Filme Filme romanesti

Soldații. Poveste din Ferentari (2017)

Soldații. Poveste din Ferentari (2017)
Regia: Ivana Mladenovic
Distribuția: Adrian Schiop, Vasile „Digudai” Pavel, Dan Bursuc, Cezar Grumăzescu

Am așteptat avanpremiera filmului „Soldații” cu o emoție dincolo de interesul obișnuit față de noutățile din cinematografia română, în parte fiindcă știam povestea cărții care a stat la baza lui, și în parte fiindcă nu eram străină de munca regizoarei. În 2013, la TIFF, văzusem documentarul său – „Turn Off The Lights”, considerat „un tribut adus rezistenței poporului rom” (The Huffington Post).

Într-un fel, și „Soldații” are iz de documentar, pentru că personajele nu sunt interpretate de actori profesioniști, acțiunea se desfășoară într-un perimetru restrâns din Ferentari, iar coloana sonoră este asigurată, aproape în exclusivitate, de manele autohtone.

Cum nu am citit (încă) romanul lui Adrian Schiop, nu mă pot pronunța în privința acurateții adaptării; cred, însă, că nu a fost o prioritate pentru regizoare. În cadrul  sesiunii de Q & A care a urmat avanpremierei, Ivana Mladenovic afirma că lucra la un scenariu despre un cântăreț de manele, când a ajuns la ea recomandarea cărții. Fiind „pe subiect”, a citit-o, s-a întâlnit cu autorul, și de aici a pornit ideea realizării filmului, unde cei doi sunt co-scenariști.

„Soldații” este povestea lui Adi, un antropolog pe la 40 de ani, care este părăsit de iubită și se mută, cu rucsacul în spinare, într-un apartament micuț din Ferentari, unde ar vrea să își termine teza de doctorat despre fenomenul manele. La barul din cartier îl cunoaște pe Alberto, un fost deținut de etnie romă, care îl ajută să cunoască diverse personaje din lumea cântăreților și producătorilor de manele. Discuția cu Dan Bursuc (el însuși!) este una dintre cele mai reușite scene din film, tocmai pentru aspectul său documentar, de care pomeneam mai sus.

De altfel, autenticitatea este, probabil, termenul-cheie pentru a caracteriza acest film. Alberto nu are acte, nu lucrează și locuiește cu un văr bogat, zis „Borcan”. În foarte scurtă vreme, el se insinuează în viața lui Adi, cu care începe o relație presărată cu clipe tandre, scene de gelozie și puncte dramatice. Decorul – apartamentul, cartierul, orașul  – sporește sentimentul de „real”, însă nu reprezintă, declara regizoarea, vreo dorință de a provoca spectatorul să conștientizeze situația precară în care se regăsesc mulții dintre locuitorii din zona respectivă, și nici de a educa în privința discriminării de orice gen. Mladenovic consideră „Soldații” o poveste de dragoste și atât, iar eu nu pot fi decât de acord cu ea.

Relația dintre Adi și Alberto este cât se poate de realistă, și trece prin etape firești pentru majoritatea relațiilor. Urmărind-o, am ignorat aproape în totalitate că este vorba despre un cuplu de bărbați, că unul dintre ei face parte dintr-o minoritate, sau că discrepanțele dintre ei amenințau, încă de la început, ca totul să se transforme într-o tragedie. Captivată de emoțiile transmise, am râs (limbajul „colorat” este la înălțime, și aș cita bucuroasă câteva perle, dacă mi-ar permite autocenzura), am strâns din dinți și am ridicat din umeri. Am clătinat și din cap, fiindcă, odată ce lucrurile au luat-o într-o anumită direcție, finalul era, cumva, previzibil. Și, totuși, nu a fost, fiindcă… nu cred că povestea aceasta are un final.

O „nuntă mondială” (vorba manelei), momente de tandrețe în parc, aventuri la secția de poliție, filme indiene vizionate în doi și multe povești despre viața în pușcărie – acestea sunt doar câteva dintre ingredientele unui film deosebit. La aceeași sesiune de Q & A, o întrebare din public s-a adresat producătoarei Ada Solomon: va fi, oare, acest film propunerea României pentru film străin la Premiile Academiei? Răspunsul a fost marcat de modestie; cu toate acestea, având deja o mențiune specială din partea juriului Premios Sebastiane (secțiunea Festivalului de Film de la San Sebastian dedicată peliculelor cu tematică LGBT) și un Prix Decouverte la Festivalul Internațional de Film Francofon de la Namur, candidatura sa nu ar fi nici pe departe o idee rea.

Nota: 10/10

Articole similare

Le Samouraï (1967)

Dan Romascanu

No. 4 Street of Our Lady (2009): Festivalul de Film Evreiesc-20 iunie (II)

Delia Marc

O poveste de iubire imposibilă: Victoria and Abdul (2017)

Dan Romascanu

4 comments

Emil Calinescu 1 februarie 2018 at 14:44

Desi sunt de acord cu majoritatea celor spuse de tine, am 3 observatii de facut:

1. Nota. In general nu gust notele, nu-mi plac. Imi displace profund reducerea unui film la un numar. In plus, 10 este o nota exagerata.

2.Ma bucur ca nu ai citit cartea. Este prima cronica de film citita a cuiva care NU a citit cartea. Eu, care am citit-o, sunt un pic dezamagit si cumva cred/credeam ca filmul e taiat ciudat si nu prea se inteleg foarte multe. Sunt multe chestii ramase fara explicatie, ceea ce nu face deloc bine. De obicei filmul iti arata mai multe decat cartea, in cazul asta e invers.

3. Nu-mi dau seama ce sanse are festivaluri, dar mi-as dori sa i se dea o sansa de catre public. Prefer oricand un film romanesc cu mii de spectatori unuia cu 10 premii, vazut in Romania doar la festivaluri. Stiu, sunt defect ca gandesc asa.

Reply
Jovi Ene 1 februarie 2018 at 15:59

În privința notării filmelor, îți răspund eu (ți-aș putea răspunde la toate, dar o las pe Iulia): asta e politica blogului nostru și așa va rămâne. Vreau ca publicul cititor al articolului să simtă cam în ce marjă se situează filmul din punctul de vedere al editorului. Îți pot da zeci de exemple din bloguri similare, inclusiv din cele pe care le citești sau le cunoști tu, unde din recenzie nu se înțelege mai nimic – dacă filmul e bun sau nu (pare că toate sunt excepționale), dacă îl recomandă, dacă e ceva care i-a displăcut…
Așa că, preluând parțial sistemul de notare din IMdb, nota va rămâne pe filme-carti.ro.

Reply
Jules 5 februarie 2018 at 18:09

Salutare,
1. După cum a spus și Jovi, „notarea” filmelor este o caracteristică a blogului. Multe persoane preferă să găsească o notă concretă într-o recenzie (vezi voturile deja clasice pe IMDB sau Rotten Tomatoes).
2. Întotdeauna am fost de părere că o carte va cuprinde mai multe decât un film. Sunt foarte puține excepții cele în care a ieșit invers, iar în acest caz aștept cartea ca pe o completare binevenită.
3. Mi se pare că tendințele actuale sunt de popularizare puternică a filmelor românești. Cea mai bună dovadă în acest sens este faptul că producțiile neaoșe intră și în cinematografele „de mall” și nu mai sunt prezentate, cumva exclusivist, doar în cele „de artă”.

Reply
Deiu 19 mai 2018 at 20:44

Salut. Stie cineva unde pot gasi filmul pe internet? Multumesc.

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult