Filme Filme romanesti

Metale și manele: coloana sonoră a unei vieți care începe la final de film – Singură la nunta mea (2018)

Singură la nunta mea / Seule à mon mariage (Belgia-România, 2018)
Regia: Marta Bergman
Cu: Alina Șerban, Tom Vermeir, Rebeca Anghel, Marian Șamu, Viorica Tudor

Ea este Pamela. Dacă aș fi asistentă socială, descrierea ar fi plată: tânără de etnie romă, adolescentă, orfană de ambii părinți, locuiește cu bunica și cu fetița ei, în vârstă de doi ani și jumătate, în comuna Gălbinași. Cum nu sunt asistentă socială, ci îmi fac de lucru cu critica de film și carte, îmi permit o descriere mai plastică.

Pamela este o tânără foarte curajoasă, care și-a spus, într-o zi, că își dorește o viață mai bună pentru ea și pentru fetița ei. Așa că a îmbrăcat singura rochie mai acătării pe care a găsit-o în căsuța sărăcăcioasă în care locuiește, împreună cu fetița încă fără nume (pe care o alintă „Bebe”) și cu bunica ei, și a plecat la oraș, cu „rata”, cu geanta argintie atârnând de braț și toate speranțele agățate de o agenție matrimonială.

Prezentat în premieră mondială în cadrul programului ACID (Association pour le cinéma indépendant et sa diffusion), la Festivalul de Film de la Cannes de anul acesta, filmul a fost devoalat publicului român la Les Films de Cannes à Bucarest, și, într-o proiecție specială, pe 29 octombrie, la Cinemateca Union. „Singură la nunta mea” este o co-producție HiFilms Productions (încetul, cu încetul, Ada Solomon și această casă de producție urcă tot mai mult în topul favoritelor mele) și Frakas Production, Avenue B Productions și Zelila Films.

Odată ajunsă la agenția matrimonială, încep peripețiile Pamelei. Nu sunt numai de ordin financiar – reușește, până la urmă, să împrumute banii necesari pentru a plăti o întâlnire virtuală cu un potențial viitor soț, ci și de comunicare – asta pentru că, întrebată ce își dorește de la partenerul ideal, răspunde că i-ar plăcea „(…) să facă duș… să ajute prin casă… să fie… un francez!”. Primește, în schimb, un belgian, cu care, în cele din urmă, reușește să comunice, într-o brumă de „mezon”, „lapan”, „Paris” și… „pizza”. Cei doi se plac și decid să se cunoască și în realitate, așa că, într-o dimineață de iarnă, mohorâtă precum sufletul ei strâns în menghina îndoielilor, Pamela își lasă fetița dormind lângă bătrână și ia calea Belgiei.

Filmul acesta este atât de palpabil, încât fiecare scenă îți pare o amintire proprie, sau desprinsă din poveștile unei prietene. Simți fiecare lucru pe care-l simte și Pamela: trauma despărțirii de copilă, nedumeririle culturale, dificultatea cu care se apropie de Bruno (Tom Vermeir), partenerul cunoscut „pe Skype”, cum le spune prietenilor sau părinților acestuia, entuziasmul pe care-l încearcă la ideea că ar putea să studieze. Asta fiindcă Pamela cunoaște valoarea educației, și nu pregetă să își ceară drepturile într-o manieră cât se poate de vocală, într-una dintre cele mai memorabile și mai autentice scene din film.

Șarmul Pamelei i se datorează Alinei Șerban, tânăra actriță care o interpretează. Prezentând-o, Ada Solomon a spus publicului din sală că are o poveste și mai dramatică decât a personajului său; în urma câtorva „săpături” în mediul online, puteți afla și de ce. Dar, mai întâi, trebuie să o cunoașteți pe Alina, care vorbește liber, deschis, cu căldură și dezinvoltură, care mărturisește că nu a avut la fel de mult curaj ca personajul său – însă a scris și a regizat primul spectacol de teatru rom inclus în repertoriul permanent al unei instituții culturale de stat (potrivit dcnews.ro): „Marea Rușine”, care poate fi văzut în continuare la Teatrul „Excelsior” din București, este primul proiect de teatru regizat de o femeie romă în România și tot primul care abordează istoria robiei romilor.

De altfel, membrii echipei „Singură la nunta mea” prezenți la proiecție, mai precis Marta Bergman, Alina Șerban, Ada Solomon, Cassandre Warnauts sau Vlaicu Golea (care s-a ocupat de o coloană sonoră mai mult decât în ton cu evoluția personajelor) au declarat în unanimitate că a fost vorba despre o suită de premiere și în privința acestui film.

Printre altele, este vorba despre primul lung-metraj de ficțiune regizat de Marta Bergman. Născută la București, a emigrat în Belgia în copilărie, iar după încheierea studiilor a revenit în țară, împreună cu un prieten care a devenit managerul Tarafului din Clejani. Însoțind taraful în periplul său, a creat primul documentar (Clejani, în 2005), urmat de alte două, concentrate tot în jurul personajelor de etnie romă – iar cel mai recent, „Un jour mon prince viendra”, este cel care a generat ideea scenariului pentru „Singură la nunta mea”.

Personal, îmi este greu să păstrez obiectivitatea în prezentarea acestui film, pentru că m-au impresionat nu doar echipa ale cărei eforturi conjugate i-au dat naștere, ci și conexiunile pe care le-a creat vizionarea lui. Mi-am amintit de „Soldații. Poveste din Ferentari” – o altă producție marca Ada Solomon, dar și de propriile peripeții din perioada când am avut plăcerea de a „avea grijă” de Taraf de Caliu, urmașii Tarafului din Clejani – ocazie cu care am cunoscut-o pe Viorica (interpreta bunicii din film), dar și pe violonistul Caliu, care punctează sonor momentele culminante din film.

În plus, pentru oricine a avut un interes sau o legătură cât de infime cu o comunitate de romi, această incursiune în „lumea lor” trezește amintiri și nostalgii. Dincolo de asta, însă, romii din film sunt, în primul rând, români: odată plecată, Pamela trăiește același șoc cultural și aceeași înstrăinare experimentate, cu siguranță, de majoritatea conaționalilor puși în această situație. Oamenii noi din jurul lor nu doar că nu le vorbesc limba, dar, mai ales, nu le înțeleg obiceiurile, muzica, hainele pe care le poartă; și – cel mai dureros – îi condamnă la singurătate. Urmăriți interacțiunile dintre Pamela și Bruno, în film. Se numără printre cele mai autentice mărturii ale unei povești care încearcă să devină de dragoste și aproape reușește, însă după nenumărate asalturi ale diferențelor de educație, de înțelegere a cutumelor și de tare moștenite.

Și aș mai vrea să urmăriți ceva, fiindcă filmul intră, de mâine, în cinematografele românești: urmăriți legătura dintre Marian (Marian Șamu) și Pamela, dintre el și fetița ei, dintre el și toți cei cu care interacționează. Există o autenticitate atât de candidă și de dureroasă în acest „personaj”, că îți aduce lacrimi în ochi și o duioșie pe care rar o poți simți privind un film. imdb.com îmi spune că nu este primul său film, ci că a mai avut un rol într-o comedie franceză din 2017, numită „A bras ouverts”. Cred că „Singură la nunta mea” nu va fi nici ultimul.

Nota: 10/10

Articole similare

A Long Way Down (2014)

Mihaela

Între sacru și păcat: Il peccato (2019)

Dan Romascanu

Supercalifragilisticexpialidocious! Magia copilăriei este în noi, nu este pierdută, e doar nițel uitată: Mary Poppins Returns (2018)

Delia Marc

1 comment

Rodica 6 noiembrie 2018 at 21:52

O recenzie excelenta, care creeaza emotie si o lasa libera, sa iti alerge prin suflet. Abia astept sa vad filmul – Iulia a reusit exemplar, inca o data, sa imi straneasca interesul: pentru subiect, pentru poveste, pentru actori, pentru o intreaga comunitate!

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult