The Private Lives of Pippa Lee (2009)- Vietile secrete ale Pippei Lee
Regia: Rebecca Miller
Scenariu: Rebecca Miller dupa romanul omonim al aceleiasi Rebecca Miller
Distributia: Robin Wright Penn, Blake Lively, Alan Arkin, Winnona Ryder, Maria Bello, Keanu Reaves, Julianne Moore, Monica Bellucci
Referitor la cartea Rebecca Miller, Psyhologies Magazine are urmatoarele cuvinte: «Miller reuseste aici o impresionanta analiza a trecerii timpului, a iubirii si devotamentului, rezultatul fiind un roman irezistibil.» Dupa vizionarea acestui film tulburator, pot sa spun ca Rebecca Miller a reusit pe deplin – in calitate dubla de scenarista si regizoare, transpunerea cinematografica a romanului sau.
„O stiu pe Pippa Lee de douazeci si cinci de ani. Cred ca n-o s-o cunosc niciodata cu adevarat. E un mister, o enigma, Generoasa, atenta, frumoasa, inteligenta”, spune in debutul filmului, unul dintre prietenii familiei. Dar Pippa Lee s-a saturat sa mai fie o enigma si pe parcursul filmului, prin alternarea flashbackurile cu momentele actuale ale actiunii, parcursul vietii eroinei ni se dezvaluie intr-o bogatie de fapte, de sentimente, de trairi caracteristice nu numai familiei americane moderne, dar oricarei persoane si familii din lumea civilizata. Caci orice persoana traieste de fapt mai multe vieti pe calea devenirii sale, din copilarie, adolescenta, trecand prin primii ani ai tineretii si pana la maturitate, definindu-se in aceste etape, in functie de conjuncturile sociale si de individualitatile cu care vine in contact.
Amintirile dureroase si presiunea psihica ale unei copilarii si adolescente petrecute alaturi de o mama profund zdruncinata, a carui stare de fiecare moment este controlata de cantitatea de amfetamine ingurgitata, o marcheaza puternic pe tanara Pippa. „Toanele mamei ii conduceau viata”, iar tatal, preot – este total rupt de problemele familiei, desi simbolistica crucii, pe care o predica „verticala crucii duce spre cer, spre spirit, iar orizontala reprezinta viata pe pamant” ae fi trebuit sa ii mareasca aplecarea spre cei in mijlocul carora traieste.
Si astfel, vine momentul razvratirii si evadarii – din nefericire, in mijlocul unei noi traume. Dupa un scurt interludiu alaturi de matusa sa Trish si iubita acesteia Kat, intelege ca „asa e in viata, cel mai puternic supravietuieste” si isi ia viata pe cont propriu, aruncandu-se intr-un sir de experiente ciudate, marcate de sex, droguri, o cadere libera… pana cand, intr-un tarziu, pe la varsta de douazeci si doi de ani, Pippa Sarkissian, cea care de cele mai multe ori nu stia nici macar cine ii este iubit sau cine ii sunt prietenii de conjunctura alaturi de care bea si se distreaza, il intalneste pe Herb Lee, un editor matur, casatorit si cu o stare materiala excelenta. „Cand o sa incepi sa faci ceva cu viata ta? Nu-ti pierzi spiritul cand n-ai nicio tinta?” sunt primele cuvinte ale lui Herb, care declanseaza in Pippa constiinta faptului ca a fost nesabuita cu viata ei. Si alaturi de Herb invata ce este dragostea: „Parca as simti ce simti tu. Daca esti agitat, fericit, trist, o simt si eu in corp, in degete”.
Dincolo de trauma sinuciderii teatrale a ciudatei neveste a lui Herb (splendida Monicca Bellucci – foarte buna in cateva minute de pelicula), cei doi eroi se casatoresc si adevaratul moment al transformarii Pippei Sarkissian in Pippa Lee este acela al nasterii celor doi gemeni. Toate experientele de mai sus ne sunt insa prezentate ca flashbackuri pe canavaua momentelor actuale ale actiunii, cand Pippa este deja o femeie implinita si matura, la cincizeci de ani, „Generoasa, atenta, frumoasa, inteligenta”, devotata caminului, copiilor cu probleme de viata si de cariera si ingrijirii sotului, supravietuitor a trei infarcte. Insa, undeva, adanc si readuse la suprafata de criza „middle age”, regretele, indoielile si experientele anilor adolescentei si tineretii reapar si se manifesta in crize de somnambulism, in cautari ale raspunsurilor negasite la intrebari nepuse la timp, in cautarea unor noi cai de comunicare si de exprimare personala, pana la excesiva grija sufocanta fata de sanatatea si viata lui Herb.
Si sunt sfasietoare cuvintele „daca as putea cere ceva, as vrea inca o dupamiaza cu mama”, ca si cum cele demult trecute si nespuse si nerezolvate, ar putea aduce o limpezire a nebuloasei in care se simte captiva Pippa Lee, ca o reintoarecere in pantecul matern a toate-linistitor.
Dar captiv se simte si Herb, care desi este extrem de bolnav si foarte in varsta, lupta sa scape de „aceasta situatie obositoare”, cand „Nimeni nu mai are nevoie de mine, e oficial” si cand „te temi de moarte – te indragostesti – nu concurezi cu asa ceva”. Tradarea lui Herb este cu atat mai mare cu cat cea cu care o inseala pe Pippa Lee este tocmai Sandra, prietena ei apropiata. Viata insa rezolva acest conflict – prin neviata, Herb are un atac cerebral si se afla in spital, conectat la aparatele care ii mentin doar carcasa exterioara.
In aceste momente sunt definite si raspunsurile pe care le tot cautase Pippa in legatura cu relatia dintre ea si mama sa; fiica ei Sandra (ce venea din tragedia unor conflicte armate din lume – si nu reausea sa inteleaga tragedia din propria sa familie), reconstruieste puntea care o despartise de Pippa, cu cuvintele „vreau sa fim prietene, pentru ca mai avem timp!”
Si Pippa, impreuna cu fiul si fiica sa, la patul lui Herb, in momentul deconectarii de la aparate, isi ia ramas bun de la acesta cu cuvintele „ o sa te iubesc mereu, ticalosule!”
Ceea ce nu am spus inca, pana acum, este aparitia pe parcursul filmului, in momentele actuale ale derularii actiunii – a tanarului Chris, in varsta de numai 35 de ani, aflat si el intr-o cumpana a vietii sale, simplu, sincer, omenos, cu care Pippa Lee se intersecteaza natural si nepremeditat atat in orele sale de somnambulism cat si in viata normala de zi cu zi si cu care dezvolta o relatie calda si o atractie sexuala implinita abia dupa trecerea lui Herb dincolo.
Si din nou Pippa Lee isi ia viata in propriile maini. Hotaraste sa plece alaturi de Chris, in virtutea sentimentelor infiripate intre ei. „Intr-o vacanta”, le spune Pippa copiilor ei, ramasi raspunzatori de reintoarcerea in tarana a tatalui lor. „Ne-a daruit o jumatate din viata ei. Merita o vacanta”, spune Grace, fiica Pippei. Iar aceasta, alaturi de Chris, in masina alergand pe soseaua nesfarsita, ne spune „Nu stiu cum va fi restul povestii. Stiu doar ca simt ca asta e doar inceputul!”
O explorare inteligenta a sufletului si aspiratiilor umane, a relatiilor care se construiesc cu sacrificii si cu intelegere intre membrii unei familii, a iubirii si a nevoi de iubire in fiecare moment al vietii. Totul intr-o maniera de echilibru perfect normal, fara excese si fara patetism.
O distributie de exceptie, atent selectionata, intr-atat incat ai impresia ca fiecare personaj se potriveste ideal pe locul sau, asemenea unor piese de puzzle care intregesc perfect ansamblul. Robin Wright Penn – Pippa Lee, amintindu-ne prin silueta, figura delicata si expresia ochilor albastri de fragilitatea aparenta a Juliei Christie si Alan Arkin – Herb Lee – sobru, echilibrat, ba chiar prea pragmatic, pana in momentul in care spaima de moarte i se citeste in privire si devine ridicol in ipostaza de indragostit, sunt cei doi poli in jurul carora evolueaza nume consacrate, care fac roluri fara mare intindere in economia filmului, dar cizelate pana la perfectiunea de a se imbina perfect unele cu celelalte. Winnona Ryder, Monica Bellucci, Julliane Noore, Maria Bello si interesanta Blake Lively isi joaca rolurile incredibil de natural si convingator, bineinteles sub bagheta regizoarei Rebecca Miller.
Si l-am lasat ultimul pe Keanu Reeves, unul dintre actorii mei favoriti; rolul sau nu este intins, nu este spectaculos, dar are caldura, empatizeaza fara stridente cu cei din jur, impresioneaza prin felul in care iti transmite incarcatura neimplinirii sale, dar si credinta ca are resursele necesare (ca si Pippa) de a o lua de la inceput.
O apreciere deosebita pentru Rebecca Miller, scenarista si regizoarea acestui film: se simte filonul dramatic de calitate pe care l-a mostenit de la parintele sau Arthur Miller.
Sper din tot sufletul ca nu veti considera acest film drept unul usor, melodramatic si dedicat in mod special spectatoarelor femei, caci vietile si dramele si sperantele unor femei puternice sunt aracii pe care se sprijina barbatii puternici.
