Orwell 2+2=5 (2025)
Regia: Raoul Peck
Nu cred că lui George Orwell i-ar fi plăcut documentarul ‘Orwell 2+2=5’ pe care George Peck l-a scris, regizat și l-a dedicat biografiei sale și relevanței scrierilor sale și în special a romanului ‘1984’ în lumea de astăzi. Am văzut documentarul la avanpremiera organizată de cinematograful Elvire Popesco și am ieșit cu multe întrebări, ca să nu zic indignări. Opera lui Orwell nu este scrisă în stil de manifest politic și nu are ca țintă totalitarismele de o singură culoare, ci toate regimurile care oprimă personalitățile și aservesc limba și gândirea. Înainte de orice însă, Orwell respingea adevărurile absolute și impunerea lor – nu doar prin forță ci și prin propagandă. Scenariul scris de George Peck și felul în care și-a ales purtătorii săi de mesaje pare în multe momente a fi mai mult o colecție de sentințe fară apel decât o invitație la dezbatere. Orwell este întotdeauna actual și astăzi mai mult decât oricând. Aservirea mesajelor sale în direcții selectate, ignorând universalitatea acestora este însă ne-orwelliană.
Romanul ‘1984’ a fost scris în ultimii doi ani de viață ai lui Orwell, care au fost și ani de doliu după moartea soției sale și ani de suferință datorită bolii care-l macină și care avea să-i curme viața atât de timpuriu. George Peck combină fragmente din trei dintre filmele care au adus pe ecran versiuni cinematografice ale romanului cu scrisori și pagini de jurnal în lectura actorului Damian Lewis. Prezentarea biografică este neliniară, cealaltă perioadă care este acoperită mai în detaliu fiind cea a adolescenței și tinereții sale, care include cei cinci ani petrecuți în serviciul colonial britanic din Burma, ani decisivi ca experiență de viață și confruntare cu aspectele întunecate ale unui sistem opresiv. Mult mai puțin este însă acoperită tocmai perioada maturității sale intelectuale, a debuturilor literare, a rătăcirilor și trezirilor sale ideologice. Cei care cunosc bine biografia lui Orwell (și exista câteva cărți remarcabile care pot fi consultate) știu că el nu a ezitat să corecteze traiectorii greșite pe care le parcursese în tinerețe și să critice ideologiile extremiste, dar și tendințele autoritare ale sistemelor la care cândva aderase. Orwell a fost un om care a cercetat și s-a îndoit, care s-a revoltat contra mijlocului social și intelectual din care venea, care și-a pus întrebări mai mult decât a emis răspunsuri. Partea biografică mi s-a părut bine realizată, dar cu lacune semnificative.
George Peck este în mod cert un documentarist experimentat și talentat, dar și un om cu convingeri clare. Spre deosebire de eroul filmului său el pare a avea mai multe răspunsuri decât întrebări. Ceea ce m-a deranjat în special în film a fost felul în care detalii din biografia lui Orwell sau elemente din filmele care-i ecranizează epoca sunt alipite în mod programatic unor afirmații politice critice, venite dintr-o singură direcție, față de apecte și tendințe ale totalitarismelor de astăzi și ale tendințelor autoritare din democrațiile contemporane. Selecția țintelor criticilor este foarte focalizata și destul de unilaterală. Nu apare nicio referință la aspectele orwelliene ale teocrațiilor islamice sau ale dictaturilor comuniste de după Stalin (cu excepția unei singure referințe la khmerii roșii). Alte alăturări sunt forțate. Oare chiar sunt oligarhii tehnocrați mai periculoși decât predicatorii religioși fundamentaliști sau decât ideologii totalitarismelor contemporane? Istoric, lipsește total orice referire la propaganda comunistă și la opresiunea (de la limbaj la tortură) practicată timp de jumătate de secol în Europa Răsăriteană. Chiar daca aș putea fi de acord cu multe dintre pozițiile critice exprimate în film, mi se pare la fel de semnificativ ceea ce scenariul a ales să omită. Marea dezbatere idelogica a lumii de astăzi este cea dintre totalitarism și democrație, dintre adevăr și falsificarea acestuia prin minciuni, dar și prin omisiuni. Orwell nu poate fi înrolat într-o pledoarie pentru semi-adevăruri.
