Editorial Recomandat

Avanpremieră editorială: ”Nici alb, nici negru”, de Aurora Liiceanu

nici albFilme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc, 1948-1998”, de Aurora Liiceanu, apărut de curând în cadrul Seriei de autor Aurora Liiceanu de la Editura Polirom. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Despre carte:

Satul românesc e o microlume, cu reguli şi sisteme de valori proprii. Aurora Liiceanu prezintă o astfel de microlume prin intermediul poveştilor de viaţă ale locuitorilor comunei Surani. Religia, datinile şi munca pămîntului sînt cele mai importante pentru comunitate şi orice abatere de la acestea este sancţionată fără drept de apel. Oamenii care cunosc obiceiurile locale se împuţinează însă pe zi ce trece, iar modernitatea pare să risipească încet-încet atmosfera încărcată de credinţe şi superstiţii care conferă satului aerul său atît de special. Nici alb, nici negru aduce în prim-plan fermecătoarea lume rurală, cu mici istorii înglobate în istoria mare şi tradiţii păstrate din generaţie în generaţie.

Fragment:

Cronica unor dezastre

 

Familia Ianculescu, familia Atenei, soţia lui Gheorghe Şerbănescu, trăia în Ariceşti. Tatăl Atenei era, cum am spus, gospodar cunoscut şi respectat şi probabil că muncea mult, pentru că avea zece copii şi îi intrase în cap să-i înzestreze pe toţi cu pământ şi cu alte bunuri necesare casei. În 1940, Atena avea douăzeci de ani, deci tocmai bună de măritat. Băiatul ales de bărbat era bun în sensul că era acceptat de tatăl ei ca potrivit pentru fată. Băiatul, Gheorghiţă Şerbănescu, urma îndeaproape modelul părinţilor şi ceea ce făcuseră ei i se părea firesc să facă şi el în viitor:

Eu ce-am văzut, aia am făcut şi eu, am strâns, cu mâna strânsă, d-aia am cumpărat şi pământ colo, cu mâna strânsă, cum am putut, şi mi-am luat pământ, mi-am luat ce mi-a trebuit Cam aşa, din neam în neam se face. Căci cam ce făcea părinţii făceai

Atena îşi păstrează rolul decisiv în păstrarea casei de urgia confiscărilor şi subliniază, nu fără oarecare mândrie, că s-a opus iscălirii, da chică el a vrut să se ducă, a căzut şi pă mine. Simţindu-se vizat de cedarea prea uşoară, Gheorghe nuanţează distincţia între el şi ea: Nu că am vrut ea n-a intrat. A mers înainte, n-a ţinut cont dacă am semnat eu. Într-adevăr, casa nu le-a fost luată. Aveau şase copii. Dar tatăl Atenei a fost crunt lovit de colectivizare. Iată cum îşi amintesc ei evenimentul petrecut în Ariceşti:

El: N-a luat casa la nimenea. I-a luat lu socru-miu, la Ariceşti, c-avea două case

Ea: I-a luat casa şi magazia, tot i-a luat, l-a distrus. S-a suit în grajd, că noi aveam şi cai, şi boi şi aveam un grajd, d-ăla pe linia grajdului

El: Ehe! Ce mai grajd era!

Ea: S-a suit primaru-n vârfu grajdului, cu joagăru, l-a tăiat aşa

El: Şi l-a zvârlit jos!

Ea: Şi zicea: Mai suflă, mă! Cică mai suflă!

El: Care era bun pentru vitele comunei, era lucru bun. Primaru

Ea: Era un prost

El: Era ţăran sărac.

Ea: Dac-a văzut că

El: Da-i plăcea colectivizarea. S-a băgat în partid

Ea: Duşmănea p-ăştia care-avea, aşa e sărăcimea asta, ăştia săraci. Credea că din cauza la ăi bogaţi n-are ei ce le trebuie. Nu că nu munceşte

El: Sărăcimea care nu vrea să muncească, să strângă şi avea necaz pă noi, ăştia care economisim.

Ea: Ne duşmăneşte. Da ei nu munceşte, se plimbă. Ş-azi, tineretu ăsta se plimbă pă drum

El: Lor nu le convine că s-a desfiinţat colectivu .

Ambii manifestă o atitudine critică faţă de comunişti şi faţă de modul lor de a trata oamenii. Atena este, spre deosebire de soţul ei, mult mai pasională. Comportamentul ei revendicativ are, fireşte, justificări psihologice, atâta vreme cât tatăl ei a fost victimă a comuniştilor:

Mama mea a murit de mult. Nu ştiu. Că ea a trăit doar şaizeci de ani. Că e vreo douăşcinci de ani de când a murit tăticu. Vreo treizeci. Tata a trăit şaptezeci şi cinci de ani. Uite ce s-a-ntâmplat: S-a topit cu colectivu ăsta, că le-a luat pământu, le-a luat, i-a dat afară din casă, a dat lucrurile pân sat, nu le-a mai dat

La relatarea ei, el adaugă, întărind spusele nevestei:

I-a mutat din casă tot în comună, da, i-a mutat. Nu i-a lăsat în casa lor, pă socru-miu. Era bogat, damuncitor. Avea moară. Cu muncă. Moara a rămas. A luat-o Ceapeu. N-am luat-o acu, că era acte, că-i vândută şi n-a putut face nimic fraţii ei din Ariceşti.

Aşa că, bine aranjat, prin muncă şi economii, Costică Ianculescu din Ariceşti sfârşeşte rău şi este mutat din casă, luându-i-se pământul, tot ce avea pe lângă casă şi moara. Ne putem imagina ce prestigiu avea el din moment ce mama lui Gheorghe Şerbănescu, înainte de a muri, îşi sfătuieşte fiul să ia o fată Ianculescu. Ceea ce el a şi făcut. Dar Costică Ianculescu nu este singurul care a păţit astfel şi care a reacţionat aşa de brutal la provocările vieţii. Despre Ani Grigorescu am mai amintit. Acesta este numele ei de fată, Ana Jana Grigorescu. Înfiată de Marieta Grigorescu şi de Gheorghe Grigore sau Grigorescu, soţul acesteia, Ani părea să aibă şanse în viaţă dacă nu venea comunismul. Tatăl Anei, după stagiul militar, s-a căsătorit cu o fată de treisprezece ani, care a fugit de acasă. Fata, Marieta, era fiica Mariei Nistoroiu, care s-a căsătorit prima dată cu Mitiţă Sburlea. Acesta era tatăl Marietei. Dar cum el a murit tânăr, Maria s-a recăsătorit cu Gheorghe Rădulescu zis Cocoş, pentru că avea o prăvălie care se numea, fireşte, La Cocoş şi care rămăsese văduv cu o fată. Maria a trăit nouă ani cu Cocoş şi de aceea oamenii îi spuneau Cocoşoaia. Desigur, faptul că Marieta avea tată vitreg a contat în fuga ei de acasă, pentru că, ne spune fiica ei adoptivă, Ani, dacă ar fi avut tată, aceasta n-ar fi fugit de acasă să se mărite cu Gheorghe Grigore sau Gheorghe Grigorescu la treisprezece ani. La început, tânărul cuplu era sărac, nu dispunea de nimic, dar căpitanul din armată, iubindu-l foarte mult pe Gheorghe, l-a ajutat şi l-a angajat. Astfel, viitorul tată adoptiv al Anei a devenit militar de carieră. A făcut şi avere. Avea cazan de ţuică şi o dumbravă, fapt pentru care a fost declarat în 1952 chiabur, plătind taxă de chiabur. Se număra printre cei douăzeci şi patru de chiaburi ai satului. Acesta a fost motivul pentru care Ani a fost exclusă în acelaşi an din UTM. Şi tot acest lucru a dus mai târziu la moartea lui:

În 1959, tata cân a aflat că se ia pământu, că se ia totu, a picat mort, aşa că aşa e, de la asta i s-a tras moartea

Gheorghe Grigore(scu) a ieşit la pensie în 1929 şi a fost apoi primar, în două rânduri. Era ţărănist şi în vremea în care era primar s-a făcut farmacie în sat. În 1947, un oarecare Filip Constantin, agent fiscal la primărie pân-a veni colectivii, i-a strigat: Maniu şi Brătianu nu va mai fi la anu! Mama Anei l-a blestemat pe Filip Constantin, care a murit în Şoimari. A căzut în cap. Despre Marieta se mai poate spune că ea era cea de la care Margareta Oprina, fostă învăţătoare în sat, actualmente pensionară, împrumuta ziare şi reviste pentru că Marieta era foarte informată.

Articole similare

13 întâmplări haioase și memorabile ale scriitorilor români la FILIT 2017

Jovi Ene

Avanpremieră editorială: Vara de neuitat. Plaja, de Cesare Pavese

Jovi Ene

Cartea şoaptelor, de Varujan Vosganian -2-

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult