Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (27 ianuarie – 2 februarie 2020)

-Semnalez intotdeauna cu placere recenzii ale unor carti despre cinema, mai ales cand este vorba despre carti despre filmul romanesc. La ‘PSEUDOKINEMATIKOS’ am gasit o recenzie a volumului ‘Noul Cinema – două decenii și ceva. Secvențe din filmul românesc la început de mileniu trei’ apărut în ianuarie 2020 la Ed. Noi Media Print: ‘Cinemaul realist început de Cristi Puiu cu Marfa și banii, continuat de Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Călin Netzer, Cristian Nemescu, Radu Jude, Constantin Popescu, Adrian Sitaru, Andrei Cohn, Gabriel Achim, Igor Cobileanski, Adrian Sitaru, Marian Crișan, Bogdan Mirică, Răzvan Georgescu, Hano Hoefer, Valeriu Andriuță, Anca Damian și încă alții – despre care am scris pentru acest volum – reprezintă pariul câștigat cu brio de acești autori în raport cu o cinematografie, spre final de mileniu doi, agonizantă. În ceea ce mă privește, am ajuns destul de greu la filmele lor, așa cum am ajuns să redescopăr (de fapt, să descopăr cu adevărat) destul de târziu cele câteva accidente fericite din cinematografia românească ante 1990 care au pregătit terenul pentru cinemaul realist sau minimalist sau observațional practicat de sus-pomeniții cineaști – filmele lui Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Iosif Demian, precum și câteva filme de Stere Gulea, Dinu Tănase, Ada Pistiner.’

-Cristian Caloian scrie la ‘Liternet’ despre ‘Little Women’ regizat de Greta Gerwig: ‘Little Women a lui Greta Gerwig este, aşadar, un reuşit exerciţiu calofil. Creează o lume ca un salon artistic animat, cald şi pastelat, feminin şi drăgălaş. interpretarea vivace, alături de o imagine şi o muzică magnifice, oferă un entertainment de cea mai bună calitate, alături de o supradoză de viaţa-e-frumoasă-alături-de-cei-dragi. Nici intelectul nu este lăsat să lîncezească, fiind provocat continuu să conecteze salturile temporale şi spaţiale. Totuşi, izolarea estetizantă a personajelor sale feminine creează un zid de serai în jurul lor, transformîndu-le nu în feministe emancipate – aşa cum declară – ci în femeiuşti drăgălaşe perfect supuse canoanelor patriarhale.’

-Iata si opinia Angelei de la CineAmator: ‘Filmul ar fi putut aluneca usor in capcana feminismului, dar imi place sa cred ca mai degraba ne santajeaza cu teme despre maturizare, legaturi dintre surori, responsabilitati, conditii sociale, familie, scoala si impliniri. Pe langa decorurile alea teatrale, locatiile vintage si ademenitoare, costumele schitate cat mai atragator, “Little Women” beneficiaza de o directie regizorala aparte si creativa, care face intreaga distributie sa straluceasca.’

-Ancai de la ‘Din Filme’ i-a placut ‘1917’: ‘Deși nu e lipsit de clișee și nici de previzibil, filmul „1917“ își merită nominalizările și premiile. Merită văzut, este bine regizat, jucat, are poveste și miez.’

-Care este numarul 1 pe lista celor 40 de seriale TV recomandate la PostModern pentru anul 2020?: ”Foodie love – Dragoste cu sare și piper’ (2019- ) E un serial nou de pe HBO, foarte apreciat de critici și de spectatori deopotrivă. Îmbină cu succes pasiunea pentru mâncare cu povestea de dragoste ce se înfiripă între el și ea. Amândoi fragili după relații anterioare eșuate, se tatonează reciproc întâlnindu-se întotdeauna la un restaurant. Experiențele delicioase se îmbină cu discuții inteligente și sexy. Și sunt urmate de cele mai multe ori de partide hot de amor. O să vă placă Dragoste cu sare și piper, mai ales dacă sunteți niște romantici incurabili. E vorbit în limba spaniolă, ceea ce adaugă farmecului și muzicalității serialului.’ Desigur, merita sa parcurgeti lista celorlalte 39 de seriale si sa alegeti cele care vi se par potrivite.’

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”The Professor(2018)

La chute de l’empire américain (2018)

La Gomera(2019)

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în ianuarie 2020

(Sursă fotografii: Liternet.ro, IMDb.com)

Articole similare

bricabrac, de Lucian Pintilie

Dan Romascanu

Prin blogosfera literară (4 – 10 decembrie 2017)

Dan Romascanu

L.A. în flăcări: Hotel Artemis (2018)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult