Filme Filme americane Recomandat

J. Edgar (2011)

J. Edgar (2011)
Regia: Clint Eastwood
Scenariul: Dustin Lance Black
Distributia: Leonardo DiCaprio, Armie Hammer, Naomi Watts, Judi Dench, Jeffrey Donovan, Josh Lucas

Pentru ca sa cunosti si sa intelegi o perioada din istorie, este necesar sa ii cunosti si sa incerci sa ii intelegi pe acei oameni care prin personalitatea lor, prin munca si prin devotamentul lor, au contribuit esential la constructia si progresul epocii.

Acest nou film al lui Eastwood aduce in fata perceptiei publicului de cinema un astfel de personaj, deopotriva sclipitor in ceea ce priveste perceptia socio-istoriei si in mod special a nevoilor privind o democratie abil controlata pentru asigurarea stabilitatii in timp, dar pe de cealalta parte – un personaj atat de complex in constructia sa psihologica.


Un personaj cu un ego extrem de dezvoltat,  cu o inteligenta si o o ambitie mari si constante de-a lungul intinsei sale vieti si activitati si cu imaginea precisa a locului si contributiei sale in istoria Americii. Un loc si o contributie pe care si le-a proiectat/construit/manageriat undeva la limita sensibila a umanului cu dumnezeiescul si cu maleficul, aparandu-si propriile slabiciuni, strafunduri si secrete la adapostul arhivei de secrete ale celorlalti.

J. Edgar Hoover a fost omul care, constientizat si pe filonul istoriei – de la antichitate, medievalism si pana in prezent (nenumarate exemple stau marturie), a inteles ca informatia bine selectata, pazita si folosita reprezinta plapuma puterii. Si a procedat metodic in consecinta, pentru a-si conserva puterea, insa o putere pe care si-a pus-o in slujba unui scop care a condus spre progres. Sigur ca probabil s-a lasat imbatat de aceasta putere, sigur ca a fost tentat adesea si chiar a incercat si chiar a actionat pentru a modifica clipe ale istoriei. Sigur ca a tras cu siretenie si brutalitate psihologica sforile tarelor personajelor politice de la varful piramidei vietii americane, sigur ca si-a aparat cu aceeasi siretenie si putere a informatiei – propria institutie si pe oamenii devotati, sigur ca s-a jucat cu perceptia publicului in ceea ce priveste propria si reala contributie in anihilarea activitatii unor mari gangsteri sau bande de raufacatori…Insa,  in linii mari istorice,  rezultatul benefic nu poate fi contestat.

Filmul acesta reuseste sa ne aduca pe ecran toata aceasta complexitate a personajului plasat in jumatate de secol american al carui participant activ a fost. Si ne lasa sa judecam!

Scenariul construit de Dustin Lance Black si regia lui Clint Eastwood, documentate pe acele informatii bogate privind realizarile profesionale ale personajului, dar sumare si mai mult intuite in ceeace priveste viata personala a lui, reusesc sa plaseze totul in  istoria bogata a epocii parcurse si mai ales reusesc sa ne informeze la nivel artistic, lasandu-ne pe fiecare sa intelegem, sa judecam si sa continuam sa ne informam – daca simtim aceasta nevoie.

Filmul reuseste sa ne prezinta un personaj, un OM, care a lasat ceva in urma trecerii sale prin viata. Si de fapt nu numai un singur om, pentru ca alaturi de Edgar Hoover stau peste 50 de ani si Helen Gandy si Clyde Tolson si un intreg sistem numit FBI. Si mi-am pus intrebarea: oare mai exista astazi astfel de oamenii care sa isi canalizeze viata si realizarile spre binele celorlalti – cu buna credinta? Pentru ca a fost vorba – fara tagada – despre buna credinta!

Cunoscandu-l pe Edgar, tanarul licentiat în drept la Universitatea George Washington, care probabil se familiarizase in timpul studiilor cu noile tehnici si metode propuse de antecesorii criminalisticii, ii intelegem pas cu pas determinarea, sprijinita si de incadrarea sa in Ministerul Justitiei. Incepand din 1919 ca Director al General Intelligence Division a Departamentului Justiției si continuand cu functia de director adjunct in proaspatul BOI, Bureau of Investigations, mai este un pas pana cand in 10 mai 1924, la varsta de 29 ani devine Director al acestui BOI. Iar din 1935 si pana in 1972, este director al FBI, institutia fondata prin eforturile sale.

Si filmul J. Edgar ne prezinta, alternand momentele din trecut, cu cele ale prezentului (1972), in care J.Edgar Hoover isi dicteaza memoriile unui tanar agent al FBI. Personajele istoriei si faptele conjuncturale trec prin fata noastra: Roosevelt, Robert Kennedy, Nixon, Ginger Rogers, Lindbergh, Eisenhower, Martin Luther King…

Dar realizatorii filmului ne aduc in fata si omul J. Edgar Hoover, omul care scormonind in secretele celorlalti, a invatat sa isi pazeasca cu mare strasnicie propriile secrete. Si viziunea lui Eastwood, pe seama scenariului lui Dustin Lance Black a fost  sa ne sugereze mereu cate o ipoteza bazata pe zvonuri sau pe intuitii si rareori pe fapte concrete. Si spectatorul incearca sa il cunoasca si sa il inteleaga pe erou. Contexul sau familial probabil ca a fost mai larg, au existat frati, a existat un tata, insa realizatorii se concentreaza numai asupra relatiei eroului cu mama sa, o relatie edificatoare si freudiana ca structura, pentru ca releva constructia prihologica a lui Edgar sub dominatia ambitiilor femeii care i-a dat viata si care a investit in el toate asteptarile sale (de ordin, uman, social, politic). O dominatie insinuanta in caracterul lui Edgar, pentru care probabil orice femeie intalnita in viata, nu rezista comparatiei cu modelul matern. O dominatie adac inradacinata si cu puternice accente teatrale, care ii distorsioneaza impulsurile sociologice si sexuale probabil, pentru ca el balanseaza in aceste directii… nici nu respinge, dar nici nu implineste … Unitatea personala, a iubirii de oricare ar fi, a propriei experiente este in dezechilibru si intr-o totala intimitate ascunsa lumii. Sigur ca ne punem intrebari, impuse de scenariu si de realitatea istorica, privind viata intima a personajului, orientarea sa sexuala. Intelegem ca a avut o atractie pentru lumea artistica, ca a frecventat tinerele actrite la moda, ca a avut chiar intentia unei casnicii cu Heddy Lamar…Suntem si martorii unei incendiare confruntari intre Hoover si  adjunctul sau, tanarul, inteligentul si aratosul Clyde Tolson … dincolo de care insa, ramane prietenia si colaborarea lor de o viata. Iar triunghiul prieteniei, profesionalismului si loialitatii este completat de secretara/ sefa de cabinet, Helen Gandy – un la fel de singuratic personaj, dedicat in totalitate carierei profesionale.

Incontestabil este faptul ca J. Edgar Hoover “a fost catalizatorul pentru folosirea  tehnicilor criminalistice moderne şi tot el a creat un sistem de legi federale care au transformat ţara într-o multitudine de moduri ce rămân până azi la fel de relevante” si prin ochii lui, in acest film, vedem istoria…si prin intermediul altor personaje, aducem si corectiile necesare personalitatii sale.

Clint Eastwood spune (conform mapei de Presa) ca acest film „este o poveste despre relaţii, interacţiuni intime dintre Hoover şi cei apropiaţi lui, de la cei mai apropiaţi—Clyde Tolson, Helen Gandy, mama lui—până la Robert Kennedy şi alte personalităţi politice, inclusiv preşedinţi. Dacă ar fi fost un simplu film biografic, nu cred că m-ar fi interesat. Îmi plac filmele despre relaţii, îmi place să explorez motivele pentru care oamenii fac sau au făcut anumite lucruri de-a lungul vieţilor lor.”

„Închipuiţi-vă că fiecare cetăţean din ţară ar putea fi identificat fără echivoc, după carnetul şi numărul său, după amprentele sale. Închipuiţi-vă ce repede ar putea fi găsiţi dacă ar comite o crimă”, spune la un moment dat, la inceputul carierei sale in Congres, Edgar Hoover. Si astazi Statele Unite are la indemana acest instrument, FBI! Si are si CIA. Si totusi s-a intamplat un 11.09. Si se mai intampla si altele. Ce lipseste? Aceasta este intrebarea!

Filmul aduce in discutie si problematica rasismului american in anii epocii prezentate, cu radacini existente inca in mentalitatea oamenilor. Insa mi-am pus intrebarea, Ce ar spune astazi Hoover? Cum ar gandi? Si-ar putea schimba reperele si structura mentala?

Acum, daca ar trebui sa vorbesc despre distributia filmului, ar trebui sa spun ca Eastwood are o mare inteligenta si perspicacitate in a-si selecta actorii si in functie de datele fizice, dar si in functie de dimensiunea talentului cu care acestia pot intra in personaje. Si distributia aleasa este de mare clasa! De la cele patru personaje principale – Leonardo DiCaprio, Armie Hammer, Naomi Watts, Judi Dench si pana la  aparitiile in roluri episodice in film, dar substantiale in istorie.

Eu am pornit acum cativa ani (dupa Titanic), cu ideea fixa ca nu sunt fan DiCaprio si omul asta, parca a vrut cu fiecare film al sau sa imi dovedeasca ca l-am judecat pripit si gresit. Asa este si recunosc ca descopar calitati si valente actoricesti de reala calitate la acest artist si pe undeva, incet-incet, va ocupa o dimensiune asemanatoare  poate cu a lui Orson Welles! A muncit foarte mult in ultimii ani si cu fiecare pelicula realizata, si-a adaugat galoane noi. In mod sigur ca si-a studiat mult si inteles personajul acesta complex (Edgar Hoover) – si chiar recunoaste ca s-a informat tenace, pentru ca, incepand de la contopirea sa fizica cu infatisarea realului Hoover, pana la incapatanarile, incruntarile, derutele, sentimentele, frustrarile eroului – DiCaprio le-a stapanit pe toate, cu echilibru si cu dedicatie.

Langa el si completandu-se reciproc, este Armie Hammer, pe care eu recunosc ca, desi l-am vazut in The Social Network si probabil si in Desperate Housewives si in Gossip Girl, nu l-am remarcat. Insa in J. Edgar are o interpretare buna, o eleganta si o stralucire detasata – implicata, totul la pachet cu un farmec personal incontestabil. Femeile de alaturi, din spatele  si din umbra lui J. Edgar Hoover, doua doamne ale ecranului american, Judy Dench si Naomi Watts si-au gasit personajele perfecte sub mana lui Clint Eastwood.

Realizarea vizuala a varstei pe infatisarile celor trei personaje urmarite in timpul celor peste 50 de ani este o incontestabila si laborioasa performanta si pe undeva mi-a amintit de David Fincher cu al sau The Curious Case of Benjamin Button. Cu sublinierea faptului ca echipa departamentului de make-up a trebuit sa aiba si o viziune privind autenticitatea infatisarii  personajelor de pe ecran, in comparatie cu personajele din viata reala.  Cu toate posibilitatile oferite de adaosurile de latex si de trusele de machiaj ale secolului 21 si poate si cu sprijinul tehnicilor digitale, obositoarele ore de munca ale echipei si ale actorilor au condus la o performanta demna poate de un viitor Oscar! Iar felul in care actorii au stiut sa-si joace varstele, este din nou o performanta de toata lauda. Pentru ca degeaba make-up ul, daca gestul, privirea, expresia, miscarea … daca anii pana la urma, nu sunt asumati actoriceste!

Designul ambientelor (James Murakami) si cinematografia asumata de Tom Stern au reconstituit  o indelungata etapa vizuala a inimii politice americane, cu grija la detaliu si autentic. In Mapa de Presa am citit ca „Aspectul de epocă este rezultatul cercetărilor noastre ( spune Owen.). Am fotografiat locurile, apoi le-am modificat pe computer. Ne-a fost mult mai simplu să le recreăm pe calculator decât să le reconstruim pe platou.” Pentru a reface locurile unde Hoover şi-a petrecut mare parte din timpul său, Murakami şi echipa sa au construit decoruri reale. Este cazul vastului hol şi al mai multor birouri din Departamentul de Justiţie, toate reconstruite pe Stage 16 de la Warner Bros. Studios.  Numai coridorul principal avea o lăţime de 4 m, o înălţime de 5,5 m şi trebuia să fie cam de 36,5 m pentru desfăşurarea acţiunii.”

Clint Eastwood isi dovedeste extraordinara clasa si longevitate artistica, dar si implicarea adanca in subiecte si tematici profund americane si atasamentul pentru istoria scurta dar atat de complexa a acestei natiuni. Si ca si alta data vine, in calitatea sa de muzician cu vechi state de serviciu –  si cu coloana sonora a filmului.

Un film foarte bun, fara a fi unul dintre capodoperele dupa care nu incetam sa privim mereu si mereu. Dar un film foarte bun, pe care il recomand cu toata convingerea! Si pentru ca eu notez in cu totul alt contex decat criticii profesionisti sau decat carcotasii pusi pe gasit noduri in papura, notez in functie de felul in care filmul ma emotioneaza,  imi atinge mintea si sufletul si ma face sa gandesc multa vreme dupa ce ies din sala de cinema, ii dau o nota mare!

Nota: 9/10

Articole similare

9 mois ferme (2013) – 9 luni în căutarea tatălui

Delia Marc

Serena (2014)

Delia Marc

Concurs: Soundtrack-uri celebre (7)

Delia Marc

2 comments

saramon 29 ianuarie 2012 at 17:00

”Si pentru ca eu notez in cu totul alt contex decat criticii profesionisti sau decat carcotasii pusi pe gasit noduri in papura, notez in functie de felul in care filmul ma emotioneaza, imi atinge mintea si sufletul si ma face sa gandesc multa vreme dupa ce ies din sala de cinema, ii dau o nota mare!”

Culmea! Cam așa judec și eu filmele… și cred că e singurul mod onest de a privi un film.

Reply
Delia Marc 29 ianuarie 2012 at 17:08

Pai nu? Putem sa punem de un partid, sau macar de un ONG pe platforma aceasta 🙂

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult