Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefila (13 – 19 august 2012)

-O paralela interesanta intre Solaris-ul lui Tarkowsky si cel al lui Steven Soderbergh gasim pe pe Ad’s Blog, cu referiri si la romanul de la care a pornit totul, semnat de Stanislaw Lem: Văzut mai degrabă ca un cadru pentru experimente afective decât pentru sondarea granițelor abstracte ale cunoașterii și ale științei, scenariul SF al lui Soderbergh e ceva mai ușor de digerat, pentru un privitor de secol XXI, decât cel al lui Tarkovsky. (Și spun asta cu riscul să primesc o grimasă de dezgust în locul unui salut, cu proxima ocazie când mă întâlnesc cu un admirator inveterat al regizorului sovietic.) Pe de altă parte, Solaris-ul făcut în 2002 nu te face să îți pui atât de multe întrebări la final. Nu îți deschide neapărat apetitul pentru a reflecta la chestiuni fundamentale legate de existență, nu are ecouri cu bătaie lungă, la fel ca romanul lui Lem, ci mai degrabă se consumă complet și îți dispare din minte la apariția genericului The End.”

Cea mai pertinenta (parerea mea) impresie despre ultimul Total Recall (2012) vine de pe Marele Ecran si este semnata de Lucian: Remixul 2012 iti maseaza vartos muschii oculari, dar nu e “suflet in aparat”, ca sa raspund intrebarii din subtitlu. Dezamagirea e ca productia este marketata ca SF. In afara de decoruri nu este nimic “sefe” in filmul lui Len Wiseman (regizorul seriei Underworld), este doar “action”. Un film kinetic, plin de muschi, care pe alocuri incearca sa faca trimiteri la atmosfera sumbra din iconicul Blade Runner. Aici totul e din mucava,  nu vedem un singur personaj in carne si oase. Un suflet. Doar muschi. Pana si fantasticul Bryan Cranston este o caricatura a personajului negativ pe care atat de meserias il creioneaza in Breaking Bad.”Merita citita toata „povestea” masajului 😉

-Un film romanesc superb este recenzat de Spi-oana pe FilmSinopsis.ro:  Ilustrate cu flori de camp (1971), regizat de Andrei Blaier: “În comparaţie cu 4,3,2 , Ilustrate cu flori de câmp are un mesaj mult mai puternic si e unul dintre filmele care ar putea pune o domnişoară pe gânduri înainte de a risca o intervenţie periculoasă nu doar pentru momentul ales ci şi pentru metodele periculoase practicate. Filmele despre astfel de lucruri, niciodată nu vor fi genul de filme de la care să pleci din cinema fără să rămâi înfiorat, mesajul pe care-l transmit este foarte puternic, transpunându-te într-o lume în care totul este posibil chiar dacă asta înseamnă moartea.”

(Jovi)

-Madalina Dumitrache scrie la liternet.ro despre ‘The Vow’ filmul scris si realizat de Michael Sucsy: ‘The Vow examinează condiţiile obiective pentru a defini dragostea, ca într-un laborator ştiinţific. De asemenea, filmul lui Sucsy atacă şi problematica liberului arbitru, atingând coarda sensibilă a publicului feminin. Bazându-se exclusiv pe distribuţie, filmul poate părea un potpuriu de Nu-mă-uita, cu flashback-uri siropoase, cu multe clişee. Tânăra Rachel McAdams se simte în largul ei cu acest gen de partitură, iar actorul Channing Tatum este adorabil în amorul său disperat. Deşi este un actor decorativ (ex-model-stripper) acumulează capital de simpatie din partea spectatoarelor dornice să vadă şi altceva decât Russell Brand, Seth Rogen sau Adam Sandler. În film, nu există glumiţe pigmentate cu aluzii la sex à la Jennifer Aniston sau Cameron Diaz, doar unele accente de dramă old-fashioned. Pelicula The Vow poate fi un antidot pentru cinismul care ne copleşeşte în comediile americane actuale, încercând astfel să întărească ideea că dragostea nu a dispărut definitiv.’

-Mihai Fulger gloseaza in Observator Cultural pe marginea lui Divan Film Festival (sau Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară) al lui Mircea Dinescu care are loc in aceste zile  si schiteaza o mica istorie a filmului politist romanesc: ‘Cercetînd istoria artei 007 în România pe baza acestei definiţii, observăm că primul policier neaoş a fost produs, în vara lui 1913, de compania „Filmul de Artă Leon M. Popescu“ (aceeaşi care se lansase, în anul precedent, cu Independenţa României, cel dintîi lungmetraj românesc), şi a avut premiera bucureşteană în primăvara lui 1915. Filmul, „regizat“ de Constantin Radovici şi Marioara Voiculescu, se numea Detectivul, avea o lungime medie (3 bobine sau, după altă sursă, „5 acte“) şi, din păcate, s-a pierdut. S-a păstrat, însă, subiectul filmului, rezumat astfel într-o gazetă din epocă: „O femeie bine, silită de amantul ei, un aventurier spărgător, se angajează ca doamnă de companie la fata unor bogătaşi. Astfel, se înlesneşte aventurierului să se introducă în locuinţă şi, în lipsa locatarilor, el sparge casa de bani şi dispare cu conţinutul. Un detectiv este angajat şi în scurtă vreme spărgătorul este prins, după o luptă pe viaţă şi pe moarte“. Presa vremii a remarcat ineditul „rolului dublu“ şi procedeul cinematografice ce permitea ca actorul Constantin Radovici să apară pe ecran concomitent în ambele ipostaze – „bunul“ (detectivul Buel) şi „răul“ (apaşul Giovanni). Aşadar, policierul a luat naştere la noi foarte rapid, în anii realizării primelor filme de ficţiune, şi sub cele mai bune auspicii, manifestîndu-se ca un gen deschis inovaţiei.’

-Simona de la filmetari a vazut The Bourne Legacy: ‘A cincea roată la căruţă, pelicula The Bourne Legacy nu va fi cu siguranţă ocolită de fanii acestei francize, dar cei cu aşteptări foarte mari, s-ar putea să rămână doar cu un gust amar şi cu speranţa pusă în finalul deschis.’

La Marele Ecran au fost printre primii care au semnalat disparitia lui Tony Scott: ‘Indiferent cat de mult l-am ironizat pe fratele lui Ridley pentru alunecarea in spirala mediocritatii comerciale, n-o sa uitam niciodata ca filmele sale, dincolo de toate defectele lor, au fost chiar fun. Iar unele ca Top Gun, Beverly Hills Cop 2, Man on fire sau True Romance au capatat statut de cult. Azi suntem putin mai tristi. Probabil ca ne vom oferi condoleantele urmarind un film de-al lui Tony.’ Ne alaturam.

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.

Articole similare

Interviu Doina Ruști: ”… dincolo de toate astea, a fost un manuscris, în care pe o singură pagină era cuprinsă viața întreagă a unui om”’

Dan Romascanu

Femeile care au renunțat la bărbați, de Karine Lambert

Jovi Ene

Răul cel mai mare: ”Nenorocirea secolului”, de Alain Besançon

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult