Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (1 – 7 noiembrie 2013)

observator-cultural-logoÎn această săptămână, am citit din revistele Observator cultural, România literară, Cultura, Suplimentul de cultură, 22.

-”Observator cultural”, nr. 438(696)/24-30 octombrie 2013. Cel mai interesant număr al Observatorului cultural pe care l-am citit până acum are în centru o anchetă ce trebuie citită cu mare atenție: ”Scriitorii basarabeni și România culturală”. Iată ce scrie în preambulul acestei dezbateri: ”Observator cultural propune o dezbatere despre viața literară de dincolo de Prut, despre interacțiunea scriitorilor români din România și din Republica Moldova. Acest dosar pune în discuție câteva teme ale vieții literare din Basarabia, despre care scriitorilor basarabeni nu prea le place să vorbească, uneori din orgoliu, alteori de teama sterilității dezbaterilor. Dezbaterea aduce laolaltă opinii ale unor scriitori cât mai diferiți, din mai multe generații, dar și opinii ale editorilor români care au publicat de-a lungul timpului scriitori basarabeni, pentru a putea avea o imagine cât mai realistă și mai sugestivă a vieții literare actuale din Basarabia.”

La această anchetă au răspuns, printre alții, Vitalie Ciobanu, Vasile Gârneț, Mihail Vakulovski, Ion Buzu, Liliana Corobca, Diana Iepure, Vasile Ernu, din partea scriitorilor, Cosmin Perța, Claudiu Komartin, Mădălina Ghiu, Nicolae Tzone, un cristian, din partea editorilor. Rămân, la final, cu câteva dintre ideile menționate de Savatie Baștavoi: ”Nu mai căutați scriitori basarabeni, cred că această temă trebuie închisă, istoria va arăta cine s-a născut pe sine în limba aceasta ce se zice română și cine va dăinui peste granițe și hotare pe care nici noi nu știm a le dibui astăzi”.

Cristina Manole scrie în rubrica sa, Lecturi în vremuri de austeritate, despre ”biografii de tot felul”. Una dintre ele este ”O femeie la fereastră”, de Pierre Drieu la Rochelle (chiar dacă nu este o biografie propriu-zisă – despre carte am scris și eu pe Filme-carti.ro): ”Un nume de scriitor controversat pe piața literară și ideologică-politică franceză, practic necunoscut la noi, nici măcar ca prozator. Nu știu să se fi tradus până acum la noi ceva din prozele lui, care s-au bucurat de o anume faimă în literatura franceză interbelică, dincolo de puseurile antisemite ale autorului și de colaboraționismul lui cu naționalism-socialismul german. Și o sinucidere reușită (în 1945, deja hulit și condamnat nu doar de justiția franceză, ci și de o societate civilă ce-și căuta noile repere); după alte două ratate…”

rl-header-”România literară”, nr. 44/1 noiembrie 2013. Am urmărit discuțiile din blogosferă legate de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași-FILIT. Despre acest festival scrie și Luminița Corneanu, ”prima ediție, un succes”. De remarcat și implicarea autorităților locale în reușita acestui eveniment: ”Am nevoie, în acest punct, de un scurt excurs, ca să fac ce nu credeam c-am să fac vreodată în paginile unei reviste culturale: să laud un politician. Însă susținerea pe care Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași, a oferit-o concret, financiar, nu doar moral, festivalului este demnă de toată lauda. Sper ca gestul lui și, mai ales, urmările acestuia să fie înțelese și de alți decidenți politici, și FILIT să fie replicat în mai multe locuri din România în următorii ani. Sper că a venit vremea ca politicienii români să înțeleagă că nu mai crede nimeni clișeul cu ”nu sunt bani pentru cultură”: iată că dacă vrei să-i aloci, sunt. Și mai sper că FILIT a demonstrat – de-ar fi să fim cinicii de serviciu – că poți câștiga capital electoral și cu evenimente de calitate, nu doar cu Zilele Berii la Moinești, să mă ierte moineștenii…” DA!

Sorin Lavric scrie un articol cuprinzător despre cea mai recentă carte a lui Gabriel Liiceanu, ”Dragul meu turnător”. Până ajungem în posesia cărții, iată un scurt citat din articolul din România literară: ”Ce izbește la Dragul meu turnător e tonul cald, de spovedanie epistolară, fără accente justițiare și fără imbolduri de incriminare a posteriori. În loc de acuze ivite din indignare, cititorul dă peste o politețe cu tentă protocolară.”

Prima pagină a României literare ne pregătește pentru traducerea discursului lui Amos Oz de la primirea Premiului Kafka 2013, de pe 24 octombrie 2013. Transcriem un paragraf din acesta, despre conflictul Israelo-Palestinian: ”Conflictul Israelo-Palestinian e un conflict între două pretenții îndreptățite. Evreii israelieni n-au unde se duce, după cum nici arabii palestinieni n-au. Nu se pot uni și nu pot deveni o familie fericită, fiindcă nu sunt nici fericiți, nici o familie – sunt două familii nefericite. Cred cu tărie într-un compromis istoric între Israel și Palestina, în soluționarea conflictului prin crearea a două state. Nu o lună de miere, ci un divorț corect. Două state alăturate, Israel cu capitala în Ierusalimul de Vest și Palestina cu capitala în Ierusalimul de Est. Ceva asemănător divorțului amiabil dintre Cehia și Slovacia.”

CulturaCultura”, nr. 37(441)/10 octombrie 2013. Am primit cu întârziere câteva reviste „Cultura”, dar asta nu înseamnă că nu le parcurgem și pe acestea. Iată ce ne-a atras atenția: Alex Goldiș scrie despre o carte inedită (în stilul studiilor lui Andrei Oișteanu), e vorba de ”Magie și vrăjitorie în cultura română”, apărută recent și semnată de Ioan Pop-Curșeu: ”Magie și vrăjitorie în cultura română, acest melting-pot de metode și de surse, e o reușită din orice unghi l-ai privi, datorită capacității sintetice a autorului. (…) Bibliografia de specialitate, adusă la zi, e depășită doar de curiozitatea (cu totul neobișnuită la un cercetător de azi) pentru documentele vechi, de interes literar-cultural sau istoric-politic, cu privire la ”instituția” vrăjitoriei în Evul Mediu românesc.”

Multă lume este îngrijorată de soarta cinematografiei românești, de slaba finanțare (în unele cazuri) a filmelor românești. Ca să facem totuși o comparație pertinentă, putem să citim în paginile revistei ”Cultura” despre ce se întâmplă într-o țară vecină cu tradiție cinematografică. Regizorul maghiar Gyorgy Palfi în dialog cu Cătălin Olaru: ”De trei ani încoace, avem un nou centru cinematografic. După acești trei ani, a devenit evident că această fundație se confundă cu directorul ei. E o procedură care nu are nimic în comun cu democrația. (…) Știu că și în România sistemul e perfectibil, în cel mai bun caz. În Ungaria, însă, avem parte de cel mai prost sistem posibil, cinic și dictatorial.”

suplimentul-de-culturaSuplimentul de cultură”, nr. 415/26 octombrie-1 noiembrie 2013. Dintr-un număr care se concentrează pe reușita Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași, ce a debutat în acest an, semnalez articolul lui Radu Pavel Gheo despre ”nostalgiile de mici stăpânitori”. El identifică un nou tipar al românilor nostalgici după comunism. Nu pot decât să fiu de acord cu el: ”E vorba de oamenii – destul de numeroși – care au lucrat în domeniul serviciilor și în comerțul socialist: gestionarii, chelnerii, aprozariștii, vânzătorii de toate felurile – oameni obișnuiți, pe care aveai voie să îi iei peste picior în texte și scenete umoristice, în revista ”Urzica” și în programele de divertisment socialist scăpate la televizor. Nu aveau funcții importante în aparatul de stat, nici cine știe ce puteri decizionale – și totuși atunci aveau mai multă putere și mai multă autoritate decât le-a putut oferi sistemul creat după 1989.”

Suplimentul de cultură”, nr. 414/19-25 octombrie 2013. Din numărul anterior al Suplimentului de cultură, îmi atrage atenția un interviu foarte interesant luat de Veronica D. Niculescu lui Marin Mălaicu-Hondrari. La întrebarea ”Cu ceva timp in urma, cind anuntai ca scrii la un alt roman, spuneai ca va trata tot iubirea si poezia, „caci altceva nu ma intereseaza, spre disperarea unora“. Disperarea? A cui si oare de ce?”, autorul Lunetistului răspunde:  ”A celor neiubiti, bineinteles, a celor supusi violent istoriei, a celor care nu inteleg si nu vor intelege niciodata ca scrisul chiar e un joc de-a viata si de-a moartea, si nu de-a premiile si succesul. Si a criticilor si cititorilor obtuzi, desigur. Fiecare reactie violenta impotriva cartilor mele ma amuza la culme, imi demonstreaza ca mi-am atins tinta.” Reamintim că pe Filme-carti.ro a fost publicat, de asemenea, un interviu cu scriitorul.

(Jovi)

revistaculturaIn numarul 37 (441) al revistei Cultura ne-a retinut atentia un lung articol dedicate celui care a fostTrotki: tragedia marii politici idealistede Georghe Cristian Maior. Din punctul nostru de vedere, pare un titlu destul de exagerat, daca nu chiar mincinos pentru ca ridica intrebarea in ce masura ideologia comunista a fost idealista? Si daca acest lucru o absolva de nenumaratele crime comise, o dezbatere ampla chiar si in istoriografia international. Se ridica si intrebarea cum a fost posibil ca o astfel de ideologie idealista sa schimbe intr-o maniera atat de profunda toate realitatile careia i s-a aplicat, de o maniera concreta, a vietii de zi cu zi. Remarcam in articol si entuziasmul pe care-l are autorul fata de personajul prezentat (indragostirea celui care scrie despre cel care scrie). Mai mult simt critic nu ar fi lipsit. In fapt, acest articol este, credem noi, prefata scrisa de Maior la volumul “Lev Trotki. O viata de revolutionar” de Joshua Rubenstein, tradus recent la Editura RAO.

“Lenin este, bineinteles, principalul actor al evenimentelor din 1917. Dar, alaturi de el, Lev Trotki, un personaj fascinant si complex, ar putea fi catalogat drept „coautor“ al revolutiei si, poate, principalul arhitect al strategiei si actiunii care au dus, in „teren“, la deznodamântul cunoscut. Trotki a bulversat o lume, a luptat acerb si neobosit pentru sfarâmarea sa pâna la radacina, intr-un proces politic si istoric de o anvergura rar intâlnita in istoria universala. Nimic nu a contat in fata idealului sau utopic al revolutiei permanente si socialismului. Oamenii si viata lor, resursele, cultura, civilizatia, societatea – toate au trebuit sa se supuna actiunii fortate de schimbare revolutionara sau sa dispara. Ceea ce s-a si intâmplat, de fapt, intr-o tragedie politica ce, repet, a socat secolul al XX-lea si i-a schimbat fundamental directia naturala de evolutie. Numai pentru aceasta, Trotki poate fi inclus in categoria superpoliticienilor, acei indivizi speciali care genereaza, prin energia, vointa si actiunea lor, noi forte istorice, capabile sa se desprinda de vechile cadre de legitimitate si sa creeze noi lumi, noi ordini. Chiar daca noua ordine a insemnat, in cele din urma, un dezastru pentru conditia existentiala a individului, pentru statutul moral, social si economic al societatii in ansamblu.(…)

Pentru propagarea ideilor sale, a scris permanent si a editat numeroase ziare (la un moment dat lucra la editarea a trei ziare, in paralel), nu a irosit niciun prilej pentru a le vorbi direct multimilor si activistilor si si-a conturat o linie puternica, dar independenta, in partid. Nu a ezitat sa critice vehement, la un moment dat, abordarile lui Lenin si nici nu a aderat strict la viziunea bolsevicilor (majoritari) in raport cu atitudinile mai flexibile ale mensevicilor (aflati in minoritate), care erau dispusi la diverse aliante, inclusiv cu partide burgheze, pentru accederea cvasi-constitutionala la putere. De fapt, o buna perioada de timp a inclinat mai mult spre factiunea mensevica, ceea ce l-a indepartat de Lenin foarte serios, pâna când momentul strategic pentru revolutie a venit, in 1917.

Stalin l-a catalogat drept „un alt intelectual nefolositor“, dar nimic nu este mai fals decât aceasta eticheta. Era, intr-adevar, un mare intelectual (spre deosebire de rudimentarul Stalin), dar si un om de actiune totala. Insusi Trotki spunea odata, referindu-se la actiunea politica si la revolutie: „asemenea lucruri, profesore, nu sunt obtinute prin semnatura unei hârtii; ele se petrec in strada si sunt obtinute prin lupta“. La revolta din Petersburg, din 1905, acel preludiu dramatic al Revolutiei din Octombrie, Trotki, spre deosebire de Lenin, a sarit direct in mijlocul actiunii, conducând strategic si tactic sovietul format in vâltoarea rebeliunii si care a controlat puterea in capitala timp de mai multe saptamâni. (Max Eastman scria chiar ca, pentru mai multe zile in acea perioada tulbure din 1905, Trotki a detinut o putere mai mare decât tarul, ceea ce biograful sau, Joshua  Rubenstein, considera o exagerare.) Apoi a venit momentul fundamental 1917, când evenimentele din Rusia au transformat, pentru decenii, statul, societatea si insasi ideea de politica in aceasta tara, dar si in lumea internationala. Iar Trotki a fost unul dintre actorii principali, daca nu chiar principalul actor, in acea drama care a schimbat lumea. (…)

Idealismul sau excesiv, transformat in naivitate politica, l-a indepartat rapid din politica interna sovietica, dupa moartea lui Lenin. Tradat cu usurinta  de vechii camarazi, a fost inlaturat complet din structurile de putere sovietice de Stalin (cel care in niciun caz nu isi confunda vreodata visele cu realitatea in exercitiul puterii), amenintat, exilat in exterior si urmarit pâna la sfârsitul vietii de politia politica a regimului. Din „coautor“ al Marii Revolutii din Octombrie si principal strateg al victoriei in razboiul civil (lucru recunoscut anterior chiar de Stalin), a ajuns sa fie catalogat drept principalul dusman al revolutiei, deviationist, tradator, mensevic etc. S-a aratat dezamagit de abandonarea principiilor pure ale revolutiei de catre Stalin si a continuat lupta in acest registru, pâna la asasinarea sa de catre agentii NKVD in Mexic. In toamna anului 1938, un cetatean spaniol pe nume Ramon Mercader (cu numele asumat de Jacques Mornard) a reusit sa se infiltreze treptat in anturajul lui Trotki din Mexic, unde  acesta traia de ani buni in exil, câstigându-i increderea. Era, de fapt, un agent acoperit sovietic, parte dintr-o operatiune a serviciilor secrete ale lui Stalin, având ca obiectiv eliminarea fizica a lui Trotki. Intr-o dimineata, fiind primit de Trotki in gradina casei sale, i-a infipt pur si simplu un cutit in cap (Trotki lucra atunci la biografia sa asupra lui Stalin). Ranit grav, a mai avut taria sa le spuna garzilor sale, care sarisera pe Mercader, sa nu il omoare pentru ca „acest om are o poveste de marturisit“. Povestea profunda a spus-o insa viata dramatica a lui Trotki, o lectie fascinanta, dar trista, pentru ce inseamna iluziile marii politici care vrea sa schimbe din temelii lumea si nu poate sa o faca.”

Este putin probabil ca soarta regimului totalitar sovietic sa fi fost alta daca Trotki ar fi invins in lupta pentru preluarea mostenirii lui Lenin si nu Stalin, cert este ca nu vom sti niciodata.

Revista-22-logo-Mi-a placut articolul lui Daniel Cristea-Enache, “Intelectualul român și problemele lui”, din Revista 22 ANUL XXIV (1233) (05 – 11 noiembrie 2013). Ca intotdeauna echilibrat si lucid. Ni se pare noua. dar domnia sa se transforma intr-un fel de Elvetie a culturii romane? Si stim bine cat de prospera si calma este aceasta tara. Un etalon.

“Adevărul e că nu prea mai merită să fii, azi, un intelectual critic și un cetățean în deplinul sens al cuvântului. Argumentele tale nu vor fi luate în seamă sau vor fi răstălmăcite, preocupării tale sincere i se vor găsi dedesubturi și culise murdare, îngrijorarea ta, când se va manifesta, va fi ironizată, profilul tău va fi maculat nu într-un fel sau în altul, ci în toate felurile.

De aici, lehamitea unor intelectuali ca Ho­ria-Roman Patapievici sau Mircea Căr­tă­rescu de a se mai preocupa de problemele societății ori umorul negru, caragialian, al lui Andrei Pleșu în descripția obscenității publice. Dar, pe de altă parte, și te­na­citatea intra muros a unor Vladimir Tis­măneanu ori Andrei Cornea, Ovidiu Și­mon­ca sau Vasile Ernu, care spun: da, sun­tem preocupați de aceste probleme și le discutăm. Da, gândim așa, iată de ce. Da, e dreptul celuilalt să gândească diferit, iar problema mea este să apăr acest drept. Da, sunt de dreapta, fără să fiu fascist. Da, sunt de stânga, fără să fiu stalinist. Da, sunt de centru, fără să fiu adaptabil, tran­zacțional și „căldicel“.Voi apăra întotdeauna un scriitor adevărat, indiferent de erorile sale de analiză politică. Și îl voi aprecia pe acel intelectual pu­blic coerent în manifestările sa­le și consecvent în susținerea unui set de valori. Amândurora, le mulțumesc. Pri­mu­lui, ca simplu cititor pasionat de literatură și critic literar interesat de structura și istoria ei. Celui de-al doilea, ca simplu ce­tățean.

Cum spunea Lovinescu, vorbind despre meseria de critic: nici mai mult, dar nici mai puțin decât atât”

Interesant si articolul lui Mihai Patru despre Arabia Saudita care este si ea nemultumita de indecizia politicii externe a administratiei Obama: “Privită cu oarecare reticență atât în lumea arabă, din cauza legăturilor extrem de strânse dintre Riad şi Washington, cât şi în Occident, unde Arabia Saudită este percepută drept ţara de origine a lui Osama bin Laden şi a celor implicați în atentatele de la 11 septembrie, bogata monarhie din Golf pare a fi în plin proces de regândire a politicii sale externe.Nemul­ţu­mi­rea saudită faţă de modul în care SUA acţionează în Orientul Mijlociu Extins nu este o noutate, dar ul­timele demersuri ale Ria­dului indică o încercare de a împinge acest parteneriat într-o nouă direcţie”. Cred ca orice tara care isi doreste un alt rol pe scena internationala simte instinctual ca acum este momentul, in ultimii ani ai mandatului lui Barak Obama pentru a actiona, intr-un fel sau altul, caci dupa 2016 nu se stie daca cel care va ocupa vitala pozitie de Presedinte al SUA va fi la fel de tolerant, permisiv si defenisiv. Acum e momentul fratilor!

(Codruț)

Contributori: Jovi, Codruț.

Precizări:

1. Revistele literare, culturale, de cinema sau de informație, care doresc să apară în această rubrică, o pot face, trimițând, prin reprezentanții lor, un mesaj la jovi@filme-carti.ro. Vom răspunde de îndată și, probabil, favorabil :)

2. Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.

Articole similare

ABC-ul bunelor maniere, de Natalia Ciub

Jovi Ene

Săptămâna Peter Sellers: Being There (1979)

Jovi Ene

Five Easy Pieces (1970)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult