Interviu

„Lumea se împarte între cei care iubesc pisicile și cei care nu. Eu nu am încredere în a doua categorie” (interviu relaxat cu Antoine Laurain)

L-am cunoscut pe Antoine Laurain înainte de lansarea volumului său, „Pălăria președintelui” – pe care l-am și prezentat aici – apărut recent în limba română, în traducerea lui Doru Mareș, la Editura Humanitas Fiction. Ne-am întâlnit la librăria Humanitas de la Cișmigiu, înainte ca autorul să plece mai departe spre Iași. Până una, alta, s-a declarat încântat de București, cu toate că a avut puțin timp la dispoziție să îl viziteze.

– Este prima dată când vizitați România – cum vi se pare?

Am avut timp să mă plimb puțin ieri, și cred că și vremea este frumoasă.

Din punctul meu de vedere, vremea este departe de a fi frumoasă; dimpotrivă, burează, iar temperatura este mult prea scăzută pentru mijlocul verii. O fi vorba despre amabilitatea francezilor? Antoine Laurain pare ușor obosit, însă neagă că ar fi vorba despre program sau despre numărul redus de grade. Pe un ton egal, măsurat, acceptă să dezvăluie motivele pentru care a decis să scrie o carte a cărei acțiune se petrece în timpul guvernării lui François Mitterand.

Intenția mea a fost să scriu o poveste, iar în povești personajele sunt, deseori, în căutarea unui obiect magic. Inspirat de figura președintelui Mitterand, care a avut cel mai lung mandat din istoria Franței, i-am ales pălăria ca „obiect magic”, care croiește acțiunea și afectează personajele. În același timp, cred că magia pălăriei este capacitatea ei de a le ajuta să își dobândească libertatea.

– Totuși, vorbim despre o dimensiune simbolică, nu? Personajele au deja abilitățile necesare scopurilor lor, însă pălăria le dă un „boost” de încredere în propriile forțe.

Întocmai. Pălăria lui Mitterand este, mai degrabă, simbolică, și avem cu toții nevoie de așa ceva în viața noastră, pentru a ne încuraja să continuă.

Autorul nu consideră că ar exista vreo tentă autobiografică în carte, fiind vorba despre o perioadă „prea îndepărtată, și totuși, cumva, încă apropiată”, însă își amintește cu plăcere de ea. Întrebat dacă este nostalgic, sau mai degrabă conectat la prezentul modern, răspunde că i-ar fi dificil să aleagă, mai ales că, pe atunci, nu existau mijloacele de comunicare de care dispunem acum. Antoine Laurain nu ar fi putut răspunde la întrebările unui redactor curios al echipei filme-cărți.ro, și nici nu ar fi putut comunica prin e-mail cu cititorii.

Cărțile dumneavoastră au fost ecranizate. Ați fost implicat în scrierea scenariilor?

„Pălăria președintelui” a devenit o mini-serie britanică, iar pentru celelalte, s-au vândut drepturile, însă, deocamdată, nu sunt sigur de nimic. Am participat la adaptarea „Pălăriei” sub formă de scenariu, însă atât. Mai demult, scriam eu însumi scenarii pentru scurtmetraje, însă am decis să mă dedic în exclusivitatea scrierii romanelor.

Scenarii sau romane?

Romane, fără discuție! Asta, fiindcă pot face tot ce vreau, și nu sunt încorsetat de „tradiționalismul” unui scenariu. Acesta va deveni, în final, film, și se investește multă muncă în realizarea lui, se vine cu idei diverse și se iau decizii, însă nu prea există libertate.

Aveți cărți care v-au inspirat, sau pe care le-ați citit pe nerăsuflate când erați mai tânăr?

Da. Am citit cu plăcere Patrick Modiano, când eram tânăr.

– Alegere personală sau lectură la modă?

Modiano nu se studia, pe vreme aceea. Nu, a fost vorba despre o alegere personală, motivată de subiectele abordate în cărțile sale și de actualitatea literaturii.

Vorbim despre opiniile sale cu privire la educarea tinerilor cititori și despre metodele de încurajare a lecturii în rândul tinerilor. Autorul este de părere că ar trebui lăsați să citească ceea ce le place, că orientarea programelor școlare ar trebui să fie concentrată în direcția literaturii moderne, și că literatura clasică poate fi, mai degrabă, greoaie și neantrenantă, în special pentru mințile tinere.

Pe scena literară contemporană, găsiți autori care să vă inspire?

Surse de inspirație, nu. Dar îmi place să-l citesc, de exemplu, pe Houellebecq, deși este mai puțin optimist decât mine.

Iar acum cu ce vă ocupați? Aveți plauri pentru un viitor roman?

Da, trebuie să scriu un roman. „Trebuie”, fiindcă este o muncă îndelungă și susținută. Am două idei și aș vrea să pot alege una dintre ele.

Aveți o rutină în privința scrisului?

În general, scriu la mine acasă. Nu îmi fac niciodată planuri; cunosc începutul poveștii și am o idee unde se va termina, însă cam atât. În schimb, lectura trebuie să fie fluidă, iar cititorului să i se pară că a fost scrisă fără poticneli. Am colegi scriitori care știu ce se va petrece deja în capitolul 28 – însă nu eu. Eu aștept ca personajele să mă surprindă.

Preferați vreunul dintre ele?

Nu, le iubesc pe toate! Însă îmi place mult parfumierul din „Pălăria președintelui”, fiindcă renaște grație magiei obiectului cu pricina și își relansează viața.

Alege să își plaseze acțiunea romanelor în Franța, fiindcă este un teritoriu cunoscut, cu care se conectează. Adept al teoriei „Scrie despre ce știi”, crede și în documentarea temeinică, fiindcă este conștient că nu se pricepe la orice domeniu și că, adesea, trebuie să ceară informații de la persoane avizate.

Cum vedeți munca de scriitor, ca un proces de construcție sau ca un efort de detectiv?

Este o comparație bună. Prefer, într-adevăr, ancheta, observarea fină a oamenilor din jurul meu și adaptarea în ficțiune. În fond, toți autorii adoptă trăsături ale persoanelor cunoscute pentru personajele lor.

În ultima vreme, ați călătorit mult pentru promovarea cărților dumneavoastră.

Da, cărțile mele se vând bine în străinătate și am avut ocazia de a face turnee în Statele Unite și în Germania, cel mai recent. Mă bucur mult că există șansa de a fi traduse și de a fi cunoscute și de alte țări și culturi.

Așadar, pentru potențialii scriitori. Dacă ar veni cineva la dumneavoastră să vă spună că dorește să devină scriitor, ce i-ați spune?

L-aș întreba dacă este sigur [râde].

Nu este puțin descurajant? Considerați că munca este grea?

Da. Este dificil să fii publicat, să relaționezi cu agenții potriviți, cu editurile, cu publicul. Și, înainte de toate, este o muncă solitară. Nu mergi într-o redacție, unde te întâlnești cu colegii tăi jurnaliști și schimbați idei la cafea; ești mereu singur. Trebuie să scrii singur de la primul până la ultimul rând, între o sută și trei sute de pagini.

Totuși, continuați să faceți asta.

Așa este, fiindcă mie îmi place să construiesc povești și să le spun cititorilor. Dar trebuie să fim conștienți că este o muncă mult mai puțin glamour decât pare.

Născut și crescut la Paris, întrebat dacă există locuri aparte, mai puțin cunoscute, pe care le-ar recomanda turiștilor, răspunde că locul lui preferat este bistro-ul din fața apartamentului său – un reprezentant tipic, cu toate că schimbarea iminentă a proprietarului îl neliniștește. Piața Batignolles este un alt loc din cartierul său în care îi place să se plimbe, admirând rațele de pe lac.

Dacă ar fi să scrieți o biografie romanțată a unui personaj, care ar fi acesta?

Pisica mea.

Aveți pisică?

Da, firește. Dumneavoastră aveți pisică?

Desigur. Cred că mai toată lumea are cel puțin o pisică, mai nou.

Da, lumea se împarte între cei care iubesc pisicile și cei care nu. Eu nu am încredere în a doua categorie. Pisica este asistenta mea, a ajuns într-o zi la mine pe fereastră și s-a instalat bine-merci.

V-a adoptat, și acum vă cunoaște toate secretele.

După o discuție intensă și detaliată despre pisici și despre efectele lor benefice asupra sănătății companionilor lor umani, încheiem de manieră pozitivă. Îi urez mult succes lui Antoine Laurain în continuarea turneului său românesc, dar și internațional, și mai discutăm o vreme despre limbi străine, despre cât de importantă este învățarea lor într-un context de comunicare și despre cum reușim să ne adaptăm atunci când mediul ne-o solicită.

Pălăria președintelui” este o lectură plăcută, ușoară, fără pretenții, iar simbolismul despre care am dezbătut cu autorul este prezent în mod subtil. Presărată cu mici întorsături de situație tragi-comice, poate fi privită și ca istoria unor deveniri – o istorie scurtă, fulgerătoare, care arată cât de importante sunt deciziile de moment și cum o potrivire a sorții poate scoate tot ce e mai bun din oameni.

Articole similare

O viață de eșecuri travestite în victorii, biografia unui om al vechiului regim: Amiralul Horthy

Iulia Dromereschi

Interviu Radu Niciporuc: ”Nu am inventat nimic! Cititorul poate să viseze și să creadă că e o ficțiune”

Jovi Ene

Aventuri în Imperiul Țarist: Pelerinul vrăjit, de Nikolai Leskov

Jovi Ene

1 comment

Rodica Gavril 16 martie 2019 at 21:13

Un interviu interesant, pe baza unei cărți pe care chiar aș vrea să o citesc. Toată discuția pare relaxată, lejeră, dar nu e delic așa, iar tot ce afli e nou și stimulativ. Cât despre pisică, ce să mai spun? Fac și eu parte din “toată lumea” – și abia aștept să citesc o astfel de carte!

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult