Filme Filme americane Recomandat

Shanghai (2010)

Shanghai (2010)
Regia: Mikael Hafstrom
Distributia: John Cusack, Gong Li, Chow Yun-Fat, Ken Watanabe, David Morse, Franke Potente, Jeffrey Dean Morgan, Rinko Kikuchi
Producator: Harvey Weinstein, Jake Myers
Scenarist: Hossein Amini
Muzica: Klaus Bedelt

Dintr-o simpla intamplare am ajuns sa urmaresc acest film. Fara sa citesc nimic inainte despre subiect, fara nici o recomandare, m-am lasat vrajita de distributie si de parfumul exotic care il promitea orasul ce a dat numele peliculei, acest cosmopolit „Paris al Estului”, cum a fost denumit in perioada interbelica.

Regizat de suedezul Mikael Hafstrom, „Shanghai” este o combinatie de thriller, mister si romantism, cu o actiune care se desfasoara in anii ’40, in timpul invaziei armatei japoneze in China, nu cu mult inainte de atacul de la Pearl Harbor. Considerat un loc sigur pentru persoanele care fugeau din tarile ocupate de nazisti, in Shanghai se intalneau spioni si intrigi menite sa-i deconspire sau sa le faca jocurile.

Shanghai

Paul Soames (John Cusack), ofiter de informatii american, se intoarce in China pentru a elucida misterul mortii celui mai bun prieten al sau, spion in misiune. Asumandu-si identitatea unui jurnalist pro-nazist pentru a se infiltra in randurile celor responsabili, Soames ii cunoaste pe Antonie Lan-Ting (Chow Yun-Fat), liderul triadei din oras si pe sotia acestuia, Ana (Gong Li) iar prin intermediul acestora si pe ofiterul de informatii japonez Tanaka(Ken Watanabe).

Vremurile sunt tulburi, situatia este complicata in Shanghai, cu o multitudine de agenti dubli incercand sa supravietuiasca declansarii razboiului dintre acestia si eroii principali. Desi Antoine Lan-Ting lucreaza pentru japonezi, sotia sa ajuta rezistenta chineza, toate aceste detalii fiind strans legate de imprejurarile mortii ofiterului american. Fin observator al situatiilor si personajelor care il inconjoara, Soames descopera rand pe rand misterele mortii prietenului sau, se indragosteste de Ana si mai mult decat atat afla marele secret pe care guvernul sau il ascunde. Niciunul din personaje nu este bun sau rau, fiecare are propriile zone gri, ceea ce face si mai interesanta motivatia actiunilor pe care le intreprinde.

Shanghai

Desi este complicata si uneori greu de urmat, povestea este antrenanta, plina de intrigi si rasturnari de situatii. Dincolo de actiune, filmul este si o imagine a modului in care razboiul din China a fost perceput de catre straini. Pe fondul celui de-al doilea razboi mondial, filmul reda in detaliu situatia politica a vremii, temerile si dorintele participantilor la conflict, demnitatea oamenilor atunci cand natiunile lor sunt in pericol, razboiul si tragedia ce o reprezinta precum si memoria dureroasa ce o resimt cei care au trecut prin acest conflict.

Gong Li ne ofera o performanta artistica deosebita intruchipand o Ana misterioasa si captivanta, fascinand celelalte personaje implicate, cu frumusetea si charisma sa. Chow Yun-Fat creeaza un sef de triada dur si onorabil, care isi iubeste profund sotia si isi da viata pentru a o salva. Afectiunea profunda pe care o arata pentru Ana face ca idila dintre aceasta si enigmaticul Soames sa nu-si gaseasca justificare in ochii publicului.

Desi filmat in Thailanda, filmul reuseste sa redea cu multa acuratete Shanghaiul anilor ’40. Costumele excelent realizate, atentia deosebita la detalii: masini de epoca, steaguri, banere naziste, tigari si chibrituri ale epocii, toate acestea completeaza perfect iluzia intoarcerii in timp.

Daca pentru un moment de relaxare va doriti un amestec de arome exotice, peisaje de vis, actiune, spionaj, mister, politica si dragoste si o distributie internationala care ii reuneste pe John Cusack, Gong Li, Chow Yun-Fat, Ken Watanabe, alegeti „Shanghai”.

Nota: 7/10

Articole similare

O altă piesă din mozaic: Minari (2020)

Dan Romascanu

O bijuterie: L’homme du train (2002)

Dan Romascanu

Stir-fry în saună: Mestari Cheng (2019)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult