Gioia mia (2025)
Regia: Margherita Spampinato
Distribuția: Marco Fiore, Aurora Quattrocchi, Martina Ziami
Parte din ediția de anul acesta a Festivalului de Film Italian, Gioia mia (2025, r. Margherita Spampinato) este unul din filmele care nu are cum să te lase indiferent. Trecem repede peste narativul nu foarte complicat: Nico, un băiat crescut într-o familie modernă și foarte conectată la tehnologie este trimis să petreacă vara în Sicilia la mătușa lui, Gela, o femeie în vârstă, foarte religioasă și tradiționalistă. Ce se întâmplă în acea vară îl va schimba însă pentru totdeauna, pentru că situațiile pe care le întâlnește îl aduc în fața unor realități pe care din păcate, copiii zilelor noastre le întâlnesc prea puțin (dacă o fac) – relația cu ceilalți, dependența de ecrane, prietenia, durerea etc.
Evident că relația cu bunica lui nu este una liniară, însă aici rezidă și farmecul acesteia – toată „dulceața” filmului stă în dialogurile lor spumoase, în felul în care el nu o ascultă, în ceea ce nu-și spun în mod direct. Personal, mi s-a părut că filmul ar fi fost la fel de frumos și fără partea de „secret” din tinerețe al bunicii, căruia i-am înțeles însă locul în economia peliculei.
Am privit acest film superb ca pe un bildungsroman cu totul și cu totul real, un film de privit atât cu ochi de copii, cât și cu ochi de adult, care te întoarce într-un fel spre copilăria pe care într-un fel sau altul, toți o idilizăm la un moment dat; de ce și cum, asta rămâne să se întrebe fiecare spectator în parte.
Film vizionat în cadrul festivalului Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România (București, 2-8 martie 2026)
