No Strings Attached (2011) – Fara obligatii
Regia: Ivan Reitman
Scenariul: Elizabeth Meriwether (script), Michael Samonek si Elisabeth Meriwether (povestea)
Distributia: Natalie Portman, Ashton Kutcher, Kevin Kline
Ei, ce sa zic, acesta a fost al doilea film avanpremiera din ziua de 3 februarie, o zi geroasa in care am pendulat intre Mall Vitan – dimineata si Plaza Mall – seara, in pauza dregandu-ma acasa cu ceaiuri fierbinti si placinta cu branza :).
Dupa minideceptia de dimineata, despre care v-am vorbit deja (How Do You Know), iata-ma acum cu „fara obligatii“ in neuroni :), urmarind iarasi o comedie romantica si neputand sa-mi scot din minte dubla ipostaza a Nataliei Portman in lebada alba-neagra. Pentru ca si in aceasta pelicula este un fel de lebada, gratioasa, dar ferma, ranita demult undeva in adanc si hotarata sa ramana in tiparul pe care si l-a alcatuit, capabila de sentimente si simtaminte calde, dar reprimandu-si-le cu incapatanare, traindu-si viata intr-o arhitectura bizara penduland intre lungi si solicitante ore de munca si partide nebune de sex golit de orice implicare sufleteasca. O lebada cenusie de data aceasta! O lebada cu cicatrici vechi nevindecate inca. Si am simtit ca vana ei puternica de tragediana dovedita in Black Swan, razbate din cand in cand, facand-o nepotrivita in aceasta comedie si imprimandu-i rolului Emmei accente tragice.
Acest film a ratacit prin doua titluri anterioare pana a se cantona in acesta “No Strings Attached”, mai intai fiind “Fuck Buddies”, la care s-a renuntat rapid 🙂 – mai apoi fiind “Friends With Benefit”, sters si el de pe proiect, fiind deja eticheta altei pelicule. Sigur ca se potriveau perfect :).
Pentru ca spre deosebire de story ul credibil, inteligent si profund uman al povestii cu contururi vag comune la care ne duce gandul – When Harry Met Sally (chiar reprogramat in aceste zile la Movieplex), aici avem de-a face cu povestea traznita a doi tineri frumosi, sanatosi si angrenati in cate o cariera profesionala bine determinata – dar hotarati sa aiba un soi de relatie fara implicare sentimentala: doar sex, numai sex, intotdeauna sex…ca iepurii…oriunde…in dormitor, in masina, in debarale, in oficii de serviciu, la comanda… la un apel telefonic…doar o descarcare hormonala, o eliberare de stress, golita de orice emotie…fara imbratisari…fara “cuibarit” in pat…fara mic-dejun comun – fiecare fiind “unealta” pentru celalalt. Si ni se spune si de ce si cum au ajuns cei doi astfel mutilati sufleteste, ea pierzandu-si in copilarie tatal si erijandu-se apoi in stanca pe care sa se sprijine mama si sora mai mica, el – descoperind tradarea unei iubite “cuibarite” confortabil in bratele vestejite ale tatalui sau, star de seriale TV, care la ceva peste saizeci de ani e plin de viata, de dorinta….si mai ales de dorinta de a-i procrea lui Adam un “fratior”. Sau “surioara” :).
Insa, asa cum spune zambind pe sub mustata, un trecator, astfel de “relatie-numai-de-sex” nu rezista, nu multa vreme – moare de la sine – sau se transforma in acel lucru de care cei doi se feresc ca de dracu’. Atat de tare se feresc incat intr-un moment de pericol la orizont, de impas al povestii dintre ei, hotarasc sa se desparta o vreme, pentru-ca-fiecare-sa-si-vada-de-treburi-cu-alti-parteneri :). Nu va povestesc mai mult, firul naratiunii este previzibil, stati linistiti, totul se termina cu bine pentru cei doi eroi, cuvintele acelea atat de mult si des rostite, ajung sa fie spuse dinspre ambele parti, “te iubesc” declanseaza de acum firescul vietii si a umanului. Bye-bye iepurasi, gata, de acum sunteti oameni daruiti cu sentimente :).
Reitman reuseste sa tina in mana destul de ferm povestea care abunda in scene de sex, in tot felul de aluzii mai indirecte – ba chiar foarte directe la “chestiuni intime feminine” 🙂 si conduce personajele principale si multe celelalte caractere din jurul acestora – intr-o maniera amuzanta. Toate aceste personaje de care vorbeam, incepand cu Alvin (Kevin Klein – inca incantator – din punctul meu de vedere), continuand cu Vanessa (Ophelia Lovibond), apoi ajungand la prietenele/colegele Emmei – Patrice (Greta Gerwig) si Shira (Mindy Kaling) si mai apoi la prietenii lui Adam – Wallace (Chris Ludacris) si Eli (Jack M. Johnson), apoi la cei doi medici de la Urgenta – Dr. Metzner (Cary Elwes) si Sam (Ben Lawson) si nu in cele de urma amuzanta Lucy (Lake Bells) – o creatie savuroasa – secretara de platou – vesnic in tinuta sobra office – toate aceste personaje si altele in plus sunt portrete minutios slefuite care populeaza cu multa personalitate si vivacitate acest film, si sunt amuzante, ca replici si prezenta si care creaza o lume vie in jurul Emmei si a lui Adam.
Si pana la urma, poate fi vorba despre o posbila poveste de vita, pentru ca oricum, nu le-am auzit si nu le stim chiar pe toate!
Natalie Portman si Ashton Kutcher s-au potrivit nesperat de bine in ideea de a da o viata credibila personajelor si incep sa cred ca tipul acesta, in afara de dotarea sa fizica – incontestabila si probabil in castig cu trecerea timpului – spre maturitate 🙂 – are si ceva talent. Spun asta pentru ca are naturalete, comunica bine corporal si facial (se misca bine si zambeste din toata inima), emana echilibru si empatie. Si e de milioane replica lui spre final, referitoare la apetitul desantat al Emmei:”Mananci ca un pui de dinozaur” 🙂 Prin urmare revin si spun ca veti rade, pentru ca sunt o multime de replici hazoase, aceasta cu conditia sa lasati deoparte orice urma de pudibonderie, altfel…. 🙁
