Interviu

Scriitor în pandemie: Radu Paraschivescu

Radu Paraschivescu (n. 1960, Bucureşti) este scriitor, traducător şi senior editor la Humanitas. Scrie romane (Fluturele negru, Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, Cu inima smulsă din piept, Balul fantomelor) şi culegeri de povestiri (Bazar bizar, Aştept să crăpi, Am fost cândva femeie de onoare, Omul care mută norii). Eseul Ghidul nesimţitului i se vinde în peste 65.000 de exemplare. Îşi strânge textele despre România în volume ca Maimuţa carpatină, Două mături stau de vorbă, Dintre sute de clişee, Orice om îi este teamă, În lume nu-s mai multe românii sau Vitrina cu şarlatani. Coordonează volumele colective Răcani, pifani şi veterani şi De la Waters la Similea. Are 115 traduceri din Julian Barnes, Salman Rushdie, Jonathan Coe, James Salter, William Golding, John Steinbeck, George Saunders, William Burroughs, Stephen Fry, Nick Hornby, Kazuo Ishiguro, David Lodge, Martin Amis etc. Este prezent în peste 20 de volume colective (Intelectuali la cratiţă, Cartea cu bunici, Cum să fii fericit în România, Bucureştiul meu, Iubire 13, Scriitori la poliţie, Poveşti de dragoste la prima vedere, Selfie, Casele vieţilor noastre, Liber amicorum, Ce poţi face cu două cuvinte etc.). A scris peste 3.500 de articole în diverse ziare şi reviste. Este colaborator permanent la posturile de radio Digi FM şi Rock FM, precum şi la postul de televiziune Digi Sport. Scrie pentru săptămânalul New Money.

-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?

Ca pentru multă lume, 2020 a fost un an straniu, care mi-a curentat obiceiurile, pofta de-a călători şi stilul de viaţă. Un an care a adus cu sine nu doar testarea pentru Covid-19, ci şi pentru câteva criterii: solidaritate, capacitate de adaptare, prudenţă. Am pierdut pe plan turistic (două city break-uri ratate la Valencia şi la Bruges), dar cred că am câştigat ca eficienţă a muncii. Lucrând la un birou dintr-o cămăruţă, n-am avut de făcut mari sacrificii şi n-a trebuit să-mi modific radical foaia de parcurs a zilei. Obligaţia de-a sta în casă m-a făcut să fiu mai harnic decât de obicei. Aşa se face că am publicat două cărţi personale (Recviem vesel pentru tata şi Vitrina cu şarlatani) şi patru traduceri (Bărbatul cu haină roşie, Eroii, Pastoralia şi Oglinda dorinţelor). Nu cred că m-am schimbat fundamental faţă de felul în care arătam în februarie 2020. Poate că am devenit ceva mai precaut, atâta tot. În rest, sunt acelaşi. Singurele frustrări, în lunile stării de urgenţă, au ţinut de neputinţa de-a mai circula cu metroul (locul în care, ciudat, citesc cel mai bine) şi de-a mă plimba în voie pe străzi (trebuie să fac mişcare zilnic, ca să nu mai spun că-mi şi place). Însă mi-am păstrat colaborările la radio şi la TV, ceea ce înseamnă că am ieşit din casă destul de des. E adevărat, am avut şansa de-a evita mereu orele de vârf şi am fost cât am putut de prudent.

-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?

Am participat la două-trei şi am refuzat peste zece. E ca în reclama de la Snickers: „Nu eşti tu când ţi-e foame”. Nu sunt eu când sunt online, prin Zoom sau prin alte asemenea. Am folosit laptopul soţiei în cele două-trei situaţii când n-am avut cum să refuz – eu nu am laptop, cameră video etc. Lucrez strămoşeşte pe un desktop şi mi-e foarte bine aşa. Multă lume e dezinvoltă pe Zoom şi nu se simte falsificată, indiferent de vârstă şi de elan. La mine e un pic altfel. Îmi place să-i văd pe viu pe cei cu care comunic şi-mi place să mă vadă şi ei pe mine. În integralitate. Cu particularităţi, gesturi şi cusururi. Bănuiesc totuşi că acest tip de-a comunica va continua după pandemie, mai cu seamă fiindcă asigură relaţia cu publicul din alte ţări. În plus, e de bănuit că multe firme vor lucra de acasă mai mult decât de la serviciu, făcând astfel economii la capitolul închirierilor de sedii. Aud tot mai des că viitorul e în online şi n-am motive să cred că nu va fi aşa. Asta nu mă împiedică să visez la următorul târg de carte cu vânzoleală, public real, emoţii netrecute prin filtrul unui monitor şi fum de mititei afară.

-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?

E greu de spus. Statisticile ne plasează la retrogradare în ceea ce priveşte cititul şi cumpărarea de carte. Statul acasă nu înseamnă neapărat citit mai mult. Poate însemna pentru unii, atât. În plus, dacă stai într- un apartament de două camere în care ai, pe lângă partenerul de viaţă, un copil mic şi un câine gălăgios, îţi asiguri mai greu liniştea necesară cititului. Iar pe urmă vin Netflix şi alte platforme asemănătoare, care te confiscă fără să-ţi dai seama. Uite, eu sunt un cititor înrăit, dar simt că în 2020 am citit ceva mai puţin decât în 2019. (E adevărat, am scris şi am tradus mai mult.) Pe lângă asta, unii emotivi nu găsesc linişte pentru citit fiindcă se uită insistent, aproape ritualic, la statisticile Covid-19 de la televizor şi se pierd în discuţii şi speculaţii pe temă. În ceea ce priveşte interesul pentru cărţile mele, cred că Recviem vesel pentru tata s-a bucurat de mai multă atenţie decât alte cărţi, însă n-aş lega asta de pandemie şi de statul acasă. Pur şi simplu protagonistul cărţii şi, bănuiesc, registrul în care a fost scrisă cartea au  suscitat simpatie şi atenţie. Gura lumii a făcut restul. X a aflat de la Y şi aşa mai departe. Asta se întâmplă cu multe cărţi, numai că în cazul Recviemului vesel a contat, cred, şi felul în care cititorii au avut impresia că parcurg episoade şi poveşti de care, sub o formă sau alta, într-o măsură sau alta, au avut şi ei parte în vieţile lor.

-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.

Aici e simplu. Prevestirea Ioanei Pârvulescu (Editura Humanitas) şi Zona de interes a lui Martin Amis (Editura Pandora M), în traducerea de toată lauda a Mihaelei Ghiţă. Dedicat „tuturor taţilor”, romanul Ioanei te absoarbe, ca de altfel toate cărţile ei de proză. Prevestirea este o poveste care iese din rama episodului biblic, te poartă în multe direcţii şi îţi vorbeşte, printre altele, despre vinovăţie şi ispăşire, despre forţa simbolului şi temerile noastre de zi cu zi. Ioana Pârvulescu e un cocktail de talent, cultură şi inspiraţie, iar cartea apărută în 2020 nu o confirmă doar în ipostaza de scriitor filmic, ecranizabil, ci şi în cea de profesionist la nivel înalt. Zona de interes e lui Martin Amis este un roman despre nazism cum nu ştiu să se mai fi scris. Fără patetismul tradiţional, fără clişeistica devenită inevitabilă în cărţi traduse şi la noi, ba chiar cu un umor pe care e greu, al naibii de greu să-l asociezi unui lagăr de concentrare. Amis reuşeşte să confere romanului său o dimensiune morală fără pisălogeli didacticiste şi are isteţimea de-a nu împărţi lumea în tabere. Altfel spus, nimeni nu e compus doar din praf de stele sau din puroi. Cei buni au destule hibe, cei răi au, culmea, unele virtuţi. 

-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?

Încep cu traducerile. Dacă Middle England a lui Jonathan Coe tocmai a apărut la Polirom cu două-trei zile înainte să-ţi răspund la întrebări, aştept să iasă pe piaţă alte două traduceri pe care le-am făcut la sfârşitul lui 2020 şi în ianuarie 2021: Koba cel cumplit de Martin Amis (Editura Pandora M) şi Troia de Stephen Fry (Editura Trei). Plus nişte cărticele pentru copii la Editura Arthur. Mă aflu acum, ca traducător, într-o situaţie în care n-am mai fost de prin 1995: nu am nimic în lucru. Dar nu mă plâng, îmi rămâne mai mult timp pentru cele două cărţi de proză pentru care am deschis şantiere: un volum de povestiri italiene cu titlul (provizoriu) Misterele din Fiumelatte şi romanul francez Podul diavolului, pe care îl anunţ deja de ceva vreme.

Articole similare

Woody Allen în dialog cu Stig Björkman

Jovi Ene

Fragment în avanpremieră: ”Intelighenția basarabeană azi”, de Vasile Ernu – Nici eroi, nici trădători. Despre Basarabia, comunism, ascensoare sociale, Unire sau un nou proiect de țară

Jovi Ene

Interviu Marian Ilea: ”Nu e suficient să cunoşti locurile, să te impresioneze ca să scrii o carte, e nevoie să-ţi asumi spaţiul acela”

Jovi Ene

3 comments

Mihai Buzea 1 februarie 2021 at 22:17

Fain, da, dar oleacă complexant, totuși. Uite cine știe să muncească, pandemie sau nepandemie! Cu ocazia asta aflu și eu portofoliul lui Radu Paraschivescu… complexant, repet. Ca să nu mai zic că ultimul roman de Martin Amis pe care l-am citit a fost cel publicat în 1984… e clar că nu mă las anul ăsta până nu dau gata The Zone of Interest (apărut acum șapte ani, dar mai bine în 2021 decât niciodată, vorba românului). Da’ e ceva ce nu-nțeleg: cum adică „un volum de povestiri italiene”? Cum adică „un roman francez”? Așa, la prima cugetare, s-ar putea înțelege că povestirile au subiecte din Italia și romanul e adunat în jurul unui subiect din Franța, dar parcă poți să știi dacă chiar azi căzut peste gândul autorului… ?!

Reply
Radu Paraschivescu 3 februarie 2021 at 17:34

Mihai Buzea

Mulţumesc pentru interes. Da, sunt povestiri cu subiecte şi decor din Italia. Şi, din nou da, romanul e lucrat în jurul unui monument istoric din Franţa.

Reply
Mihai Buzea 4 februarie 2021 at 17:18

Decoruri din Italia, monument din Franța… e clar. Florin Iaru nu are dreptate, nu a avut dreptate de la bun început! Eu i-am zis, dar ce folos?!

Păi, atunci… spor la scris, spor la promovare (ce? E parte din!), mult noroc la critică și la vânzări!

A, da: scuze pentru acel „chiar azi căzut”. A se citi „chiar ai căzut” – typo! Vorba lui Nenea Iancu: „Se-ntâmplă!” 🙂

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult