Filme Filme americane

Sound of Metal (2019). Începem sezonul Oscarurilor printr-o plăcută surpriză

Sound of Metal (2019)
Regia: Darius Marder
Distribuția: Riz Ahmed, Olivia Coke, Paul Raci

Recent am terminat de citit ,,Eseu despre Orbire’’ de Jose Saramago și, deși recunosc că orbirea într-o lume de orbi e un adevărat iad (fără simțul auzului te mai descurci, însă fără simțul văzului susținerea vieții pe termen lung fără ajutor devine aproape o imposibilitate), surzenia nu e nici ea o binecuvântare. Cu toate acestea, ,,Sound of Metal’’, filmul cu 6 nominalizări la Oscar în acest an, nu este numai despre pierderea auzului. ,,Sound of Metal’’ este un film sensibil, un portret realist al comunității surdo-mute, o provocare de a ne re-evalua propriile concepții în legătură cu ideea de handicap și, cel mai important, o pledoarie pentru acceptare ca un mod de a ne trăi din plin viața.

Ruben (un personaj, in opinia mea, croit aproape perfect pentru Riz Ahmed), este baterist în duo-ul de heavy metal Blackgammon, alături de prietena sa, Lou (Olivia Coke). El duce, prin însăși natura ocupației sale, o viață gălăgioasă, boemă, aflându-se mereu în deplasare către următorul concert cu dubița ce servește cuplului drept cămin. Totul arată că dinamica vieții sale va continua să îl propulseze înainte dacă el va continua să bată cu iscusință tobele și să-și urmeze traseul prestabilit. Calea către succesul comercial și popularitate îi este însă întreruptă într-o dimineață, când, ca un făcut, se trezește acaparat de un țiuit slab, interminabil, aproape incapabil să mai audă vreun sunet. Doctorul va descoperi în cele din urmă că Ruben nu mai poate auzi decât circa 20% din cuvintele rostite și îi va recomanda să se țină departe de orice zgomot puternic, pentru a își păstra puținul auz care dispare treptat.

Până în acest moment ne-am dat deja seama că Ruben nu este genul de om care să poată accepta un capăt definitiv de drum, el nu își poate închipui viitorul altfel de cum și l-a imaginat. Văzând cum una din marile dătătoare de sens din viața sa, muzica, se află în pericol de dispariție, el răspunde ,,focului cu foc’’ și, ascunzându-și afecțiunea, încearcă din răsputeri să țină ritmul în timpul următorului concert. Dârzenia sa ruinează concertul, Lou (căreia îi ținuse ascunsă problema) află adevărul și astfel, pe fundalul unei instabilități psihice pricinuite bateristului de această fundătură, a doua dătătoare de sens din viața lui Ruben dispare temporar, lăsându-l în grija unei case destinate surdo-muților care s-au confruntat cu dependențe de droguri/alcool (trebuie precizat faptul că Ruben se lăsase de heroină în momentul în care a început relația cu Lou, cu 4 ani în urmă). De aici începem să urmărim demersul procesului de adaptare al tânărului la noua realitate și cum se raportează acesta la surzenie, la ceilalți surzi și la el însuși.

Există în timpul șederii la această casă de recuperare o scenă pe care o consider cel puțin intrigantă, în special din punct de vedere psihologic. Joe (Paul Raci), îndrumătorul spiritual de la centru, observă că Ruben este din ce în ce mai preocupat de reparatul diverselor obiecte și îi propune, în loc de această ,,fixare’’ interminabilă, să își petreacă singur câteva ore într-o cameră goală și să scrie pe un caiet orice îi va trece prin cap. Ruben va trebui astfel să se obișnuiască cu tăcerea iar găsirea liniștii interioare nu va întârzia să apară. Doar că experimentul nu decurge din prima în mod ideal: la intrarea în cameră Ruben se holbează pierdut la instrumentele de scris, după care se așază neîncrezător pe scaun, își distruge gogoașa de la micul-dejun pentru a o repara, ca mai apoi să o strivească iarăși, se uită din nou pierdut și inexpresiv la caiet, izbește dintr-odată cu pumnul masa, se ridică de pe scaun și începe să râdă batjocoritor în fața a ceea ce este pus să facă, urmând să lovească cu și mai multă putere peretele.

O altă scenă care ar trebui menționată și în timpul căreia am simțit tangența maximă cu personajul are loc în afara centrului de recuperare, când Lou cântă în franceză o melodie învățată de la mama ei, decedată încă din copilăria lui Lou. Deși Ruben a reușit să facă rost de implanturi, acestea nu pot redea sunetul cu aceeași calitate ca odinioară . Aici regizorul ne lasă să cunoaștem felul în care se aude melodia elegică în capul toboșarului, distorsionarea sunetului creând un moment de profundă compasiune și înduioșare pentru public printr-o privire unică, pierdută în abis, o goliciune care nu ar fi putut fi astfel redată decât de Riz Ahmed și pentru care actorul și-a câștigat, în ochii mei, dreptul de a fi nominalizat.

Nota: 8,5/10

(Sursă Imagini: https://www.hammertonail.com/latest-reviews/sound-of-metal/)

Articole similare

Restituirea prin reconstituirea istoriei: ”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018)

Delia Marc

Codul de onoare: Classe tous risques (1960)

Dan Romascanu

Lay the Favorite (2012)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult