Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefila (12 – 18 noiembrie 2012)

-Cinesseur scrie pe scurt despre Killer Joe: Cât despre plasarea filmului ăsta între sau lângă Blood Simple şi No Country For Old Men, aşa cum am auzit vorbindu-se prin târg, aş zice mai degrabă nu, chiar dacă regele neîncoronat al rom-com-urilor stupide, Matthew McConaughey, reuşeşte să se  apropie convingător de Chigurh-ul lui Bardem jucând cam acelaşi tip de personaj: un ucigaş freelancer dement-tenebros. ” Despre film a scris Delia pentru Filme-carti.ro.

-Despre un film care ar fi trebuit sa ia premiul la Cannes pentru scenariu (dupa parerea autorului semnalat), In the Fog, scrie Bogdan de la Blogul cu filme: “Subiectul este, aparent, ăsta: în timpul celui de al doilea război mondial, belarusul de rând trebuie să coopereze cu autoritățile naziste nou-instalate în fiecare localitate. Un grup de lucrători la căile ferate pactizează împotriva dușmanului, fugind apoi de la locul accidentului. Mai puțin unul dintre ei care își continuă munca. După, fiecăruia i se aplică tratamentul unei carcere, sunt condamnați imediat la moarte, mai puțin cel care nu s-a alăturat grupului. Doi soldați implicați în mișcarea de rezistență îl caută pe acesta, pentru a-l omorî, convinși că motivul pentru care a fost eliberat ar fi tocmai că ar fi semnat un pact de adeziune prin care își va turna în viitor concetățenii.”

-Nu am vazut O luna in Thailanda, dar din trailer si din spunerile de pe bloguri nu am crezut ca este o mare realizare. Cinesseur este aparent neutru, considerand ca filmul este totusi o necesitate: Fără îndoială, O lună în Thailanda e un film necesar. El vine să umple un teren aproape viran în care bornele cu plus sunt Mungiu, Puiu et alii, iar cele cu minus nu vi le mai zic că le ştiţi şi singuri. Francezii, de pildă, fac câteva zeci de filme d-astea pe an. Ele nu impresionează prin mai nimic, ba chiar par trase la indigo, însă existenţa lor e benefică pentru că resetează ciclic punctele de reper şi trendurile.”

Pe Ad’s Blog, o cronica realista cu privire la Dupa dealuri si aparentul sau ateism (de altfel, discutia este mult mai larga, am gasit si unul dintre articolele noastre copiat pe un blog extremist, unde Mungiu este acuzat de toate perfidiile din lume): “După dealuri nu poate fi nici pe departe catalogat simplist ca „un film ateist”. El nu cade în capcana condamnării bisericii în cazul Tanacu, așa cum a căzut cea mai mare parte a presei, exploatând potențialul tabloido-morbid generat de preotul exorcist. Dar nici nu absolvă biserica de orice vină. Contrar verdictelor pripite din presă, filmul lui Mungiu nu îl zugrăvește pe preot nici în culori pozitive, nici negative. La fel ca măicuțele, el este mânat de cele mai bune intenții când dorește să o ajute pe Alina pentru a-și depăși „tulburările”. Spre deosebire de cea mai mare parte a celorlalte personaje – medicii care încearcă să se spele pe mâini, polițiștii jemanfișiști sau părinții adoptivi profitori –, preotul își asumă greutatea sarcinii de a ajuta. Și realizează responsabilitățile implicate. Ceea ce nu șterge, însă, impresia de mentalitate scoasă din Evul Mediu pe care o lasă desfășurarea ritualului de exorcizare. Sau naivitatea măicuțelor ce devin complice la crimă. “

(Jovi)

-‘Argo’, filmul de actiune regizat si jucat de Ben Affleck inspirat de criza ostatecilor din Iran din 1980 este prezentat la FILMETARI: ‘Argo este deja unul dintre favoriții pentru Oscar și cu siguranță este făcut după una dintre cele mai leneșe formule după care se câștigă aceste premii. În realitate, este un film făcut pentru ca americanii să se simtă (mai) bine în pielea lor, cu grijă să aibă destule elemente care să atragă atât pe cei „de dreapta” (un lider individualist contra unor stereotipuri cu barbă care urlă amenințător într-o limbă străină) cât și pe cei „de stânga” (prin reabilitarea parțială și revizionistă a unuia dintre cei mai uitabili președinți democrați – Jimmy Carter). Cum e posibil ca aproape toți iranienii din film să fie cele mai grosolane clișee nu reușesc să înțeleg. Mai ales după ce, în ultimii ani, filme precum Persepolis sau A Separation au ajuns să fie destul de accesibile publicului (și mai ales membrilor Academiei Americane) în Occident. Acesta ar fi cel mai mare păcat al filmului, însă, din „fericire”, occidentali sunt la fel de uni-dimensionali, atât cei din CIA, cât și cei de la Hollywood.’

-Am citit in aceasta saptamana inca doua cronici la ‘Dupa Dealuri’. Parerea lui Rontziki de la ‘Evantaiul memoriei’: ‘Nu ştiu dacă l-aş vedea a doua oară, dar este indiscutabil un film care trebuie văzut!’. Dan (coincidenta de nume) de la Dmovieblog scrie: ‘Fiecare vede ce vrea si ce poate in Dupa Dealuri, filmul lui Mungiu fiind decriptabil in chei diverse. Autorul insusi a vorbit despre pelicula ca fiind una “despre dragoste”. Eu am vazut o poveste despre lipsa de cunoastere si mai ales despre lipsa de autocunoastere. Despre cat de tragice pot deveni lucrurile. La nivel macro mesajul se pastreaza, ba mai mult, societatea romaneasca trece in Dupa Dealuri dincolo de necunoastere si aluneca dinspre nebagare de seama catre nepasare. Pozitia autorului asupra Bisericii e nuantata – pare singura care “picks up the pieces” cum zice americanul, dar absurd rigid incorsetata in dogmele proprii in acelasi timp’

-Si ‘Skyfall’ – noul James Bond – continua sa fie obiectul interesului blogosferei. Catalin Olaru scrie in blogul Revistei Cultura: ‘La intersecţia dintre BD, lecţie de psihanaliză pe înţelesul tuturor şi western, „Skyfall” e original, în peisajul seriei Bond şi în universul cultural contemporan, tocmai prin alegerea şi îmbinarea elementelor care îl definesc ca fiind o compilaţie.’

-Răzvan Sădean de la liternet.ro a vazut ‘Snowtown’, debutul australianului Justin Kurzel si scrie: ‘Chiar dacă multitudinea crimelor în serie descoperite în 1999 în orăşelul Snowtown este aproape imposibil de cuprins într-un film, fie el chiar şi de 120 de minute, Justin Kurzel reuşeşte o abordare onestă, redirecţionând atenţia dinspre actul propriu-zis înspre trăirea şi frământarea personajelor. Kurzel nu face altceva decât să supună observaţiei mici detalii grăitoare din imensitatea portretului complet al comportamentului uman şi permite publicului să îşi culeagă propriile concluzii. Criticii au descris Snowtown ca fiind aspru, sec, deviant, brutal, ultra-violent, deprimant, dar dincolo de perimetrul mărginit al cuvintelor, în Snowtown, Kurzel tatonează zona obscură a minţii umane sau oscilaţia între ceea ce poate fi explicat, înţeles, spus şi contrariul.’

-Andrei Gorzo este unul dintre criticii de film pe care ii urmaresc cu interes de multa vreme, asa incat am fost oarecum surprins sa aflu ca se afla la volumul de debut în critica de film – Lucruri care nu pot fi spuse altfel (Humanitas, 2012). Despre carte a scris in ‘Observator Cultural’ Claudiu Turcus: ‘Întrebat de către Film Menu dacă  a luat în considerare posibilitatea de  a pleca din țară – avînd în vedere internaționalismul preocupărilor sale intelectuale –, Andrei Gorzo răspunde franc: „E multă lume care scrie în engleză în America, şi puţină lume pe domeniul meu care scrie în română“. Un spirit malițios ar putea accentua în respectivul raționament doar fibra pragmatică a cronicarului de la Dilema veche, prudența vedetei locale evitînd strategic concurența, însă ceilalți, de bună-credință, care-i vor citi adevăratul volum de debut în critica de film – Lucruri care nu pot fi spuse altfel (Humanitas, 2012) – vor înțelege că dedicarea lui Gorzo, preocuparea lui de a pune bazele unei școli românești de filmologie nu rămîn o simplă retorică bizantină. De fapt, trebuie observat încă din start că perspectiva acestei promițătoare cărți nu-i una demolatoare. Confruntîndu-se cu o tradiție autohtonă inexistentă, criticul bucureștean refuză rechizitoriile inutile – în același interviu, el explică situația: pînă de curînd, inclusiv UNATC-ul fusese o școală de meserii, mai degrabă decît universitate, deci cum să fie încurajată reflecția asupra domeniului? –, optînd pentru o abordare comprehensivă din care scoate un rezultat maxim: conectarea Noului Cinema Românesc la tradiția realismului occidental, teoretizat de André Bazin. ‘

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan

Recenzii filme pe Filme-carti.ro in aceasta săptămână:

-„Ted(2012)

-„L’ordre et la morale” (2011) – Rebellion

Finding Nemo 3D” (2003, 2012)

-„Trust(2010)

-„O luna in Thailanda” (2012)

-„Festivalul Filmului Francez Cluj-Napoca, 15-18 noiembrie 2012” – editorial

Articole similare

Prin blogosfera literară (4 – 10 decembrie 2017)

Dan Romascanu

Alte trei cărți, pentru copii mai mici sau mai mari, de la Editura Paralela 45

Jovi Ene

Istorie și cețuri: Valhalla Rising (2009)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult