Carti Carti de fictiune

“De ce să te expui de bunăvoie acestui trecut? / Ca să nu se mai repete!” – Casa germană, de Annette Hess

”Casa germană”, de Annette Hess
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2020
Traducere din germană şi note de Daniela Ştefănescu

Pentru ca cititorul acestei recenzii sa afle/sau sa-si reaminteasca cine este Annette Hess, citez de pe coperta 3 a volumului de fata: “Annette Hess s-a născut la Hanovra pe 18 ianuarie 1967 şi trăieşte în prezent în Saxonia Inferioară. A studiat iniţial pictura şi designul interior, iar ulterior scrierea scenică la Universitatea de Arte din Berlin. A lucrat ca ziaristă şi asistentă de programe şi de regie, înainte de a se lansa într-o carieră de succes ca scenaristă. Serialele sale de televiziune “Weissensee”, “Ku’damm 56” şi “Ku’damm 59”, apreciate de critici, sunt foarte populare şi au avut un rol important în revitalizarea televiziunii germane. Ca scenaristă a primit numeroase premii: Premiul Grimme, Premiul Frankfurt al autorilor, Premiul german de televiziune pentru cel mai bun scenariu etc. <Dacă vrei să afli ceva despre sufletul german, poţi să scotoceşti prin arhive, să vorbeşti cu martori contemporani sau… să urmăreşti seriale de Annette Hess>, scria Kester Schlenz în Stern.

Si haideti sa facem cunostinta directa cu autoarea, prin intermediul acestui fisier youtube, cu ocazia aparitiei la Editura Humanitas Fiction a volumului de fata.

Cartea scrisa de catre Annette Hess nu este nici prima, nici ultima din sirul acelora care in ultimii cativa zeci de ani au vorbit despre epoca post-nazista in tarile Europei, despre ororile faptuite direct sau doar cunoscute si ingropate adanc si constient in subconstient. Fapte ascunse si negate, incepand de la nivelul familiei si mergand pana la nivele inalte sociale, politice, guvernamentale.

Filme puternice, artistice sau documentare, precum Procesul de la Nurnberg (1961), Negarea (2016), Murer: Anatomia unui proces (2018). Atat filmele, cat si cartile de gen, pun in fata publicului problema aducerii in fata justitiei pe criminalii nazisti fofilati prin toate colturile lumii, ba chiar – strigator la cer – traind in liniste si belsug chiar in tarile lor de bastina sau – si mai strigator la cer – cocotati pana la cele mai inalte fotolii de onoare ale politicii mondiale – vezi cazul Kurt Walheim.

Cartea Annettei Hess este deopotriva o drama de familie, dar si o drama la nivel social/national/politic. Terenul de desfasurare este casa familiei Bruhn (proprietarii birtului “Casa Germana”), dar si Sala Tribunalului orasului Frankfurt. Vorbim despre Procesele de la Frankfurt din anii 1963-1965, unde au fost audiati timp de 183 de zile 319 martori, din care 181 de supravietuitori de la Auschwitz, 80 de membri ai personalului lagarului, SS si politie. 

Personajul principal al acestei fresce este Eva Bruhn, fiica proprietarilor birtului de la parterul casei si translatoare solicitata pentru traduceri din si in limba polona. Ludwig și Edith Bruhn, impreuna cu o sora si un frate , dimpreuna cu logodnicul Jürgen Schoormann, reprezinta universul familial al Evei. Cei doi tineri logodnici provin din medii sociale diferite, cu posibilitati materiale diferite si cu conceptii traditionale oarecum diferite, dupa cum vom observa pe masura lecturii. Si totusi ceva ii apropie, ii leaga si legatura aceasta va rezista, dincolo de tragediile dezvaluite si mai ales dincolo de implicare varstnicilor din familiile lor,  in acele vremuri cumplite. 

Serviciile de translator o aduc pe Eva in sala Tribunalului, in proximitatea si cunoasterea anchetatorilor, dar si a martorilor si a acuzatilor chemati la bara. Si astfel, pas cu pas Eva Bruhn inceteaza sa mai fie o simpla masina de traducere, incepe sa invete ceva despre ea si lumea care o inconjoara si in care traieste. Incepe sa descopere lumea in care s-a nascut, si-a petrecut anii copilariei si isi traieste tineretea. Incepe sa descopere adevarata fata a familiei sale. Incepe sa isi puna intrebari, prin care anii copilariei petrecuti in proximitatea lagarului de la Auschwitz ii aduc explicatia faptului ca este singura vorbitoare de limba polona din familia sa. Insa familia refuza sa-i vorbeasca, sa povesteasca, sa recunoasca.

Si marturiile trecutului inspaimantator, declaratiile supravietuitorilor polonezi, declaratia primului martor care a asistat la un test al gazului mortal, o arunca pe Eva intr-o stare de uimire pentru inceput, apoi de deruta, apoi de groaza, pentru ca intelege ca se afla in fata unor adevaruri cumplite, dureroase, ascunse si nerecunoscute. Pentru ca “un criminal nu recunoaste niciodata ca e un criminal, asa cum un hot nu recunoaste niciodata ca a furat”.

In fata atator marturii dureroase, Eva incearca sa ceara explicatii de la tanarul David Miller, americanul evreu (?) atat de apasat de acest trecut apasator. Inca un destin tragic, victima dupa ani, a nazismului.

Eva se intreaba: “Dar de ce sunt eu aici?

Pentru ca sa afle ca “Niciodata  n-ar fi putut functiona acest asa numit Reich intr-un mod atat de atotcuprinzator, daca n-ar fi participat cei mai multi dintre oameni”.

Romanul nu este o lectura usoara si intercalarea secventelor din sala Tribunalului, cu acelea ale vietii private a Evei si a familiei sale, nu usureaza cu nimic sarcina cititorului, pentru ca adevaruri dureroase despre istorie, despre conditia umana cu toate defectele si mizeriile ei, il conduc pe acesta la concluzii dureroase privind relatia victima-criminal, in trecut si in prezent.

Mulți au simțit mirosul de fum gras provenit din cosurile crematoriilor. Si au tacut! Sau si mai rau, au negat!

Repet: “Niciodata  n-ar fi putut functiona acest asa numit Reich intr-un mod atat de atotcuprinzator, daca n-ar fi participat cei mai multi dintre oameni”.

In sala acestui proces, Eva Bruh isi traieste propria drama familiala. Transformarea Evei este profunda, pe masura ce procesul se desfasoara: “Din gurile martorilor veneau tot mai multe vorbe, vocile treceau prin Eva si formau in ea un cor: era infernul creat si actionat de oameni. Si de luni de zile auzea inculpatii explicand ca nu stiusera nimic. Eva nu credea asa ceva. Nici un om cu mintea intreaga nu credea. Teama Evei ca parintii ei ar spune exact asta – <<N-am stiut nimic>> – era extrem de mare. Caci atunci ar trebui sa rupa contactul cu cu tatal si cu mama ei.” Inevitabil, insa, acest moment!

In cadrul cercetarilor si depozitiile,echipele procesului fac o calatorie la Auschwitz, un fel de “shining” pentru Eva, o iluminare, o trezire a amintirilor adanc ingropate in memoria sa. La care se adauga alte adevaruri dureroase.

Parfumul tuturor trandafirilor rupti” – trandafirii de la Auschwitz.

 

Cineva scrisese in ungureste pe perete: <<Andreas Rapaport, trait 16 ani>> (…) Eva iesi din baraca si izbucni in plans. Nu se mai putea opri. Angajatul se apropie de ea si spuse: – Mi s-a intamplat deja de multe ori sa vad asta aici. Poti sa stii totul despre Auschwitz. Dar sa fii la fata locului… este cu totul altceva.”

De multe ori, oamenii isi gasesc sprijin in credintele religioase, alteori le parasesc defintiv.

Pe cand avea unsprezece ani, Eva isi luase intr-o zi catelul, pe Toker, cu ea, la scoala.”Insa in drumul catre casa, Toker fusese calcat de o masina. La orele de catehism pentru pregatirea in vederea condirmarii, Eva il intrebase pe pastorul Schrader: – Cum poate bunul Dumnezeu sa permita asa ceva? Pastorul se uitase la ea si-i spusese: – Nu Dumnezeu este raspunzator pentru durerea din lume. Omul este. Cum ai putut tu sa permiti asa ceva?”

Un tablou rusinos al vinovatiei! Un tablou cumplit al victimei si al ultimului ei strigat.  Strigatul mut al lui Munch.

Niciodata  n-ar fi putut functiona acest asa numit Reich intr-un mod atat de atotcuprinzator, daca n-ar fi participat cei mai multi dintre oameni”.

 

Din gurile martorilor veneau tot mai multe vorbe, vocile treceau prin Eva si formau in ea un cor: era infernul creat si actionat de oameni.”

Drama Evei capata o noua lovitura odata ce chiar mama sa se dovedeste a fi una dintre martorele apararii criminalilor: “Ati fost o parte din intreg (…) Voi ati facut posibil asa ceva. N-ati omorat, dar ati permis ca acest lucru sa se intample. Nu stiu ce este mai rau. Spuneti-mi ce este mai rau.”

Aceasta carte a Annettei Hess se inscrie cu cinste in cadrul literaturii de valoare referitoare la infernul concentrationar creat si actionat de oameni contra semenilor lor, versus recunoasterea si asumarea vinovatiei de catre criminali.

“We Remember!”

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Letzshop.lu, Ant1heldin.de, Stern.de)

Articole similare

Cevdet Bey și fiii săi, de Orhan Pamuk

Andreea Andrusca

One World Romania 2018: Rezidentele (2018)

Delia Marc

Detectivi fără voie în Crozon: Misterul Henri Pick, de David Foenkinos

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult