Ochazuke no aji (1952) – Flavor of Green Tea Over Rice
Regia: Yasujirô Ozu
Distribuția: Shin Saburi, Michiyo Kogure, Kôji Tsuruta
Tradiţie. Familie. Ceai. Ozu. Calea artistică a maestrului japonez Yasujirô Ozu se întinde pe parcursul a 35 de ani, de la ultima perioadă a cinematografului mut până în 1962. Este prima dată când văd „Aroma ceaiului verde peste orez” care aparține perioadei imediat postbelice în carieră sa. Între anii 1947 și 1957, Ozu, întors din război și armata unde își petrecuse șapte ani, a făcut un film în fiecare an. Câteva dintre ele sunt considerate printre capodoperele sale și printre cele mai bune filme realizate vreodată. Nu este exact cazul cu „Aroma ceaiului verde peste orez”, care are defectele sale și prezintă semne de îmbătrânire, dar este totuși un film remarcabil din multe puncte de vedere.
Ozu a scris primul scenariu al filmului în 1939 și a încercat să-l promoveze prin unitatea cinematografică a armatei japoneze cu care lucra, dar nu a putut sau nu a vrut să-l adapteze la cererile de cenzură în vremuri de război. Ieșit pe ecrane 13 ani mai târziu, el aparține seriei de filme în care regizorul captează procesul de tranziție pe care societatea japoneză, poporul și instituțiile sale a trecut-o în anii de după înfrângerea Japoniei și în primul deceniu al ocupației americane. Peisajul exterior este mult schimbat, normalitatea vieții pașnice și chiar confortabile pare să se fi întors, nu vedem semne vizibile ale distrugerii aduse de război și există o singură scenă în care eroul principal se întâlnește cu un fost camarad din armată, scenă care nu nu arăta prea traumatizantă, nici prea diferită de scenele similare care s-au făcut în alte țări după al doilea război mondial. Modificările se situează la nivelul componentelor de bază ale societății. În timp ce la locul de muncă metodele și tehnologia de lucru au îmbrățișat unele caracteristici occidentale, ierarhia și abordarea paternalistă continuă să domine relațiile de muncă. Familia continuă într-o structură dominată de bărbați, dar sub suprafață există o revoluție în ceea ce privește rolul femeilor. Două generații sunt prezentate în povestea pe ecran. Cea mai în vârstă încearcă să mențină aparențele și de fapt să înșele cu vechile metode. Cei mai tineri nu acceptă vechile căi și tradiții, inclusiv aranjamentele de căsătorie. Criza familiei din cele două generații, sub presiunea schimbărilor din jur, este subiectul principal al filmului.
Stilul povestirii și de filmări al lui Ozu este prezent și ușor de identificat. Aparatul de filmat abia se mișcă dacă se mișcă și fiecare scenă este o compoziție cu personajele care evoluează în cadre și decoruri elaborate, care sunt fiecare o delectare vizuală. O mare parte din acțiune are loc în casa cuplului eroilor aparțînând clasei mijlocie bine înstărite și Ozu nu are egal în filmările de interior casei, cu aparatul de filmat plasat mai jos decât îl pun alți regizori, pentru a crea sentimentul de intimitate și perspectiva locuitorilor casei japoneze. Distribuția îl include pe Shin Saburi în rolul soțului aparent cenușiu și ale cărui secrete ascunse și omenie profundă sunt treptat dezvăluite, și pe Michiyo Kogure în rolul soției (mi-a plăcut mai puțin interpretarea ei).
Sfârșitul este o combinație a unei idei minunate cu motivul principal pentru care acest film eșuează parțial. Pe de o parte, ideea reconcilierii familiei prin mâncare tradițională (orez) și ceai este strălucita, și Ozu deschide aici un drum în cinematografia japoneză și cea Orientului Îndepărtat care va fi urmat și va atinge realizări excepționale în lucrările altor creatori de filme, ani și chiar decenii mai târziu. Din păcate, această scenă frumoasă și sensibilă este urmată de una cu un declarativ anost în care soția explică prietenelor motivele reconcilierii. Concluzia pare a fi foarte convențională și nejustificabil de submisivă din perspectiva feminină, iar modul în care se vorbește este, de asemenea, surprinzător de rigid și didactic pentru un film al lui Ozu. Din fericire, există încă o scenă finală în care apare cuplul mai tânăr, o scenă care deschide o poartă pentru viitor și crează sentimentul că transformarea este pe drum și nu poate fi oprită. Chiar și perspectiva fixă a aparatului de filmat este abandonată în această secvență finală. Continuarea însă aparține unui alt film.
Nota: 8/10
Filmul subtitrat este disponibil pe YouTube:
https://www.youtube.com/watch?v=SF3lJ5MuX04
1 comment
nu știu cum poți să-i dai o notă filmului lui Ozu. asta presupune că ai făcut cel puțin un film comparabil. nici cu scrisul nu prea le ai. nu mai scrie recenzii despre lucrurii pe care nu le cunoști.