Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefilă (2 – 8 mai 2016)

prin-blogosfera-cinefila-Aron Biro a revenit puternic pe blog, lucru care mă bucură. Printre filmele recenzate în această săptămână, a scris despre Star Wars Episodul VII, ca fiind un film musai de văzut: ”Daca Abrams a dorit sa demonstreze ca istoria este ciclica, ca toate-s vechi si noua toate, i-a reusit. Ramane de vazut daca urmatorul episod va fi un remake la Empire Strikes Back (faptul ca eroina se duce pe alta planeta sa se antreneze cu mentorul ei ma ingrijoreaza deja), sau daca filmul asta s-a dorit doar o recapitulare in scopul uniformizarii audientzei si va exista totusi un fir narativ propriu noii serii. Eu personal m-am saturat de intrigi bazate pe Death Staruri si pe ghicitori legate de relatziile de familie – decat daca nu cumva ni se pregateste revelatzia ca Leia a comis totusi incest cu Luke, iar noua trilogie va sta sub semnul sloganului „I am your Mother!” Sunt cam la limita cu decizia intre a include filmul asta in categoria celor musai de vazut sau a celor contra plictiselii. Mai trebuie sa astept macar inca un film sa vad daca acesta e punctul de abandon. Cum nu am abandonat seria nici la aparitzia lui Jar Jar Binks, si cum rebooturile lui Abrams la Star Trek mi-au parut simpatice, nu pot sa ma dezic inca in halul in care a facut-o CTP.”

CW_Poster_01-Despre noul film Captain America: Civil War, a scris Cosmin Tița pe FilmSinopsis.ro: ”Orice părere aș avea despre România și oricât de mult aș nega sentimentul de apartenență la o țară, undeva, în inconștientul meu, este un mic patriot, care se bucură cu un entuziasm copilăresc mereu când se face referire la această țără micuță, uitată de lume, pe care o numim România. Cel mai probabil datorită actorului de origine română, Sebastian Stan, România este menționată în film, sunt și câteva replici în română și o urmărire în care se văd mașini cu număr de București. Secvența respectivă, totuși, nu a fost filmată în București, ci în Berlin.”

Aproape întotdeauna, cele mai interesante filme se văd la festivaluri. Iată un exemplu pe blogul CeFilmeVad, unde Răzvan Nicoară scrie despre The Price of Desire (2015), văzut la Festivalul Filmului European de la București: ”Acesta este principalul atu al filmului: că te pune ca spectator în perspectiva unor oameni care, la începutul secolului, regândeau ideea de casă. Este casa o mașină de care omul se folosește? Este un adăpost sau un refugiu? Trebuie ea să se integreze în cadrul în care se află sau, dimpotrivă, să îl domine și să îl sfideze? Este casa o cochilie, o prelungire a omului și, în același timp, un mod al său de a se pune la adăpost? Și în același timp, îi arată pe acești oameni – celebrități ale vremii în design și arhitectură – ei înșiși incapabili de a se bucura de ceea ce creează. Ei înșiși oameni fără cochilii, vulnerabili, expuși, goi.”

-Georgiana Mladin ne vorbește pe blogul FilmMenu despre filmul vest-german din 1981 ”Die bleierne Zeit/Marianne și Juliane”, a regizoarei Margarethe von Trotta: ”Pentru Noul Cinema German, anii ’80 au însemnat o domolire a inventivităţii formale a cineaştilor, compensată însă la nivel tematic de necesitatea sondării prin orice mijloace a unui nou deceniu tulburător din punct de vedere politic. Evoluţiile violente ale anilor ’70, definiţi în egală măsură de apariţia terorismului domestic şi de spectacolul isteriei mediatice din jurul acestui fenomen – generator de paranoia colectivă şi legitimator al invadării intimităţii de către stat –, au căpătat greutate în filmografiile unor nume ca Rainer Werner Fassbinder, Volker Schlöndorff sau Margarethe von Trotta. Dacă problema traumei Holocaustului şi a crizelor de identitate aferente acesteia ocupase mentalul colectiv vest-german timp de trei decenii, constituirea grupului de gherilă urbană RAF (Rote Armee Fraktion) şi acţiunile represive ale statului la adresa acestuia, prin care o serie de libertăţi civile au fost încălcate, propuneau o nouă dilemă socio-istorică şi o revenire a subiectului violenţei sociale în dezbaterea publică.”

(Jovi)

-Ion Gnatiuc scrie la liternet.ro despre ‘Remember’ – filmul despre Holocaust pe care l-a vazut la TIFF: ‘Atom Egoyan, regizor canadian de origine egipteană, ne plasează într-un azil unde îşi petrec zilele câţiva bătrâni, printre care şi doi supravieţuitori ai lagărelor de la Aushwitz. Zev Guttman, interpretat exemplar de către Christopher Plummer, şi-a pierdut de curând soţia, însă e nevoit să treacă peste dramă în fiecare zi, din cauza unor lacune de memorie care îi fură accesul la cutia cu amintiri. Singurele momente la care mai are acces sunt doar câteva puncte cheie din trecut petrecute alături de soţia sa (gurile bune spun că pentru creionarea lui Zev, regizorul a apelat la câţiva medici specializaţi pe boala Alzheimer, pentru o mai fidelă redare a trăsăturilor personajului). O stare de lucruri normale, veţi spune, pentru un om care a asistat pe viu la omorârea propriei familii. Conexiunea lui Zev cu trecutul este menţinută de prietenul său şi vecin de azil, Max Rosenbaum (Martin Landau), care îi aminteşte constant de promisiunea făcută soţiei înainte de decesul acesteia: de a-l găsi pe ucigaşul familiilor lor, ce se ascunde undeva prin lume de mai bine de 60 de ani sub o altă identitate.’

Bastille Day-Angela de la CineAmator a vazut ‘Bastille Day’, thriller regizat de James Watkins: ‘Filmul pune in sarcina a doar doua personaje raspunderi uriase, iar acestia le rezolva pe masura ce publicul afla odata cu ei toate informatiile. Violent cat sa nu afecteze, amuzant pana la a nu deveni ridicol si cu actiune pentru a mentine interesul ‘Bastille  Day’ se apropie de filmele buddy flick de tip old-school.  Si o face cu stil si dezinteresat de a deveni un pilon al subgenului.’

-Adriana Gionea de la PostModern scrie despre documentarul dedicat lui Janis Joplin – una dintre cantaretele mele preferate: ‘Cei pentru care anii ’60 au însemnat tinereţea în care muzica rebelilor fisura Cortina de Fier prin forţa vinilurilor sau puştii de azi, ce viseaza la Woodstock-ul necunoscut ca la un paradis ce nu a mai avut răbdare ca ei să vină pe lume, au aşteptat cu sufletul la gură lansarea documentarului Janis: Little Girl Blue. Şi au avut şi de ce! Amy J. Berg nu a fost ovaţionată degeaba. A reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor şi să o aducă în prezent pe acea Janis Joplin pe care o iubeşti dacă eşti fan sau, în cazul în care nu ai auzit până acum de ea, o vei iubi dacă îţi plac blues-ul, folk-ul anilor ’60, vocile feminine puternice ale jazz-ului de abanos, cântăreţele dornice de a-şi pune sufletul în corzile vocale precum Amy Winehouse şi adulmeci cu nesaţ legendele şi poveştile beatnicilor din generaţia lui Kerouac, sau te inspiră dezlănţuirea lui Jim Morrison sau a lui Jimmy Hendrix. Documentarul lui Amy J. Berg te face pur şi simplu să-ţi mişti picioarele (dacă nu poţi dansa cu tot corpul în sala de cinema, aşa cum şi-ar fi dorit zeiţa hippie) în ritmul instrumentelor ce acompaniau vocea electrizantă şi tânguitoare a lui Janis, îţi readuce toate versurile preferate într-un colaj cu intensitatea unei avalanşe de trăiri, dar, mai ales, aminteşte de acea Janis care a putut cuceri generaţie după generaţie prin talentul de a-şi pune sufletul în versuri, de a intra în aceeaşi transă cu spectatorii fermecaţi, de a muşca din viaţă cu toată forţa celei dornice şi capabile de a simţi fiecare tresărire interioară, pe care o expune prin acel amestec între umor, melancolie, durere, ghiduşia copilei ce încearcă să-ţi arate câte o şotie care să-ţi alunge amarul unei relaţii destrămate, pe care îl exorcizează în versurile ei despre femeia care tot aşteaptă după ce a fost amăgita precum catârul ademenit de morcovul promis dacă îşi continua drumul (o imagine-metaforă evocată într-un interviu despre iubire şi amăgire). Dar copila din Janis ştia deja că pentru ea nu există leac odată ce se instala tristeţea după ce părăsea scena şi ecoul fanilor se îndepărta. Pe scenă făcea dragoste prin muzica ei, dar în camerele de hotel, adulata regină a blues-ului şi a Woodstock-ului se trezea mereu singură.’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:

-”Ma ma(2015)

Un etaj mai jos(2015)

03.ByPass(2016)

Articole similare

Peisaj după isterie, de Mircea Cărtărescu

Jovi Ene

Educația Monicăi Lovinescu: „Monica Lovinescu. Tezaurul secret”, de Angela Furtună

Dan Romascanu

Seraphine (2008)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult