Interviu Recomandat

Bogdan Costin – interviu în exclusivitate pentru Filme-cărți.ro

ioLa începutul acestui an, am citit cartea ”Cum să faci primul milion”, Editura Polirom, autor Bogdan Costin. Dacă am mărturisit deja că mi-a plăcut mult cartea, recenzia urmând să apară pe blogul nostru în perioada următoare, ne-am gândit, alături de partenerii noștri, Editura Polirom, la un interviu cu autorul cărții, Bogdan Costin, care a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor noastre si îi mulțumim din nou pe această cale.

-Pe coperta din interior a romanului ”Cum să faci primul milion”, ești prezentat ca fiind ”senior copywriter”. Așadar, ai scris această carte, într-un fel, din interiorul domeniului. Cât de mult este adevăr, cât de mult este ficțiune în romanul tău?

Eu sper că este tot atât de mult adevăr cât este şi ficţiune. Evident, acţiunile de care se face vinovat naratorul sunt ficţiune pură, miza romanului este însă de a descrie o realitate, ceea ce cred că reuşeşte. În decembrie anul trecut, a aparut în presă cazul „mafiei cioclilor”. Câteva firme de pompe funebre primeau informaţii de la medici legişti, oameni de pe ambulanţe şi poliţişti despre accidente soldate cu morţi şi astfel prindeau clienţi noi. Mulţi dintre cei care citiseră deja romanul mi-au spus uite, ce chestie, astfel de lucruri chiar se întâmplă în ţara asta.

Cu siguranță, colegii sau cunoscuții tăi au pus mâna pe roman și l-au citit cu atenție, poate unii s-au regăsit în personajele descrise. Care a fost reacția acestora, ai primit sugestii, critici, s-au manifestat într-un fel?

Majoritatea s-au amuzat şi mi-au spus că le-a plăcut mult romanul. Nu aveau cum să se regăsească pentru că nu am descris persoane reale. Am încercat să creez tipologii destul de duse la extrem ale oamenilor care populează lumea asta, să-i zicem, corporatistă, dar şi ale oamenilor din România de azi.

-Până la urmă, e atât de ușor să faci un milion de dolari? Este cartea ta o rețetă sau i-ai pus acest nume conștient fiind că astfel ”va vinde” mai bine? Dacă ar urma cineva toți pașii din acest roman, ar ajunge oare la 1 milion de dolari?

Evident că nu. Oricum, în roman sunt descrise două metode de a face primul milion, cea a naratorului şi cea a actorului Toma Drăgan. Cred că nouă, oamenilor obişnuiţi, mai degrabă ni s-ar potrivi metoda Toma, dacă ne-ar lovi „norocul” ăsta. Cu titlul, hmm, nu ştiu ce să zic, posibil să fi făcut o greşeală, mai ales când am văzut pe un site care vinde cărţi că au pus romanul chiar în categoria motivaţionalelor, între titluri care încep cu „Cum să…” 🙂

-Publicitarii sunt descriși, în multe pagini, drept niște corporatiști care au pierdut contactul cu lumea reală: petrec numai în cluburi din Centrul Vechi, se duc numai la clinici private și consumă zilnic Xanax sau alte somnifere, muncesc zilnic peste 12 ore și discută mai mult pe rețelele de socializare decât face-to-face. Așa este? Cum ai descrie, din interior, această lume?

Lumea publicitarilor e la fel cu celelalte lumi create de o profesie. E plină şi de oameni faini care îşi fac meseria cu zâmbetul pe buze, care înţeleg că există viaţă şi după job, dar şi de aşa numiţii spălaţi pe creier pentru care cariera e totul, care renunţă la a mai fi oameni şi devin mai mult o funcţie din organigrama firmei în care lucrează. Prietenii mei fac parte din prima categorie. În roman, datorită unghiului subiectiv al naratorului cinic, sunt descrişi mai ales cei din a doua categorie pentru că aici e filonul comic.

-Cartea este extrem de realistă și surprinde foarte bine apetența românului spre senzațional, dorința acestuia de a pătrunde în viața intimă a oamenilor, de la naștere până la moarte. Există vreo soluție să ne îndreptăm și în altă direcție (spre cultură sau spre caritate, de exemplu) sau suntem incorijibili, iar tabloidele (atât în format de hârtie, cât și în televiziune) vor prospera pentru totdeauna?

Ţara asta nu mai are nicio şansă. Indivizii au. Din pacate, sunt puţini cei care, pe cont propriu sau în grupuri mici, încearcă să reziste prin cultură, prin orientare către societăţile occidentale unde oamenii citesc mai mult, se bucură de artă, de străzi curate, de legi care se aplică, de muzică bună, de umor de calitate, de vocea lor care se aude mai bine în spaţiul public. În România, din anii 90 încoace, se încurajează doar spiritul de turmă, de masă manipulabilă, prin vectorii săi: lipsa de educaţie, de cultură, ura faţă de duşmani (cei mai mulţi imaginari), lipsa de iniţiativă privată, cât mai mult mers la biserică şi consum de religie de tip fast-food. Iar acea mică masă de indivizi despre care vorbeam mai sus nu va avea niciodată o forţă politică suficientă pentru a schimba ţara.

Cum sa faci primul milion-”Cum să faci primul milion” este un roman foarte amuzant în majoritatea lui: lumea personajului principal este ironizată masiv, dar pentru un cititor care trăiește într-o lume asemănătoare, totul reprezintă o satiră crudă, care stârnește hohote de râs. Cu toate acestea, finalul este într-un cu totul alt ton. De ce ai preferat această schimbare? Ai schimba ceva acum dacă ai avea de ales?

Nu am preferat eu schimbarea de ton din finalul romanului. Pe de o parte, s-a întâmplat datorită faptului că personajul Toma a căpătat o pondere tot mai mare pe final, pe de alta pentru că nu am vrut să-l las pe narator să devină pe deplin fericit. Nu-i destul că a făcut primul milion? Până la urmă, el nu e un model de urmat, nu e un erou. E un amărât care e atras de lumea asta în care banii fac legea, dar păstrează undeva în adâncul sufletului său negru şi conştiinţa că lumea asta e complet greşită.

-Până la urmă, întrebarea cea mai importantă este: tu ai scris această carte sau ai fost plătit pentru a semna cu numele Bogdan Costin?

Nu pot să răspund la această întrebare. Era vorba că acesta e un interviu despre roman, nu despre detalii foarte intime din viaţa mea personală.

-Iei în considerare în privința cărții tale opiniile bloggerilor sau consideri importante şi de autoritate doar cronicile criticilor literari de profesie? Contează şi bloggerii literari în acest univers mic al literaturii româneşti contemporane?

Nu sunt un om foarte conectat la lumea literară de la noi, dar am vaga impresie că am scris o carte mai pop, mai pentru public, şi mai puţin pentru critica literară. Pentru mine contează, cred, mai mult părerile care apar pe blogurile literare şi share-urile de pe facebook, pentru că îmi doresc ca romanul meu să fie citit de cât mai multă lume, mai degrabă decât să iau premii literare.

-Merită a fi citită literatura română contemporană? Mai ai timp să citești? Dacă se poate, recomandă cititorilor noștri trei cărți românești recente pe care le-ai lua cu tine pe o insulă, în concediu (sau eventual în Thailanda 🙂 ).

Îmi fac timp să citesc, dar tot am prea puţin faţă de cât mi-aş dori. Am o nostalgie intensă faţă de anii adolescenţei şi studenţiei când aveam atâta timp liber şi citeam la greu. Atunci când am nişte timp, recunosc că pun mâna mai degrabă pe o carte străină. Pentru că sunt multe şi bune. Mă pui în încurcătură cu problema cărţilor româneşti recente pe care le-aş lua pe o insulă. În general, astea ar trebui să fie nişte capodopere, aşa e schema cu insula. De ce aş citi pe o insulă a mia carte despre anii comunismului? Aş prefera însă să merg pe o insulă în concediu cu calculatorul meu şi să încerc să mai scriu ceva, pentru că pentru scris am şi mai puţin timp decât pentru citit. Revenind însă la întrebarea ta, pot să spun o carte românească recentă mi-a plăcut foarte mult: volumul Oameni al lui Mihai Mateiu. Sper să scrie şi un roman la fel de bun. Mi-a plăcut pentru că scrie curat, modern, despre lumea de azi. Cred că asta au făcut toţi marii scriitori dintotdeauna: au scris despre lumea din jurul lor, despre schimbările pe care le percepeau în sufletele contemporanilor lor. Recunosc, am pata pusă pe cărţile despre comunism scrise azi. Le prefer pe cele apărute la vremea lor. Soljenitin, Kundera şi alţii.

Bogdan Costin
Bogdan Costin

-Crezi că se poate trăi din scris în România? În cazul unui răspuns negativ la întrebarea anterioară, de ce crezi că nu se poate trăi din scris în România? Care ar fi măsurile necesare a fi luate pentru ca literatura română să ”poată trăi pe propriile picioare”?

Nu. Pentru că trăim în ţara în care se citeşte cel mai puţin din Europa (se leagă şi cu răspunsul de la întrebarea 5). Dar nu cred că vina aparţine exclusiv ne-cititorilor. Cred că şi scriitorii au una. Mulţi parcă nu scriu pentru a fi citiţi. Să fii citit nu înseamnă că devii automat Sandra Brown. Ca să ajungă să trăiască pe propriile picioare, literatura română trebuie să devină o voce în literatura mondială. La fel ca filmul. La fel ca publicitatea românească. Şi nu e suficient să fie doar tradusă, trebuie ca acele traduceri să fie şi citite. Din pacate, n-am auzit de nici un hit în străinătate al vreunui scriitor român tradus. Până şi Albania îl are pe Ismail Kadare. Ştiu că sună puţin cam obraznic ce zic, dar eu cel puţin îmi propun asta: să fiu citit, să fiu tradus şi apoi să fiu citit şi în străinătate. Domnul Leo Burnett, cel care a înfiinţat agenţia de publicitate cu acelaşi nume în care am lucrat, zicea o chestie bună: „When you reach for the stars you may not quite get one, but you won’t come up with a handful of mud either”.

-Ce carte, care scriitor ți-au modificat radical modul de a privi viața, de a scrie?

Nu ştiu dacă mi-au modificat modul de a privi viaţa, ci mai degrabă că m-am regăsit în ce au scris ei. Aşa cred că se întâmplă de fapt lucrurile cu cărţile şi scriitorii, te regăseşti în ele. Altele sunt lucrurile care te formează şi te schimbă, ţin mai mult de viaţa ta, nu de cărţi. La mine, e vorba de Eugen Ionescu, Salinger, Kundera, Michel Houellebecq, Tarantino, Cormac McCarthy, Chuck Palahniuk, Larry David, Kurt Vonnegut şi mulţi alţii. Da, cred că şi scenariştii sunt scriitori.

-În calitate de cititori înfocaţi, întotdeauna am fost curioşi în legătură cu tabieturile scriitorilor… Când scrii, unde scrii, ai superstiţii în legătură cu scrisul?

În cazul meu nu poate fi vorba de tabieturi sau vreun ritual. Când am ocazia şi starea necesară, mă pun la masa din living, deschid laptopul şi mai scriu un pic. Singura condiţie e să fiu singur. Asta se întâmplă greu. Am un job full time, am o familie extra time, îmi place să petrec timp cu fetele mele, îmi place să beau seara o bere sau un pahar de vin, îmi place să-mi spăl creierii cu un film de acţiune sau ce-o fi la televizor atunci (documentare, seriale bune, nu porcării), sunt leneş, sunt comod, iar cu nopţile albe nu m-am împăcat niciodată.

-Lucrezi la o altă carte în momentul de față? Ai un proiect concret pentru viitorul apropiat?

Am multe idei, multe proiecte schiţate. Cel mai dificil îmi e acum să îl aleg pe următorul. Când scrii aşa cum scriu eu, e neplăcut să constaţi după o jumătate de an că te-ai apucat de ceva greşit. Până la acest roman am scris teatru pentru că mi se părea mai uşor. Am scris vreo 4 piese proaste, toate premiate, apoi m-am hotărât să trec la roman. Acum oscilez între a începe altul sau de o mică colecţie de povestiri amuzante despre mediul corporatist.

Vă mulţumim!

Echipa Filme-carti.ro

(Sublinierile ne aparțin. Fotografiile provin din colecția personală a autorului.)

Articole similare

Zenul pânzei: Uciderea Comandorului. O idee își face apariția, de Haruki Murakami

Carmen Florea

Sex în literatură (12): Infracţiuni sexuale în Bizanţ

Jovi Ene

Soţ şi soţie, de Zeruya Shalev

Codrut

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult