Mank (2020)
Regia: David Fincher
Distribuția: Gary Oldman, Amanda Seyfried, Lily Collins
Hollywood-ul adoră să facă filme despre Hollywood și să-și transforme vedetele trecutului în eroii filmelor contemporane, chiar cu riscul de a produce versiuni revizioniste ale istoriei celei de-a șaptea arte. ‘Mank’ lansat în 2020 pe Netflix, regizat de David Fincher pe un scenariu scris cu mulți ani în urmă de tatăl sau, Jack Fincher, îl aduce pe prim plan pe unul dintre contributorii mai puțin cunoscuți astăzi – publicistul și scenaristul Herman J. Mankiewicz. Numele său era, poate, pe nedrept uitat, căci împreună cu Orson Welles a scris scenariul filmului ‘Citizen Kane’, considerat una dintre capodoperele istoriei cinematografiei și a și împărțit cu acesta singurul premiu Oscar primit de film, de altfel și singurul premiu Oscar primit vreodată de Welles, daca îl excludem pe cel de onoare din 1971.
Daca acceptăm versiunea faptelor din film, Mank a fost cel care a câștigat pentru Orson Welles acest singur Oscar al carierei sale. Dar, să fim sinceri, scenariștii sunt de cele mai multe ori puși în umbră de actori, regizori și producători, și gloria postumă pe care o crează ‘Mank’ pentru eroul filmului este oricum o excepție. ‘Citizen Kane’ este o capodoperă (și în top 3 al filmelor mele preferate), David Fincher este un regizor extrem de talentat, filmul ‘Mank’ este interesant și pentru că abordează controversa creării scenariului și pentru că este făcut în mod original cinematografic – avem deci adunate cam toate premizele unui succes. Multe dintre promisiuni se împlinesc, dar nu toate.
Firul principal al acțiunii filmului se petrece într-o perioadă de 60 de zile, într-un ranch izolat de lume, în care Orson Welles (Tom Burke) îl izolează pe Mankiewicz – Mank (Gary Oldman) pentru a scrie scenariul unui viitor film care va deveni ‘Citizen Kane’. Mank tocmai trecuse printr-un accident de mașină destul de grav, așa încât avea nevoie de prezența unei asistente medicale pe lângă cea a unei dactilografe. Ambele sunt refugiate din Europa în care începuse războiul – ecoul al avenimentelor globale care se petreceau simultan. În plus scenaristul se confruntă cu dependența de alcool, deși nu este evident că ar putea crea sau chiar trăi în absența acestuia. Tânărul regizor, considerat deja un geniu, are prin contract controlul aproape complet al filmului, dar succesul sau eșecul depind de calitatea scenariului pe care îl scrie Mank. Prin intermediul unei serii de flash-back-uri spectatorii asistă la lupta acestuia cu amintirile unui deceniu de activitate la Hollywood, presărată de incidentele unui scenarist rebel, talentat și apreciat pentru spiritul și umorul său, dar aflat de multe ori în conflict cu proprietarii studiourilor și cu magnații presei. ‘Citizen Kane’ va oglindi aceste evenimente din viața lui Mankiewicz. Rezultatul îl cunoaștem, dar calea spre succes a fost întortocheată, gloria nu a venit imediat, și viața nu i-a răsfățat în continuare nici pe Welles și nici pe Mank pe măsura talentului și contribuțiilor lor la arta filmului. Posteritatea a restabilit gloria lui Welles, filmul ‘Mank’ încearcă să facă același lucru pentru Herman Mankiewicz.
Ce mi-a plăcut. Cinematografia este extraordinară. David Fincher a dat filmului o aparență cât s-a putut de apropiată de stilul perioadei în care a fost realizat ‘Citizen Kane’. A folosit alb-negru, a filmat și captat sunetul cu aparate asemănătoare celor din anii ’30, a cadrat și mișcat aparatele de filmat după regulile epocii, iar banda sonoră este mono. Gary Oldman realizează o performanță notabilă în rolul lui Mank, dar asta nu este o surpriză, Oldman este unul dintre cei mai talentați și mai versatili actori de cinema de astăzi. Dintre celelalte interpretări actoricești iese în evidență cea a Amandei Seyfried în rolul unei dive a vremii, rol care este posibil să-i aducă o nominalizare meritată pentru Oscarul rolului feminin secundar. Ce mi-a plăcut mai puțin. Flashback-urile includ multe detalii și personaje care sunt poate familiare celor foarte pricepuți în istoria Hollywood-ului anilor 30, dar care vor fi necunoscute și își vor pierde efectul pentru restul spectatorilor (marea majoritate). ‘Mank’ este în definitiv o docu-dramă, și cred că aici David Fincher ar fi trebuit să găsească mijloacele creative de a-și educa și spectatorii mai puțin inițiați. Majoritatea rolurilor secundare din jurul lui Mank sunt cam schematice și ceea ce este mai rău, sunt incluse replici care sună ‘implantate’ în mod tezist și contemporan. Este evidenta intenția autorilor de a da semnificații și rezonante actuale evenimentelor care se petrec pe ecran, dar cred că acest lucru ar fi fost posibil și fară retorică explicită.
Pentru mine ‘Mank’ a schimbat perspectiva despre ‘Citizen Kane’, care este, cum am spus, unul dintre filmele mele iubite. Iubesc filmul lui Welles din două motive – arta cinematografică revoluționară și atitudinea și mesajul politic curajos. ‘Mank’ oferă o viziune nouă, și atribuie atitudinea politică, mesajul anti-populist și satira anti-corporatistă nu lui Welles, ci mai ales experienței de viață a unui scenarist curajos și talentat, fiul unor imigranți evrei din Europa, rebel împotrivă marilor studiori și ale magnaților care le conduceau. Vizionările viitoare ale lui ‘Citizen Kane’ vor fi pentru mine și pentru mulți dintre cei care vor vedea ‘Mank’, altfel.
Disponibil pe Netflix.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Metaflix.com)
