Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (18 – 24 decembrie 2017)

-Unul din filmele pe care le-am urmărit cu plăcere în luna decembrie pe Netflix România a fost serialul ”Manhunt: Unabomber”. Despre acesta, a scris și Ion Indolean pe Pressone.ro: ”Această mărturisire – romanţată sau nu, rămâne mai puţin important – se impregnează într-o memorie colectivă care, aşa cum se întâmplă în lumea occidentală, știe să omagieze victimele terorismului. Ea este, în acelaşi timp, concluzia unui om care și-a irosit geniul. Serialul nu e moralizator, din fericire. O existență în limitele legii, chiar dacă poate deveni plictisitoare sau prea supusă, este preferabilă, totuși, comiterii răului. Manhunt sugerează că, oricare ar fi traumele copilăriei şi frustrările maturităţii, calea sănătoasă nu poate fi violenţa.”

-Este vremea bilanțurilor despre cele mai bune filme văzute în anul anterior (va urma și al nostru undeva la începutul anului 2018). Iată câteva dintre acestea, așa cum le-am descoperit în blogosferă: Alin Ludu Dumbravă spune că filmul lui preferat din 2017 a fost Baby Driver: ”Nu aş fi crezut că poate să îmi placă aşa mult. L-am văzut ca pe un muzical ludic, primul action musical (via Strrets of Fire), plin de idei, un soi de nou True Romance, film juvenil şi plin de adrenalină pozitivă. Nu sunt nici măcar un mare fan al lui Edgar Wright. Plus folosirea inventivă a piesei Hocus-Pocus (Focus). Sunt fericit şi că a ieşit astă vară pentru că astăzi Kevin Spacey ar fi putut fi sos din film de careva de la Sony.”

-Pe FilmReporter.ro, descoperim două părți ale unui articol masiv despre ”Filmele lui 2017”. În primul din acestea, Dragoș Marin scrie astfel despre Call Me By Your Name, filmul său preferat: ”Dacă mai aveați vreo îndoială, Luca Guadagnino nu e capabil să o dea în bară. Believe the hypeCall Me By Your Name are de toate. Atașant, senzual și emoționant, inundat de soarele Italiei (care intră nefiltrat în camera lui Sayombhu Mukdeeprom) și jucat de următorii voștri actori preferați, Armie Hammer și Timothée Chalamet. Pur și simplu minunat.”

Al doilea articol din serie este semnat de Andrei Bangu, care preferă Moonlight drept cel mai bun film al anului, din cele distribuite în România: ”Preferatul meu cred că rămâne Moonlight, lansat de Transilvania Film într-o decizie luată pe ultima sută de metri (pesemne impulsionată și de câștigarea Oscarului pentru cel mai bun film). Cumva mă jenez să recunosc cât mi-a plăcut și să vin cu motive rafinate și cerebrale pentru alegerea mea. M-am lăsat pradă emoției (la fel ca Ancuța Proca, care l-a numit “un asalt de emoții”), cel mai probabil datorită mișcărilor camerei (un permanent balet), eclerajului delicat, folosirii lentilelor foarte lungi (așadar, cu accent pe chipuri și înecând adesea într-o ceață natura și interioarele, ca într-un vis). Există deja, pe internet, eseuri vizuale care îl compară cu Wong Kar-Wai.”

-Marius scrie pe Jurnal de cinefil un articol cu tema ”10 filme pe care vreau să le văd în 2018”. Pe lângă câteva alegeri discutabile (părerea mea! Cine vrea să vadă un film cu Dwayne Johnson, de exemplu?), am găsit și o alegere perfectă, un film biografic despre Stan și Bran, ”Stan and Ollie”: ”Despre: O cronică a celebrului duo comic format din Stan Laurel și Oliver Hardy, cunoscuți la noi ca Stan și Bran. Vom asista la prietenia dintre cei doi actori, și vom fi părtași la turneul susținut în Marea Britanie în 1953, atunci când popularitatea acestora era în declin. De ce: I-am urmărit de mic pe Stan și Bran / Charlie Chaplin, și sper ca filmul să aibă succes, pentru a se familiariza și noua generație cu cei doi ași în comedie. Am mare încredere în distribuție, fiindcă Steve Coogan și John C. Reilly sunt de departe cele mai bune alegeri pentru a intra în pielea lui Stan și Oliver.”

-În final, un clasic de Crăciun. LazOrtansa scrie pe blogul Cefilmevad despre filmul ”Miracle on 34th Street” din 1947: ”Recompensată cu trei oscaruri, comedia dramatică Miracle on 34th Street, realizată în 1947, este conservată în biblioteca Congresului SUA.  Scenariul, scris  destul de inteligent, ne prezintă civilizația modernă  nevoită să facă față unei probleme neașteptate, Moș Crăciun: pentru copii el este o realitate, un personaj îndrăgit care le citește dorințele și distribuie la o dată fixă, în fiecare an, cadouri din sania magică trasă de reni.  Pentru adulți e doar o fantezie întreținută prin străduințele lor pentru cheltui, a sărbători! Devansând epoca, filmul critică exploatarea mercantilă a sărbătorilor de Crăciun, metodele comerciale agresive care au deturnat spiritul Crăciunului.”

(Jovi)

Anca Muresan scrie la liternet despre ‘The Killing of a Sacred Deer / Uciderea cerbului sacru’ pe care l-am vazut si despre care am scris si eu: ‘The Killing of a Sacred Deer este genul de film despre care poţi spune fără să greşeşti că nu are cum să te lase indiferent. Este rece şi frumos ca un diamant perfect şlefuit, dar de care nu îndrăzneşti să te apropii prea mult, mai degrabă îl priveşti de la distanţă. Grecul Lanthimos se descurcă exemplar cînd alege acest subiect al culpei şi sacrificiului, al dreptăţii divine şi al catharsis-ului şi se mişcă natural pe tărîmul mitologic trasat de marii poeţi tragici ce i-au fost compatrioţi. La Euripide, Agamemnon trebuia să îşi omoare fiica, pe Ifigenia, pentru a-i mulţumi pe zei; în filmul lui Lanthimos, chirurgul cardiolog este eroul tragic modern ce trebuie să devină el însuşi mîna destinului şi să decidă dacă îşi sacrifică fiul sau fiica, pentru a se purifica de păcat. Călău şi victimă deopotrivă, vînător şi pradă în acelaşi timp, cardiologul va apăsa pe trăgaci: acum lumea poate re-intra pe făgaşul normal.’

Adriana Gionea scrie la PostModern despre ‘Pop Aye’ regizat de Kirsten Tan: ‘Mulţi critici de film care l-au văzut în timp ce făcea turul marilor festivaluri internaţionale au considerat Pop Aye o comedie reuşită, pe care n-ar trebui să o ratezi. Kirsten Tan a realizat mai degrabă o comedie dulce-amară, în care se regăsesc problemele omului contemporan din marile oraşe: însingurarea, pierderea direcţiei, lipsa unui confident empatic sau epuizarea. Într-adevăr, vei avea şi unele scene în care vei râde – cum ar fi cea în care protagonistul înţelege de ce soţia îi evită avansurile sexuale abia după ce găseşte printre lucrurile ei un obiect destinat femeii moderne, cele în care poliţiştii nu înţeleg de ce un om se plimbă cu elefantul pe străzi sau scena în care un travestit le dejoacă planurile de a-i încarcera pe Pop Aye şi pe stăpânul său. Însă râsul nu este unul zgomotos, în rafale, aşa cum îţi cer adesea filmele comerciale. Este mai degrabă un râs peste care se aşterne umbra melancoliei ce te face să descoperi fragilitatea frumuseţii într-un bar thailandez sordid, cu neoane care transformă în portrete de visători căzuţi în reverie toate acele chipuri brăzdate de riduri mult prea timpurii.’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:

Vine iarna, bine-mi pare, timp de binging și sarmale cu Netflix!

Noutăți pe Netflix România în ianuarie 2018

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (13 – 19 mai 2013)

Jovi Ene

Cars (2006) – 2

Jovi Ene

Thriller foarte actual: ”Carantina”, de Peter May

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult