„8” (2025)
Regia: Julio Medem
Distribuția: Ana Rujas, Javier Rey, Tamar Novas
Viața noastră este atât de sporadică și de superficială încât tot ce putem să facem cu adevărat e să iubim. Cred că anume acest motto se aplică personajelor din filmul „8”, o dramă istorică regizată de Julio Medem cu Javier Rey și Ana Rujas în rolurile centrale. De fapt, dacă stau să mă gândesc nu e chiar o dramă, ci mai degrabă o tragicomedie cu diferite schimbări temporale și cu o istorie inedită.
Octavio și Adela se nasc simultan, în 1931, într-un moment istoric fără precedent: în Spania cade monarhia și este proclamată Republica, un pas eminamente dureros, dar important pentru întreaga țară. Nașterile lor sunt în oglindă parcă: durute, periculoase, la limită. Apoi în viețile lor vine Moartea. Aceasta are fața cruntă a durerii și o tăcere asurzitoare. Cei doi nu se știu, dar destinele lor sunt tot mai împletite și se vor împleti din ce în ce mai puternic.
„8” este un film extrem de ciudat, alambicat, neclar pentru spectatorii care caută o istorie liniară. Avem un aranjament muzical care secundează cele 8 întâlniri mari între personaje și o senzație că trebuie să stăm cu sufletul la gură. Totodată, de-a lungul întregului film se schimbă gama cromatică. Acest accent subliniază intensitatea cu care evoluează întreaga istorie și ne arată cât de puternice pot fi emoțiile umane în fața durerii și a schimbării.
Ce mi-a plăcut la ciudățenia acestui film? Senzația de teatralizate. De parcă aș fi fost martoră la un soi de amestec hibrid între teatru și cinematografie, un soi de balet al destinului, în care personajele intră și ies din scenă cu o precizie ritualică. Regizorul pare să construiască fiecare întâlnire dintre Octavio și Adela ca pe o variațiune a aceleiași teme: iubirea ca fatalitate. Ei se apropie, se pierd, se regăsesc în alte epoci, în alte contexte, ca și cum istoria însăși ar încerca să le testeze rezistența. De aici vine și senzația de ciclicitate, viețile lor nu sunt doar două biografii individuale, ci o reflecție despre felul în care timpul modelează oamenii și despre cât de puțin control avem, de fapt, asupra întâlnirilor decisive.
În acest sens, „8” pare să depășească povestea celor două personaje. Filmul vorbește despre Spania însăși, despre o țară care trece prin transformări radicale, prin rupturi istorice și prin momente de violență colectivă. Destinele lui Octavio și Adela sunt, într-un fel, o metaforă a acestei istorii zbuciumate. Ei sunt aruncați în vârtejul unei epoci în care schimbarea nu este niciodată blândă, iar iubirea nu poate exista decât cu prețul unei pierderi.
Poate tocmai de aceea finalul filmului lasă o senzație stranie, aproape melancolică. Nu avem o concluzie clară, nici o morală explicită. Rămâne însă ideea că, într-o lume instabilă și adesea crudă, iubirea rămâne singura formă autentică de continuitate. Iar „8” ne amintește, cu o poezie uneori dezordonată, alteori tulburătoare, că viețile noastre sunt poate mai fragile decât credem , dar și mai intens legate unele de altele decât ne imaginăm.
