Filme Filme romanesti

România nu mai gustă cianură. Noi perspective spre un Eden teluric- un produs pentru marele online, filmul-documentar 10 (ZECE)

În data de 15 mai 2018, la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City (Epika Lounge, Sala 12), a avut loc proiecția de presă înaintea lansării oficiale a documentarului 10 (ZECE). Un documentar care prezintă idei de sustenabilitate din România, un altfel de mod de a vedea România, care își îndreaptă atenția spre natură și conservarea ei; prezentând exemple ale unor oameni care fac bine în România, 10 (ZECE) schițează imaginea unei țări care prezintă  potențial de dezvoltare și poate face loc noului.

Documentarul lansează ideea unui alt tip de contract social, și anume cel cu natura; așa cum susține Vintilă Mihăilescu, contractul cu natura presupune ideea unei colaborări în cadrul căreia natura oferă, însă trebuie să și primească; consumerismul ne-a adus la acest nivel critic de risc, iar câtă vreme piața nu dă niciun interes în a schimba mecanismele care i-au adus bogăția, riscul crește în același timp cu spaima acelora care observă ignoranța noastră față de natură. Mult timp, prețul dezvoltării economice și sociale a fost plătit de natură; e timpul să ne reconectăm, tehnologic emoțional și natural.

Dincolo de hrană, adăpost și mobilitate, avem nevoie de soluții pentru energie, pentru resurse sau pentru deșeuri. Căutăm să facem pace cu natura, cu planeta care ne ține în viață. Pădurea nu este doar cherestea, fauna nu este vânat, iar noi în niciun caz nu trebuie să fim puțini (Alex Găvan) așa cum nici noi nu suntem doar carne, oase și lut. Este vorba aici, de fapt, de o alegere de a ignora ceea ce ne dă viață, de a întoarce spatele naturii și de a nu ne-o îndrepta decât atunci când căutăm liniște. Avem în noi și în jurul nostru sursa „mântuirii” noastre, tot ceea ce trebuie să facem este să o convocăm și să mergem mai departe într-o lume mai bună; lumea e bine clădită, însă omul printre oameni s-a făcut aspru. Asaltată de probleme, omenirea își caută reperele prin dezvoltarea de comunități sustenabile cu infrastructuri inovatoare și energie curată, care protejează în același timp resursele de apă, biodiversitatea acvatică și de uscat.

10 (ZECE) este un proiect care dovedește implicarea unor oameni preocupați de lumea în care trăiesc, care și-au propus să aducă societății alte perspective, un alt mod de a trăi în echilibru cu natura. Clipele vieții noastre au însemnătatea unei cenuși care se cerne, însă noi decidem modul în care se cerne; poate să se risipească într-un mare Tot, care este natura, sau poate să se îndrepte spre un vid care reduce existența la o simplă călătorie efemeră, având, așadar, destinația nimicului.

Printre oamenii intervievați se numără: Vintilă Mihăilescu (antropolog), Alexandru Mironov (scriitor), Domnica Petrovai (psiholog), Marius Cosmeanu (sociolog), Zoli Toth (artist, muzician), Alex Găvan (alpinist), Cristian China Birța (blogger), Adina Magsi (Every Can Counts România), Andrei Coșuleanu (Let’s Do It România!), Anca Baniță (Let’s Do It România!), Ivan Patzaichin (Rowmania), Doru Frolu (Rowmania), Cristian Lascu (Parcul Natural Văcărești), Dan Bărbulescu (Parcul Natural Văcărești), Felicia Ienculescu-Popovici (GreenMogo), Gabriel Diaconu (consultant permacultură), Anastasia Staicu (Asociația SNK), Mihai Toader Pasti (EFdeN), Oraan Mărculescu (Știință&Tehnică), Paul Badea (Asociația ARMS), Alexandru Teodorescu (Renovatio), Marc Areny (inventator Logan electric), Călin Alexa (IFIN-HH), Bogdan Olteanu (UPC România), Ionuț Budișteanu (inventator).

Din 21 mai 2018, documentarul 10  (ZECE) va fi disponibil gratuit pe site-ul 10film.ro şi pe canalul de YouTube, pentru a putea fi văzut de un public cât mai numeros. 

Articole similare

Daca vrei sa obtii pacea, nu sta de vorba cu prietenii, ci cu dusmanii tai! (Moshe Dayan)

Delia Marc

Bărbați în apă: Le grand bain (2018)

Dan Romascanu

Probleme în paradis: Sophia Antipolis (2018)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult