Napszállta (2018) – Sunset -Amurg
Regia: László Nemes
Distribuția: Juli Jakab, Vlad Ivanov, Susanne Wuest, Evelin Dobos
1913 a fost un an care mă fascinează. Era ultimul an al unei ordini care domnea în Europa și în lume de aproape un secol, de la Congresul de la Viena care stabilise în 1814-15 frontierele Europei și raporturile dintre marile puteri ale vremii. Desigur, fusese un secol în care nu lipsiseră evenimente importante – revoluții, apariția unor noi state naționale (Germania, Italia, România printre ele), conflicte și războaie regionale – dar totuși Europa fusese lipsită de conflicte globale majore cum fuseseră în secolele precedente războaiele napoleoniene sau Războiul de 30 de ani, iar echilibrul dintre marile puteri părea relativ stabil, girat de înrudirea dintre familiile regale și imperiale care domneau în mare parte din țările continentului. Contradicțiile și conflictele se acumulau mocnind, în timp ce clasele mai avute beneficiau de un stil de viață frizând decandența. Europa avea mai multe capitale culturale – Parisul, desigur, dar și Berlinul, Viena, Praga, sau nou-venitele Budapesta și București – în care artele înfloreau în paralel cu avansul putregaiului subteran. Fascinația pentru acest ultim moment de liniște și escapism burghez care a fost anul 1913, cu o clipă înaintea furtunilor secolului 20, este împărtășită de mulți autori de cărți și filme. Regizorul maghiar László Nemes este cel mai recent dintre ei cu ultimul sau film ‘Amurg’ (‘Sunset’ / ‘Napszállta’).
László Nemes se confruntă și cu sindromul ‘celui de-al doilea film’, sindrom de care suferă regizorii care au realizat un debut excepțional. După ce ‘Fiul lui Saul’ s-a bucurat de o primire exuberantă din partea criticilor și a cules cam toate premiile importante pentru filme străine (inclusiv Oscarul și BAFTA) acum trei ani, așteptările sunt mari. ‘Sunset’ este fără îndoială un film ambițios. Nemes alege anul 1913 pentru a lansa un avertisment despre perioada contemporană, similară în concepția sa în acumularea contradicțiilor, în decalajele dintre stilurile și nivelurile de viață ale diferitelor categorii sociale, dar mai ales în ignorarea problemelor acute cu care se confruntă astăzi Europa. Imperiul Austro-Ungar, care avea să fie în mai puțin de un an după 1913 confruntat cu războiul, și care avea să dispară peste cinci ani, este o metaforă pentru Europa de astăzi, un alt imperiu multinațional măcinat de contradicții care se adună fără a-și găși soluțiile reale. În asemenea perioade și oamenii își caută identitatea, așa cum o face eroina filmului, Írisz Leiter (intepretata de Juli Jakab), o tânără venită la Budapesta în căutarea adevărului despre moartea părinților ei, despre soarta magazinului de pălării lăsat de ei in moștenire, despre destinul fratelui său, a cărui existența o descoperă învăluită într-o ceață de mister si de teamă.
Lui Laszlo Nemes îi place să își pună la încercare spectatorii. Acțiunea ar putea face din ‘Sunset’ un mister gotic, cu elemente de dramă istorică amestecate cu ‘horror’. Elementele acestea sunt prezente în film, dar intriga criminală nu pare să fie în centrul atenției regizorului (care este și co-scenarist). Mai importantă par a fi pentru el ambianța, o Budapestă de sfârșit de imperiu care prevede un sfârșit de lume, care mi-a amintit de Bucureștii ‘Crailor de Curtea-Veche’ ai lui Mateiu Caragiale. Imaginea, un aproape permanent clar-obscur care deseori se întunecă și mai mult spre beznă nopții face ca lumina din puținele scene filmate ziua să pară orbitoare.
O parte din poveste este legată meseria de pălărier, cu frumoasele creații care ar face geloasă casa regală engleză de astăzi jucând un rol important, o meserie și ea simbol al unei lumi crepusculare. Interpretarea actorilor este remarcabilă, cu Juli Jakab în rolul principal combinând determinarea și sfidarea regulilor sociale cu o putere interioară care ii compensează fragilitatea. Apare și Vlad Ivanov, foarte bun ca întotdeauna (nu îmi amintesc vreodată să fi jucat rău într-un rol din filme sau pe scenă), întruchipându-l pe Oszkár Brill, propietarul magazinului de pălării, o fabrică de frumusețe inutilă, o instituție aparent respectabilă ascunzând viciile și povești întunecate între zidurile sale. Își vorbește rolul în maghiară și din păcate nu cunosc destul de bine această limba pentru a judeca dacă o vorbește impecabil sau cu vreun accent care să sugereze un străin într-o lume cosmopolită.
‘Sunset’ este un film frumos și interesant, dar lipsa de atenție sau decizie în expunerea firului narativ îl fac pe spectator să se piardă de la un moment încolo. Personaje apar și dispar înainte de a fi fost definite complet, aceleași situații se repetă cu mici variații, și firele acțiunii nu sunt încheiate sau explicate. Senzațiile de lungime și de repetiție nu pot fi evitate, și un final deschis, care adaugă încă o enigmă fără a clarifica nimic din ce s-a petrecut până atunci, nu face în opinia mea decât să adauge un element de insatisfacție. Laszlo Nemes nu cred că mai are nimic de demonstrat, el are deja un nume între creatorii de film ai Ungariei și Europei de astăzi. Ar face, poate, mai bine, doar să dea mai multă atenție spectatorilor.
(Din 21 iunie în cinematografele din România, distribuit de Voodoo Films.)
