura Polirom cu titlul Lizoanca) – recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Manuscrisul fanariot (2015) şi Mîţa Vinerii (2017), două bestselleruri, au deschis seria ficţiunii istorice. Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist. Pagină web: http://doinarusti.ro.

Articole similare

Un roman-martor al unei epoci: La centenar. Recitind secolul României Mari, de Ioan Stanomir (lansare de carte)

Corina Toader

Top 10 cele mai bune filme văzute în 2018 (Jovi)

Jovi Ene

Guadalajara tur. Cu Nona Rapotan și Iulian Popa

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult