Toata lumea din familia noastra (2012)

Toata lumea din familia noastra (2012)
Regia: Radu Jude
Scenariul: Radu Jude, Corina Sabau
Distributia: Serban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sirbu, Gabriel Spahiu, Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu, Alexandru Arsinel

“Toata lumea din familia noastra” este – intr-o forma sau alta  – nevrotica! 🙂 Unii sunt depresivi nevrotici sau mocniti nevrotici, iar altii sunt activi la cote maxime. Singurul personaj neatins inca patologic, pare micuta Sofia, care are si ea, la randul ei, in contact impurificator cu adultii, unele manifestari ingrijoratoare, cum ar fi cautarea unor refugii- pavaza (suptul concentrat al degetului sau focusarea privirilor undeva in neant sau dorinta obsesiv-compulsiva a unei cani de ciocolata calda).

Daca ne retragem cativa pasi si ne detasam, poate captam  si fateta satirei sociale si a umorului frust care deriva din zvarcolirile personajelor inclestate pe viata si pe moarte. Altfel, traim alaturi de ele, de personaje, o drama.

O drama pe care de multe ori chiar am intalnit-o in viata: familii care se desfac si in aceasta sfasiere, legea este aceea care legata la ochi, cantareste in  blind – sentimente si aptitudini in conformitate cu care incredinteaza unei parti (in 99% din cazuri – mamei) cresterea minorului si stabileste celeilalte parti (adica tatalui) – un acces si un program limitat de viata-vizita.

Povestea acestei familii divortate este nitel atipica, pentru ca daca in cele mai multe cazuri EL este acela care inseala, se separa si isi reface viata alaturi de o ALTA, aici EA este aceea care tradeaza, divorteaza si primeste in cuibul revendicat in totalitate, un ALTUL. Un cuib in care are in stapanire si copilul si mama buna la toate in casa si bunurile acumulate in timpul casniciei!

Dar toate acestea le aflam pe parcursul filmului. Povestea este bine scrisa si ne dezvaluie intr-o unitate de timp concentrata, din zori si pana undeva dupa amiaza si aproape numai in spatiul unui apartament, un cumul de personaje-caractere, cetateni ai patriei, care cu fiecare scena, se “dezvaluie”! Se dezvaluie in profunzime, apeland la un verbaj viu, colorat, dureros-incisiv, exultand intr-o miscare si o gestica ametitoare si halucinanta. Intreaga lor istorie sociala si psihologica ni se contureaza pas cu pas prin interactiunea verbala si fizica, astfel incat intelegem fiecare frustrare, fiecare devenire caracterologica si intelegem ca suntem in mijlocul unei drame cu lucire de curata nebunie,  nascute din iubire si alimentate de neiubire. Si daca vorbesc de iubire, exista un singur fior autentic de sentiment, acela nutrit de catre tatal – Marius, pentru micuta Sofia, alaturi de care si-a pregatit meticulos si hotarat o mini-vacanta pe care urmeaza sa o petreaca impreuna la mare. Actiune pe care o vede insa zadarnicita de cerbicia fostei neveste, Si de aici izbucneste criza nevrotica generala, o criza prefigurata insa de secventele anterioare in care facem cunostinta si cu parintii lui Marius. Un lamentabil tata nervozat din nimic si tabarand cu presiuni verbale jignitoare asupra fiului sau atat de dornic de a-si revedea fetita si de a fi cateva zile alaturi de ea. Un tata care – asumandu-ne o introspectie psihologica in copilaria lui Marius – si-a lasat probabil amprenta suparatoare asupra  caracterului personajului nostru.

Se tot vorbeste despre labilitatea si imaturitatea personajului Marius si despre nebuna lui meticulozitate in administrarea zestrei de CD-uri, DVD-uri, carti si alte bunuri aliniate fara cusur in inghesuita lui garsoniera, dar pana la urma tipul mi-a parut mult mai in regula, ma imaginativ, mai comunicativ si mai uman in comparatie cu penibila pereche pe care o formeaza Otilia impreuna cu “bursucul contabil”. EA – rigida, uscata, scortoasa, egoista, dand pana la urma la iveala o imunda zestre de limbaj si comportament, iar EL – contabilul – un penibil aparent mototol, dar las, plin de ifose si cocolosit in cuibusorul in care nu se speteste mai deloc.

Cand toate aceste personaje isi dau arama pe fata, intr-o cavalcada de actiuni “inspirationale”, demne de pacientii unui cabinet de psihiatrie, cand Marius oscileaza intre “razbunatorul” care isi leaga si impacheteaza fedeles victimele, apoi lasul in perspectiva interventiei politiei, dar si smintitul milog care se umileste in fata Otiliei cersindu-i iubirea si reveneirea alaturi de el, spectatorul are dorinta sa iasa tiptil-tiptil din apartament si sa inchida bine usa in urma sa. Luand-o cu el si pe micuta Sofia, pentru a-i salva inocenta si viitorul sanatos psihic.

Concluzia este ca daca parintii nu ti-i poti alege atunci cand vezi lumina zilei intr-o familie, macar iubita / nevasta alegeti-o cu mai multa grija, daca poti, daca cumva modelul parental nu ti-a deformat si tie caracterul!

Rasu’-plansu’! Din pacate… totul exista si exista si exista in jurul nostru si polueaza viata curata a altora! Faptul ca vedem aceasta poveste trebuie sa actioneze poate ca o lectie. Cati invata din aceasta? Nu stiu!.

Dar lectia este bine instrumentata din punct de vedere cinematografic. E parerea mea de neprofesionist, de spectator.

Camera (director imagine Andrei Butica) lucreaza alert, ochiul ei in miscare rapida pe mastile nebuniilor personajelor este ochiul nostru lacom sa prinda fiecare miscare si expresie si constructie a nevrozei. Intr-o scenografie bogata – decor, culoare, amanunte care creaza o realitate perfecta la varful nasului spectatorului.

S-a lucrat dens si adanc cu fiecare detaliu, totul circumscriindu-se partiturii fiecarui actor in parte. Serban Pavlu – Marius tine in spatele sau fiecare scena si construieste un personaj extraordinar de veridic (am intalnit astfel de tipi). Un mare nefericit personajul sau – si actorul stie sa acumuleze si sa transmita toata tensiunea acumulata de Marius, toate frustrarile sale, toata constienta si nefericirea ratarii sale ca familist, dar si refuzul sau de a se rata ca tata iubitor. Il secondeaza foarte bine Mihaela Sirbu, investindu-si personajul cu raceala, rautate, rigiditate si forta in a arunca cu invenctive si a rani cu lama ascutita a cuvintelor: “vrei copil? Fa-ti o alta familie” spune Otilia ei cu scrasnet plin de ura pentru acela care are drepturi si datorii egale  de parinte al Sofiei.

Decenta si capacitatea de a fi oameni si parinti cad de pe aceste personaje intr-o conjunctura in care fiecare ar fi trebuit sa stimuleze confortul si educatia fiintei pe care clameaza ca o iubesc. Si interpretarea actorilor (sigur ca sub mana si stiinta regizorului Radu Jude) este o performanta a talentului acestora. Gabriel Spahiu este de asemenea o alegere perfecta in rolul lui “RELACHE”, diminutivul cu care il apeleaza racnind Otilia. Pentru ca starea lui pare mereu de “relache”, dar un relash smecheresc si usor rautacios sub aparenta de calm si impaciuire. Spahiu reuseste un personaj respingator, un rol greu, de compozitie subtila, pe care si-l asuma cu profesionalism!

Iar floricica plina de candoare si talent care rasare printre acesti actori maturi este Sofia  Nicolaescu, interpreta tizei ei din pelicula. Care iata, surpriza, la cei vreo 7-8 ani ai ei, este stapana pe un limbaj cinematografic copt. Sigur ca Radu Jude a lucrat cu ea, a avut intuitia de a apasa pe acele clape cu rasunet si intelegere in micuta interpreta, sigur ca si ceilalti actori au avut stiinta si sensibilitatea de a colabora si de a o sprijini, sigur ca succesul e colectiv, dar una peste alta, Sofia are har! Si isi increteste adorabil nasucul! Sper sa si-l implineasca in timp! Eu una i-o doresc si imi doresc sa am parte de alte reusite ale ei.

In calitate de neprofesionista, nu ma arunc in etichete si sentinte si alte bla-bla-bla despre “noul cinema romanesc” sau despre alte incadrari, demolari, laude, acuze…e plina presa scrisa si online. Eu spun doar ca e un film bun, care mi-a vorbit intr-un stil viu si dens despre o bucata de realitate universal valabila. Atat de universal valabila, incat iata, mintea mea a facut link si catre recentul vizionat Carnage, tot o abordare a “dezbracarii de caracter” :). Si pot sa remarc ca Mihaela Sirbu este tot atat de “pe rol”, ca si Jodie Foster! Pe bune!

Finalul e deschis! Si se lasa cu ceva sange! Nici nu l-as fi vazut altfel! Poate doar “lasarea de sange” reuseste sa scada tensiunea, domoleste nevroza… spala pacatele …poate!

Nota: 8/10