Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefila (9 – 15 aprilie 2012)

-Pe blogul Marele Ecran, Lucian ne prezinta un nou film-splendoare, Le gamin au velo (2011). Rating: Colectabil. Interesanta este si ambienta in care a vazut filmul, intr-o sala plina de pusti de generala: „Invatatoarea Dana Visu de la Colegiul Banatean a facut mai mult decat sa-i aduca pe elevii din clasele III si IV la cinema. Ea a adus filmul in Timisoara. I-a contactat pe cei de la Cinema City si i-a convins sa aduca Baiatul cu bicicleta desi nu era programat sa ajunga. Acum le va da copiilor tema sa scrie o compunere despre ce au vazut. I-am spus doamnei ca mi-ar placea enorm sa publicam si noi pasajele mai interesante din primele „recenzii” ale copiilor (uite o imagine cu puiutii incolonati, la iesirea de la film).”

-Un film pe care nu stiu de ce l-am tot ratat pana acum este prezentat pe blogul „Un film pe zi”. Este vorba de „Run Lola Run” (1998): „Determinare (în sensul împrumutat din engleză în limba vorbită – hotărâre, fermitate) și determinism sunt cuvintele cheie ale lui Run Lola Run, în care ambiția și hotărârea te fac erou într-o lume guvernată de legea cauză-efect. Și cu toate că vieți întregi sunt prezentate în film ca fiind efectul unei ciocniri neimportante, ideea că alegerile sunt cele care hotărăsc lanțul de cauze ulterioare reiese din întreaga poveste, subliniind importanța deciziilor pe care le luăm.”

-Pe „Cinemateca lu’ Zavoi” (un blog descoperit de curand), o prezentare a unui film francez din anul 2005, L’enfant, regizat de fratii Jean-Pierre Dardenne si Luc Dardenne: „Interesant și frumos este sentimentul de implicare pe care îl oferă privitorului. Prin tehnica lui, acest film pare un documentar despre urmările acțiunilor unor iresponsabili. Prin povestea și personajele lui, este, de fapt, un film deosebit care spune povestea unui exercițiu de infantilism, a unei nepotriviri uriașe, a unei încercări de a trăi o viață lipsită de griji, a unui copil care a crescut prea repede.”

-Pe blogul Istoriafilmului.ro, Erzsébet Plájás prezinta filmul lui Milos Forman One Few Over the Cuckoo’s Nest / Zbor deasupra unui cuib de cuci, un film „actual si minunat”, despre care am scris si noi aici: „Din ce cauză rămân filmele lui Forman actuale? Poate din cauză că regizorul are o sensibilitate extraordinară când vine vorba despre caracterul uman şi felul de a fi al omului; sau poate pentru că (într-un sens mai larg) tematica relaţiei dintre putere şi individ este întotdeauna de actualitate. „Maşinăria” conduce între pereţii unui ospiciu mult mai mare, dar frumuseţea operei lui Forman este aceea că fără speculaţie sau analogie de orice fel, ne oferă experiente de neuitat, pe mai multe nivele.”

– Dupa leapsa cinefila pe care am pornit-o acum zece zile, multa lume a nominalizat un film pe care sper sa il vad cat mai curand, fiind interesanta abordarea umoristica a prevederilor Scripturii. Despre acest film, s-a scris pe blogul Un film pe zi: Monty Python’s Life of Brian e al treilea film de lung-metraj pe care cei de la Monty Python îl realizează după succesul cu Flying Circus. Brian (Graham Chapman) se naște în Ierusalim în aceeași noapte cu Iisus, chiar în casa vecină. Filmul urmărește viața lui Brian de la nașterea sa până când ajunge să fie confundat cu Mesia și apoi răstignit pe cruce, și e o satiră la adresa dogmelor bisericești, a claselor sociale și a funcționării politicului într-un stat.”

Pe Cinemateca Trisk, ni se semnaleaza implinirea a 50 de ani de catre James Bond, intr-un articol-documentar: „Cu ocazia împlinirii în 2012 a 50 de ani de la prima apariție a lui James Bond pe ecrane, m-am gândit să vi-i reamintesc pe cei 6 actori care l-au întruchipat de-a lungul timpului: Sean Connery, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan și Daniel Craig, precum și versiunile ”oficiale” în care îi puteți găsi. Se vor întâlni cu toții la petrecerea fabuloasă pe care producătorii seriei o pregătesc, după premiera celui de-al 23-lea film din franciză, Skyfall. „

– Radu Jude a regizat un nou film foarte laudat in blogofera cinefila de la noi. Daca Delia i-a dat nota 8 filmului „Toată lumea din familia noastră”, Bogdan de la Blogul cu filme il lauda la randul lui: ”Toată lumea din familia noastră” este prima lansare în cinematografele de la noi a unui film românesc mai semnificativ. După ”Cea mai fericită fată din lume”, pe care eu personal l-am îndrăgit, în ciuda a ce ”gura târgului” comentează, Radu Jude explorează un subiect neexploatat încă în miile de metri de peliculă ce au curs după 1990. Dacă este un film reușit, este discutabil. Dacă este memorabil, în mod cert este. Povestea s-ar rezuma la un tată, medic stomatolog ratat, care își planifică câteva zile de vacanță cu fiica lui, primele zile de libertate după îndelungul proces de divorț. Jude face o mișcare înțeleaptă: nu radiografiază scurtcircuitarea relațiilor dintre membrii care cândva au reprezentat o familia, ci privește ceva mai departe, făcându-ne martori la un proces de descompunere pe viu a facultății de a gândi, de a fi rezonabil, de a fi flexibil și de a înțelege.”

(Jovi)

-Un loc unde nu ma duc de obicei pentru cronici cinematografice este blogul lui Laszlo Alexandru – publicist, istoric, om de atitudine. Recent insa Laszlo a lasat la o parte pentru o clipa febra actualitatii si impactul istoriei pentru a scrie la rubrica Diverse despre ‘Izvorul Femeilor’ al lui Radu Mihaileanu: ‘După gheara leului cu Va, vis, deviens (Trăieşte!), una dintre cele mai răscolitoare capodopere cinematografice, artistul s-a lăsat furat de pitoresc şi accesoriu, bricolate în scopuri didactic-educative. Mihăileanu poate mai mult de-atît.’

-Rezerve in legatura cu acest film are si Mihai Fulger in cronica pe care o publica in Observator Cultural: ‘Chiar şi cu un scenariu fără originalitate, dacă Radu Mihăileanu şi-ar fi asumat riscul de a folosi preponderent actori neprofesionişti, aleşi dintre oamenii locului, filmul său ar fi părut mai puţin artificial. Aşa, Izvorul femeilor rămîne un divertisment facil, abil lucrat şi bine intenţionat, dar lipsit de emoţia autentică din creaţiile anterioare ale autorului. Întrebarea este dacă putem să-i scuzăm formula brevetată de dragul mesajului lăudabil. Indiferent de răspuns, e clar că Radu Mihăileanu trebuie să revină cu un film la nivelul celor ce l-au consacrat (Trenul vieţii, Trăieşte! Sau Concertul), pentru a ne dovedi că izvorul inspiraţiei sale nu a secat.’

-In fine, iata si opinia Adinei Baya de la ‘Marele Ecran’: ‘Mai mult basm decât poveste cu iz real, Izvorul femeilor nu reuşeşte tot timpul să se menţină pe linia credibilului. Serialele mexicane, la care femeile din film se uită cu evlavie şi suspine, par să-şi fi băgat puţin coada şi în scenariu. Dar, până la urmă, filmul nici nu prea are pretenţia de a fi ”inspirat din realitate”. Pare mai degrabă o filă din O mie şi una de nopţi, decât o secvenţă de documentar. Iar principalul motiv pentru care rămâne foarte fain e bogăţia decorurilor şi a culorilor în care evoluează femeile din satul oriental. Optimismul şi vitalitatea lor molipsitoare. Costumele, interioarele, dansurile şi cântecele povestesc mai multe despre spiritul oriental şi despre ce înseamnă să fii femeie în lumea arabă decât o bibliotecă cu cărţi de istorie.’

-Despre filmul „Toată lumea din familia noastră“, de Radu Jude a scris saptamana trecuta aici Delia. L-a vazut si Ileana Barsan tot de la Observator Cultural: ‘În general, toţi oamenii din familiile noastre sînt cei pentru care amînăm atenţia şi cheful, pe ei sîntem tentaţi să-i judecăm mai aspru decît pe noi înşine, iar vina aparţine întotdeauna celorlalţi, desigur. Și încet, încet, viaţa ajunge să fie în altă parte. Ultimul film al lui Radu Jude, Toată lumea din familia noastră, prezintă în detaliu circul domestic ce pendulează nevrotic între ridicol şi grotesc. ‘

-Compozitorii in filme este titlul unei carti cu o tema interesanta, carte recenzata in ‘Ce am mai citit’: ‘Cinematograful e o activitate paradoxală: pleacă de la clişeu ca unitate fizică elementară a filmului şi ajunge de multe ori tot la clişeu, de data asta în sensul de şablon, de imagine stereotipă şi banalizată. Filmele despre compozitori reprezintă un câmp ideal de etalare a unor asemenea clişee. Cred că puţini sunt spectatorii cu un oarece pospai cultural care să nu fi văzut măcar un film în care Beethoven să fie înfăţişat plimbându-se printr-o pădure, ascultând cântecul păsărelelor şi agitaţia furtunii, după care să se arunce ca un posedat peste portative pentru a compune Simfonia a VI-a (mă rog, numărul simfoniei nu-l reţine mai nimeni). La fel, acelaşi compozitor înspăimântat de nişte bătăi la uşă (poate proprietarul care reclamă chiria neplătită) după care toarnă dintr-o răsuflare Simfonia a V-a, unde cel care ciocăneşte e ditamai destinul.’

-Numarul 3-4 din ‘Viata Romaneasca’ publica un interesant articol semnat de Calin Stanculescu despre ‘Scriitori straini ecranizati in Romania (1955-1989)’: ‘Anul 1955 marchează o premieră în industria cinematografică românească, și anume, un proiect de diplomă, semnat de doi absolvenți ai Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, Manole Marcus și Iulian Mihu, este preluat de Studioul cinematografic București și finalizat în condiții profesioniste. Primul, mai prolific, este maleabil în fața comandamentelor ideologice, neezitând să falsifice biografii (vezi Actorul și sălbaticii), să confere credibilitate unor evidente malformări ale adevărului istoric (Canarul și viscolul, Puterea și Adevărul, Conspirația, Capcana, Departe de Tipperary etc.). Al doilea, frondeur și iconoclast, inegal și inspirit, a dat ecranizări de referință cum ar fi Felix și Otilia sau Lumina palidă a durerii (după romanele lui George Călinescu și Zaharia Stancu, Enigma Otiliei și Jocul cu moartea). Cei doi cineaști aveau să mai facă un singur film împreună și anume Viața nu iartă (1958). La mere era o adaptare liberă a schiței omonime semnate de Anton Pavlovici Cehov, interpreți fiind Silvia Popovici (la debut în cinematografie), Nicolae Enache Praida, regizorul Sinișa Ivetici și Gheorghe Haucă. Filmul celor doi tineri absolvenți anunța afirmarea unei noi generații de cineaști, după cea școlită la Moscova, capabilă să se îndepărteze de canoanele realismului socialist. Astfel filmul lui Marcus și Mihu, cu sprijinul profesorului Victor Iliu, avea șansa să fie finalizat la Buftea și chiar proiectat în întreaga țară. Film-parabolă, opera cineaștilor propune întâmplarea cehoviană într-o tonalitate amară și nu lipsită de un lirism autentic, până la momentul metamorfozei celor doi îndrăgostiți, care se despart ca doi străini pentru care sentimentul iubirii n-a existat niciodată.

-Jovi pare sa-i fi inspirat pe cei de la Movie Zone sa se ocupe si ei in Saptamana Mare de filme cu tema religioasa: In fruntea listei se afla fabulosul ‘Ostrov’ ‘unul dintre singurele filme de sorginte ortodoxa ce le-am vizionat cu cea mai mare curiozitate, a reusit sa ma impresioneze prin ceea ce a expus’.

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan

Articole similare

Cartuse, de Andrei Pogorilowski

Dan Romascanu

The Gambler (2014)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (13 – 19 iunie 2011)

Jovi Ene

1 comment

Laura Trisca (Meleaca) 18 aprilie 2012 at 22:54

Multumesc din suflet, Jovi!!!!

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult